bâlbâiálă sf [At: DL / Pl: ~Mi / E: bâlbâi + -eală] Bâlbâire (1).

BÂLBÂIÁLĂ, bâlbâieli, s. f. Faptul de a (se) bâlbâi; pronunțare neclară. [Pr.: -bâ-ia-] – Bâlbâi + suf. -eală.

BÂLBÂIÁLĂ, bâlbâieli, s. f. Faptul de a (se) bâlbâi; pronunțare neclară.[Pr.: -bâ-ia] – Bâlbâi + suf. -eală.

BÎLBÎIÁLĂ, bîlbîieli, s. f. Vorbire bîlbîită; bîlbîire, bîlbîit. Nu înțeleg nimic din bîlbîielile tale.

BÂLBÂIÁLĂ, bâlbâieli, s. f. Faptul de a (se) bâlbâi; vorbe pronunțate nedeslușit.

bâlbâiálă s. f., g.-d. art. bâlbâiélii; pl. bâlbâiéli

bâlbâiálă s. f., g.-d. art. bâlbâiélii; pl. bâlbâiéli

BÂLBÂIÁLĂ s. bâlbâire, bâlbâit, gângăveală, gângăvire, gângăvit. (~ cuiva care vorbește.)

BÎLBÎIALĂ s. bîlbîire, bîlbîit, gîngăveală, gîngăvire, gîngăvit. (~ cuiva.)