bâjbâitură definitie

9 definiții pentru bâjbâitură

bâjbâitúră sf [At: DUNĂREANU, CH. 120 / V: (înv) -băi-, (reg) băjbăi-, băj-, boj-, bojbăi- / Pl: -ri / E: bâjbâi + -(i)tură] 1-2 Bâjbâială (1-2).
BÂJBÂITÚRĂ, bâjbâituri, s. f. (Rar) Bâjbâială. [Pr.: -bâ-i-] – Bâjbâi + suf. -tură.
BÂJBÂITÚRĂ, bâjbâituri, s. f. (Rar) Bâjbâială. [Pr.: -bâ-i-] – Bâjbâi + suf. -tură.
BÎJBÎITÚRĂ, bijbîituri, s. f. (Rar) Bîjbîială. Pe neașteptate răsunară din odăița alăturată citeva șoapte. Pe urmă un zgomot de pași și o bîjbîitură. S-au sculat, îmi zisei eu bucuros, de-acum nu mai e mult pînă la ziuă. DUNĂREANU, CH. 120.
BÂJBÂITÚRĂ, bâjbâituri, s. f. (Rar) Bâjbâială. – Din bâjbâi + suf. -(i)tură.
bâjbâitúră (reg.) (-bâ-i-) s. f., g.-d. art. bâjbâitúrii; pl. bâjbâitúri
bâjbâitúră s. f., g.-d. art. bâjbâitúrii; pl. bâjbâitúri
BÂJBÂITÚRĂ s. v. bâjbâială.
BÎJBÎITU s. bîjbîială, bîjbîire, bîjbîit, dibuială, dibuire, dibuit, orbecăială, orbecăire, orbecăit, (înv. și reg.) orbecare. (~ prin întuneric.)

bâjbâitură dex

Intrare: bâjbâitură
bâjbâitură substantiv feminin