bâjbâi definitie

15 definiții pentru bâjbâi

bâjbăí v vz băjbăi
bâjbâí [At: GORJAN, H. IV, 115/29 / V: (îrg) bojbăi, (înv) -băi, (reg) băjbăi, băj-, boj-, (îvr) bozbăi, bojdăi / Pzi:-iesc / E: fo bâj-b{âj) prin -ăesc] 1 vi (îvp; d. albine) A bâzâi. 2 vt (Îrg) A bolborosi. 3 vt (Îvp; d. mișcări) A umbla repede încoace și încolo. 4 vt (Îvp) A se afla în număr mare și cu mișcări dezordonate Cf foi, fojăi, forfoti, foșcălui, furnica, mișui, mișuna, viermui. 5 vi (D. albine) A roi2. 6 vt (Reg; pex) A fi plin de... 1 vt A umbla șovăitor, într-un loc fără prea mare vizibilitate (întuneric, ceață, apă etc.) Si: a orbecăi. 8 vt A căuta ceva pe pipăite prin întuneric Și a dibui.
BÂJBÂÍ, bấjbâi, vb. IV. Intranz. A orbecăi (în întuneric, în ceață etc.). ♦ Tranz. A căuta ceva pipăind prin întuneric. ◊ Loc. adv. Pe bâjbâite = pe dibuite, dibuind, bâjbâind. – Formație onomatopeică.
BÂJBÂÍ, bấjbâi, vb. IV. Intranz. A orbecăi (în întuneric, în ceață etc.). ♦ Tranz. A căuta ceva pipăind prin întuneric. ◊ Loc. adv. Pe bâjbâite = pe dibuite, dibuind, bâjbâind. – Formație onomatopeică.
BÎJBÎÍ, bîjbî́i, vb. IV. Intranz. 1. A umbla șovăitor, nesigur (într-un loc unde nu se vede bine), orbecăind sau căutînd pe dibuite cu mîinile. închise cărțile și se duse în dormitor. Era întuneric și cam frig acolo. Bîjbîind, merse la patul lui, își aprinse luminarea. VLAHUȚĂ, O. A. 106. Buimăcit, speriat, bîjbîi o toană cu mîinile pe pereți pînă să găsesc ușa. VLAHUȚĂ, O. A. Tot bîjbîind ei prin amurg, dete peste palaturile băiatului. ISPIRESCU, L. 389. ◊ Fig. Cînd lumina difuză înainta treptat, apăreau, ca după o cortină, vapoarele care bîjbîiau prin neguri ca să-și găsească drumul pentru a intra în port. BART, E. 387. 2. A mișuna, a furnica, a roi. Delescu... se plecă la urechea nevestei sale și îi șopti... încet cîteva cuvinte... – Mai încet! ce dracul îmi spargi urechile, și lumea bîjbîie împrejurul nostru! DELAVRANCEA, S. 142. Aicea cînd am intrat, Ce-am văzut cînd m-am uitat? Bîjbîiau Șerpoaicele Și erau Ca acele, Broaștele Ca nucile, Năpîrci Ca undrelele. TEODORESCU, P. P. 518. – Prez. ind. și: bîjbîiesc. – Variantă: bojbăí (SBIERA, P. 272, CREANGĂ, P. 267) vb. IV.
BÂJBÂÍ, bấjbâi, vb. IV. Intranz. 1. A umbla șovăitor, nesigur, orbecăind (în întuneric, în ceață etc.). ♦ Tranz. A căuta ceva pipăind prin întuneric. 2. A mișuna, a furnica. – Onomatopee.
bâjbâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. bấjbâie, imperf. 3 sg. bâjbâiá; conj. prez. 3 să bấjbâie
bâjbâí vb., ind. prez. 1 sg. bâjbâi, 3 sg. și pl. bâjbâie, imperf. 3 sg. bâjbâiá
BÂJBÂÍ vb. a dibui, a orbecăi, a pipăi, (înv. și reg.) a orbeca, (reg.) a horhăi, a moșcoti. (~ prin întuneric.)
BÂJBÂÍ vb. v. agita, colcăi, foi, forfoti, frământa, furnica, mișui, mișuna, roi, viermui.
bîjbîí (bî́jbîi, bîjbîít), vb.1. A bolborosi, a bombăni. – 2. A furnica, a mișuna, a forfoti. – 3. A căuta pe dibuite. – Var. bîjbăi, bojbăi. Creație expresivă, bazată pe o consonanță ce pare a indica ideea de bălăbăneală, cf. bîlbii, fojgăi, gîlgii, moșmondi, it. bisbigliare, fr. bisbille, sp. bisbisar (REW 1350; Pușcariu, Lr., 100). Der. bîjbîială, s. f. (bîjbîire; la oi, amețeală); bîjbîitor, adj. (care bîjbîie, care merge bîjbîind); bîjbîitură, s. f. (mers sau căutare pe dibuite); bojbîc, s. m. (bîlbîit); bozgîndi, vb. (a pipăi), a cărui alternanță consonantică o amintește pe cea a lui moșmîndi.
A BÂJBÂÍ bâjbâi 1. intranz. A merge fără siguranță, pipăind prin întuneric. 2. tranz. A căuta, pipăind (prin întuneric); a dibui. /Onomat.
bÎjbîĭ saŭ bojbăĭ și -ĭesc, a -í v. intr. (imit. d. bîj-bîj și boj-boj, zgomotu mîniĭ și omuluĭ care caută pin întuneric. V. foșgăĭ). Dibuĭesc, caut un lucru saŭ drumu pin intuneric. – Și hojbăĭ. V. bodicăĭ.
BÎJBÎI vb. a dibui, a orbecăi, a pipăi, (înv. și reg.) a orbeca, (reg.) a horhăi, a moșcoti. (~ prin întuneric.)
bîjbîi vb. v. AGITA. COLCĂI. FOI. FORFOTI. FRĂMÎNTA. FURNICA. MIȘUI. MIȘUNA. ROI. VIERMUI.

bâjbâi dex

Intrare: bâjbâi
bâjbâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a