bâiguială definitie

9 definiții pentru bâiguială

bâiguia sf [At: ALECSANDRI, ap. TDRG / V: (reg) bui~, bul~, ~uea / Pl: ~ieli, (reg) ~iele / E: bâigui + -ială] 1 Vorbă fără rost, fără temei Si: aberație, bâiguire (1), divagație, inepție. 2 (Mai ales la bolnavi) Delirare. 3 (Rar) Zăpăceală.
BÂIGUIÁLĂ, bâiguieli, s. f. Faptul de a (se) bâigui; exprimare fără șir, încurcată. [Pr.: -gu-ia-] – Bâigui + suf. -eală.
BÂIGUIÁLĂ, bâiguieli, s. f. Faptul de a (se) bâigui; exprimare fără șir, încurcată. [Pr.: -gu-ia-] – Bâigui + suf. -eală.
BÎIGUIÁLĂ, bîiguieli, s. f. Faptul de a bîigui; vorbă fără șir, fără înțeles. Valuri de inepții și de bîiguieli bolnave înșirate în versuri și în proză. VLAHUȚĂ, la TDRG. «Am amat» în loc de «am iubit» este o bîiguială ridicolă. ALECSANDRI, la TDRG.
BÂIGUIÁLĂ, bâiguieli, s. f. Faptul de a (se) bâigui; vorbe fără șir, fără înțeles.
bâiguiálă s. f., g.-d. art. bâiguiélii; pl. bâiguiéli
bâiguiálă s. f., g.-d. art. bâiguiélii; pl. bâiguiéli
BÂIGUIÁLĂ s. v. aiurare, aiureală, delir, delirare.
bîiguia s. v. AIURARE. AIUREALĂ. DELIR. DELIRARE.

bâiguială dex

Intrare: bâiguială
bâiguială substantiv feminin