bâhlit definitie

2 intrări

20 definiții pentru bâhlit

bâhlí vr [At: ȘEZ. VI, 64 / Pzi: ~lește / E: ctm băhui + bălhuiu] (Mol; Buc; d. apă sau lichide) A căpăta un miros greu, de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice) Si: a se cloci, a se împuți.
bâhlít, ~ă a [At: CREANGĂ, P. 204 / Pl: ~iți, ~e / E: bâhli] (Mol; Buc; d. apă sau lichide) Clocit.
BÂHLÍ, pers. 3 bâhlește, vb. IV. Refl. (Reg., mai ales despre apă) A căpăta un miros greu, de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice). – Cf. bahnă.
BÂHLÍT, -Ă, bâhliți, -te, adj. (Reg.; mai ales despre apă) Care miroase urât, stătut. – V. bâhli.
BÂHLÍ, pers. 3 bâhlește, vb. IV. Refl. (Reg., mai ales despre apă) A căpăta un miros greu de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice). – Cf. bahnă.
BÂHLÍT, -Ă, bâhliți, -te, adj. (Reg.; mai ales despre apă) Stătut, care miroase urât. – V. bâhli.
BÎHLÍ, pers. 3 bîhlește, vb. IV. Refl. (Mold.. Bucov.; despre lichide, mai ales despre apă) A se strica, a se altera prin stagnare, căpătînd un miros greu, urît. Borșul ținut la căldură se bîhlește. ȘEZ. VI 64.
BÎHLÍT, -Ă, bîhliți, -te, adj. (Mold., Bucov.; despre lichide, mai ales despre apa din mlaștini) Stătut, clocit. Apa era bîhlită și ne-am fi putut bolnăvi. CREANGĂ, P. 204.
BÂHLÍ, pers. 3 bâhlește, vb. IV. Refl. (Reg., despre lichide) A se altera prin stagnare, căpătând un miros urât; a se cloci. – Din bahnă.
BÂHLÍT, -Ă, bâhliți, -te, adj. (Reg., despre lichide) Stătut, clocit. – V. bâhli.
bâhlí (a se ~) (reg.) (bâh-li) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se bâhléște, imperf. 3 sg. se bâhleá; conj. prez. 3 să se bâhleáscă
bâhlí vb. (sil. -hli), ind. prez. 3 sg. bâhléște, imperf. 3 sg. bâhleá; conj. prez. 3 sg. și pl. bâhleáscă
BÂHLÍ vb. v. cloci, împuți.
BÂHLÍT adj. v. clocit, împuțit, răsuflat, stătut, trezit.
A SE BÂHLÍ se ~éște intranz. 1) (despre ape stătute) A căpăta miros greu (din cauza putrezirii materiilor organice). 2) (despre produse) A-și perde proprietățile, căpătând un miros greu. /Din bahnă
bâhlit a. Mold. stătut, împuțit: apa era bâhlită CR. [Identic cu bâhnit (din bahnă, mocirlă)].
blehniță f. Mold. pește ce aduce cu un puiu de plătică sau de caracudă (Rhodeus amarus). [Și behliță, behlit = bâhlit, împuțit, acest pește mic fiind rău la gust].
bîhlésc (mă) v. refl. (din maĭ raru băhnesc, d. bahnă). Mold. Se zice despre apă cînd stagnează și se cam împute: apă bîhlită.
bîhli vb. v. CLOCI. ÎMPUȚI.
bîhlit adj. v. CLOCIT. ÎMPUȚIT. RĂSUFLAT. STĂTUT. TREZIT.

bâhlit dex

Intrare: bâhli
bâhli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -hli
Intrare: bâhlit
bâhlit adjectiv