bâhlí vr [At: ȘEZ. VI, 64 / Pzi: ~lește / E: ctm băhui + bălhuiu] (Mol; Buc; d. apă sau lichide) A căpăta un miros greu, de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice) Si: a se cloci, a se împuți.

bâhlíre sf [At: DA / Pl: ~ri / E: bâhli] (Mol; Buc) Clocire, împuțire (a apei sau a altor lichide).

BÂHLÍ, pers. 3 bâhlește, vb. IV. Refl. (Reg., mai ales despre apă) A căpăta un miros greu, de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice). – Cf. bahnă.

BÂHLÍ, pers. 3 bâhlește, vb. IV. Refl. (Reg., mai ales despre apă) A căpăta un miros greu de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice). – Cf. bahnă.

BÎHLÍ, pers. 3 bîhlește, vb. IV. Refl. (Mold.. Bucov.; despre lichide, mai ales despre apă) A se strica, a se altera prin stagnare, căpătînd un miros greu, urît. Borșul ținut la căldură se bîhlește. ȘEZ. VI 64.

BÂHLÍ, pers. 3 bâhlește, vb. IV. Refl. (Reg., despre lichide) A se altera prin stagnare, căpătând un miros urât; a se cloci. – Din bahnă.

bâhlí (a se ~) (reg.) (bâh-li) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se bâhléște, imperf. 3 sg. se bâhleá; conj. prez. 3 să se bâhleáscă

bâhlí vb. (sil. -hli), ind. prez. 3 sg. bâhléște, imperf. 3 sg. bâhleá; conj. prez. 3 sg. și pl. bâhleáscă

BÂHLÍ vb. v. cloci, împuți.

A SE BÂHLÍ se ~éște intranz. 1) (despre ape stătute) A căpăta miros greu (din cauza putrezirii materiilor organice). 2) (despre produse) A-și perde proprietățile, căpătând un miros greu. /Din bahnă

bîhlésc (mă) v. refl. (din maĭ raru băhnesc, d. bahnă). Mold. Se zice despre apă cînd stagnează și se cam împute: apă bîhlită.

bîhli vb. v. CLOCI. ÎMPUȚI.