Dicționare ale limbii române

2 intrări

15 definiții pentru azimă

ázim, ~ă [At: COD. VOR. 15/5 / V: (reg) adzăm, adzâm, azăm, azâm, azm, ~ă / Pl: ~i, ~e / E: ngr αζυμος] 1 sf Turtă de făină de grâu sau de secară, făcută din aluat nedospit și coaptă sub spuză (folosită de catolici la împărtășanie). 2 sf Pâine nedospită. 3 sf Turtă coaptă în spuză. 4 a (Șîs pâine ~ă) Nedospit. 5 a (Reg; d. legume; îf azmă) Crud. 6 a (Reg; d. legume; îf azmă) Care nu s-a murat bine. 7 a (Reg; d. varză; îf azmă) Dulce. 8 a (Reg; d. varză; îf azmă) Acru. 9 a (Reg; d. varză; îf azmă) Negătit.
ÁZIMĂ, azime, s. f. Pâine nedospită (consumată de mozaici la Paști și, de asemenea, folosită de catolici și de Biserica armeană la împărtășanie). – Din ngr. ázima.
ÁZIMĂ, azime, s. f. Turtă de aluat nedospit, coaptă de obicei sub spuză (folosită de catolici la împartășanie). – Din ngr. ázima.
ÁZIMĂ, azime, s. f. Turtă făcută din aluat (de făină de grîu sau de secară) nedospit și coaptă de obicei sub spuză. Azima veche-mpletită cu lacrimi de sînge N-o dăm copiilor noștri. BANUȘ, B. 85. Fă o azimă de grîu curat. RETEGANUL, P. V 27. Făcură o azimă, luară și nițică legumă, le puseră la traistă și plecară. ISPIRESCU, L. 285.
ÁZIMĂ, azime, s. f. Turtă de aluat nedospit, coaptă de obicei sub spuză. – Ngr. azima.
ázimă s. f., g.-d. art. ázimei; pl. ázime
ázimă s. f., g.-d. art. ázimei; pl. ázime
ÁZIMĂ s. (BIS.) 1. (înv.) pâine. (~ este folosită la împărtășania ortodoxă.) 2. pască. (~ este mâncată de mozaici la Paști.)[1]
ázimă (ázime), s. f. – Pîine de aluat nedospit. – Var. azmă. Mr. adzîmă, megl. azim. Gr. ἄζυμος (Murnu 9, Diculescu, Elementele, 472). Este cuvînt popular, probabil intrat în rom. din primele secole ale creștinismului; cf. ven. azme, calabr. áyimo, port. asmo, (REW 850). – Der. azăm, adj. (care nu fermentează; se spune în Trans. despre conservele în oțet sau saramură care încă nu s-au făcut); azimioară, s. f. (turtă); azimit, s. n. (înv., sărbătoare a azimei, în religia iudaică), din ngr. ἀζυμίτης.
ÁZIMĂ ~e f. Turtă din aluat nedospit coaptă pe vatră sau pe spuză (folosită de catolici la împărtășanie). /<ngr. ázima
azimă f. 1. pâine nedospită, turtă coaptă în spuză; sărbătoarea azimilor, Paștele Evreilor. [Gr. mod. AZYMOS, nedospit].
ázimă și ázmă f., pl. e (ngr. ázyma, turte coapte nedospite, d. ázymos, nedospit). Pîne nedospită. Turtă. Varză azimă (Rar), varză crudă, nemurată. – Jidaniĭ numesc azimă turtele pe care le prepară de Paște, ca amintire a pîniĭ pe care zic eĭ c’aŭ mîncat-o strămoșiĭ lor cînd aŭ fost alungațĭ din Egipt. Această zi se cheamă sărbătoarea azimelor. Catoliciĭ cred că Hristos s’a servit tot de azimă la cina cea de taĭnă, și de aceĭa o obișnuĭesc la împărtășanie, pe cînd ortodocșiĭ se servesc de pîne dospită. V. hostie și lipie.
AZIMĂ s. (BIS.) 1. (înv.) pîine. (~ este folosită la împărtășania ortodoxă.) 2. pască. (~ este mîncată de mozaici la paști.)
AZIMĂ galbănă, b., mold., 1707 (BCI VII 11; Sd VII 324), < subst.
ázimă, azime s. f. Pâine nedospită. ♦ Pâine nedospită care se pregătea la evrei în ajunul Paștilor și se consuma după un anumit ritual în amintirea scoaterii lor din robia egipteană. ♦ Sărbătoarea azimelor v. Paști; Pesach. ♦ Pâine nedospită pe care catolicii o folosesc la împărtășanie, spre deosebire de ortodocși, care folosesc pâine dospită. – Din gr. azima.

azimă definitie

azimă dex

Intrare: azimă
azimă substantiv feminin
Intrare: Azimă
Azimă