Dicționare ale limbii române

23 definiții pentru avar

avár1, ~ă smf, a [At: EMINESCU, P. 91 / Pl: ~i, ~e / E: fr avare, lat avarus, -a] 1-2 (Persoană) care e lacomă de a câștiga bani numai pentru a-i avea. 3-6 (Persoană) care refuză (să cheltuiască sau) să dăruiască ceva. 7-8 (Rar) Econom. 9 a (Îs) ~ la vorbă Care vorbește puțin.
avár2, [At: CANTEMIR, HR. 329 / Pl: ~i, ~e / E: lat Avarus] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte dintr-o populație turcică așezată în Câmpia Panoniei în timpul marilor migrațiuni ale popoarelor de la începutul Evului Mediu. 3 a Care aparține avarilor (1). 4 a Referitor la avari (1).
AVÁR1, -Ă, avari, -e, adj., s. m. și f. (Om) zgârcit. – Din fr. avare, lat. avarus.
AVÁR2, -Ă, avari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație turcică așezată în Câmpia Panoniei în timpul marilor migrațiuni ale popoarelor de la începutul Evului Mediu. 2. Adj. Care aparține avarilor (1), privitor la avari. – Din fr. Avares, lat. Avarus.
AVÁR1, -Ă, avari, -e, adj., s. m. și f. (Om) zgârcit. – Din fr. avare, lat. avarus.
AVÁR2, -Ă, avari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație turcică așezată în Câmpia Panoniei în timpul marilor migrațiuni ale popoarelor de la începutul evului mediu. 2. Adj. Care aparține avarilor (1), privitor la avari. – Din fr. Avares, lat. Avarus.
AVÁR2, -Ă, avari, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte dintr-o populație mongolă care s-a așezat în Europa în timpul marilor migrațiuni de la începutul evului mediu. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici... E-ntinsă-n haine albe cu fața spre altar Logodnica lui Arald, stăpîn peste avari. EMINESCU, O. I 88.
AVÁR1, -Ă, avari, -e, adj. (Despre oameni) Care nu dă din al său, lipsit de generozitate, zgîrcit. Și multe sute de ani, copiii se vor ruga de părinții lor să le spună basmul cu împăratul avar. LIT. ANTIMONARHICĂ 127. ◊ Fig. Nu orișicui avara viață dat-a Fiorul sfînt al florilor de mai. TOMA, C. V. 137. Pe un pat sărac asudă într-o lungă agonie Tînărul. O lampă-ntinde limbă-avară și subțire. EMINESCU, O. I 52. ♦ (Substantivat) Persoană care strînge cu lăcomie bani, care nu se îndură să cheltuiască, care, din zgîrcenie, se lipsește de cele necesare; zgîrcit.
AVÁR1, -Ă, avari, -e adj., (Adesea substantivat) Care nu dă din al său; lipsit de generozitate; zgârcit. – Fr. avare (lat. lit. avarus).
AVÁR2, -Ă, avari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o populație mongolă care s-a așezat în Europa în timpul marilor migrațiuni de la începutul evului mediu. 2. Adj. Care aparține avarilor (1), privitor la avari. – Fr. Avares (lat. lit. Avarus).
avár adj. m., s. m., pl. avári; adj. f., s. f. aváră, pl. aváre
avár adj. m., s. m., pl. avári; f. sg. aváră, pl. aváre
AVÁR s., adj. v. zgârcit.
Avar ≠ cheltuitor, darnic, galant, galantom, generos, mărinimos, risipitor, prodig
AVÁR, -Ă s.m. și f. Zgârcit. [< fr. avare, it. avaro, lat. avarus – lacom].
AVÁR, -Ă adj., s. m. f. (om) zgârcit, calic. (< fr. avare, lat. avarus)
AVÁR ~ă (~i, ~e) și substantival Care face economii exagerate; zgârcit; calic. /<fr. avare, lat. avarus
avar m. și a. 1. sgârcit, iubitor de bani; 2. care nu risipește, econom: avar de timp, de vorbe; 3. fig. o lampă ’ntinde limb’avară și subțire EM.
Avari pl. 1. popor turco-tătar care se așeză în Ungaria (567) și de aci pustii Europa (în sec. VI) până fu nimicit de Carol Magnu (796); 2. un popor în Caucaz din neamul Lesghilor.
*avár, -ă adj. și s. (lat. avarus). Zgîrcit, care adună banĭ și nu se îndură să-ĭ cheltuĭască chear dacă are nevoĭe.
AVAR s., adj. calic, zgîrcit, (livr.) harpagon, parcimonios, (rar) meschin, strîngător, (pop.) ciufut, scump, (pop. și fam.) cărpănos, (reg.) cupit, hîrsit, (prin nord-vestul Munt. și nord-estul Olt.) pungit, (prin Olt.) punguit, (prin nordul Transilv.) samalîș, (prin Maram.) sichiș, (înv.) cumplit, tamachiar, (fam.) zgîrciob, frige-linte, zgîrie-brînză. (E un ~ fără pereche, nu scoate un ban din pungă.)
AVÁR2, -Ă, (< fr. {i}) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație turcică din stepele Asiei Centrale așezată în timpul marii migrațiuni a popoarelor în Cîmpia Panonică, unde a creat un stat (568-796), distrus de franci și bulgari; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține a. (1), privitor la a. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită de avari.
Avăr v. Averchie 3.

avar definitie

avar dex

Intrare: avar (adj.)
avar adjectiv
Intrare: avar (s.m.)
avar substantiv masculin
Intrare: Avăr
Avăr