avânta definitie

13 definiții pentru avânta

avântá [At: ALECSANDRI, P. III, 99 / Pzi: avânt / E: a3 + vânt] 1 vtf (Îrg) A învârti un obiect repede prin aer spre a-l putea arunca mai departe sau a putea lovi mai puternic. 2 vt (Înv) A împinge ceva sau pe cineva înainte, repede și cu putere Cf a îmbrânci. 3 vt (Înv; fig) A face pe cineva să se repeadă spre ceva. 4 vt (Înv; fig) A trezi cuiva elanul de a porni spre ceva sau de a începe ceva. 5 vt (Îvr) A însufleți pe cineva. 6 vr A se repezi brusc spre... Si: (Trs) azvânta2 (1). 7 vr A face o mișcare rapidă spre a atinge un anumit scop Si: (Trs) azvânta2 (2). 8 vr A se repezi asupra cuiva Si: (Trs) azvânta2 (3). 9 vr A-și lua zborul Si: (Trs) azvânta2. 10 vr A se mișca foarte repede Si: (Trs) azvânta2 (5). 11 vr (Fam) A cuteza prea mult Si: (Trs) azvânta2 (6). 12 vr (Fig) A-și deschide drum cu îndrăzneală Si: (Trs) azvânta2 (7). 13 vr (Fig) A fî îndrăzneț. 14 vr (Fig) A fi entuziast. 15 vr (Fig) A se dezvolta rapid. 16 vr (Fig) A progresa foarte mult. 17 vr (Fig) A crește foarte repede.
AVÂNTÁ, avấnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. (Rar) A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. ♦ A insufla avânt. – A3 + vânt.
AVÂNTÁ, avấnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. (Rar) A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. ♦ A insufla avânt. – A3 + vânt.
AVÎNTÁ, avî́nt, vb. I. 1. Refl. A se repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva), a-și lua avînt. Vă pe marea largă, Vis de flăcări, vasul cum s-avîntă Peste valuri negre, să le spargă, Pentru mult visata pace sfîntă. BENIUC, V. 42. Și azi el se avîntă pe calul său arab. EMINESCU, O. I 97. Cerbul, în fuga sa minunată, se avîntă ca în zbor d-asupra rovinilor. ODOBESCU, S. III 136. ◊ Fig. O! Viață! Sufletul ce se avîntă Cîntă. MACEDONSKI, O. I 158. Iar sufletu-mi, în zboru-i, S-avîntă fericit. ALECSANDRI, P. III 99. ◊ Tranz. fact. Cu ce scop oare, cu ce hotărîre își părăsise el pustia casă părintească...? Însuși el nu putea ști; dar o răsăritură a inimii îl avînta-se spre locul unde ochii săi puteau să zărească pe zîna înflăcăratelor sale visări. ODOBESCU, S. I 120. ♦ A-și deschide drum cu îndrăzneală, biruind piedici. Mă-sa l-a trimis în sat. Vezi de-aceea-i încruntat Și s-avîntă și se crede Că-i bărbat. COȘBUC, P. I 224. ◊ Fig. Nu poți opri pămîntul să rotească, Nici soarele din marșul lui fierbinte, Nici fluierul să cînte, nici frunza să foșnească, Nici lumea să se-avînte de-a pururi înainte! DEȘLIU, G. 56. 2. Tranz. A împinge (pe cineva sau ceva) cu energie înainte. Radu... săltă iute-n luntre; apoi, îmbrîncind tare țărmul cu vîsla, cîteva voinicești lovituri de lopată avîntară micul vas departe de coastă. ODOBESCU, S. I 141. ◊ A imprima (cuiva sau unui lucru) o mișcare violentă. Și-a avîntn.t pușca în spate ș-a pornit șuierînd printre dinți. AGÎRBICEANU, S. P. 15. Și scoate-o măciucă groasă... Și-avîntînd-o într-o parte, Trage la ciocoi pe spate. MARIAN, S. 174. ◊ A insufla avînt, a însufleți. Și Herbor Lukasiewitz, viteaz cu părul sur, Se duce să avînte armata cea crăiască Și cu romînii aprigi în piept să se lovească. ALECSANDRI, P. III 223.
AVÂNTÁ, avấnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). ♦ Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. Câteva voinicești lovituri de lopată avântară micul vas departe de coastă (ODOBESCU). ♦ (Rar) A insufla avânt. – Din a3 + vânt.
avântá (a ~) vb., ind. prez. 3 avấntă
avântá vb., ind. prez. 1 sg. avânt, 3 sg. și pl. avântă
AVÂNTÁ vb. 1. v. sări. 2. a se lansa. (Se ~ într-o acțiune.)
A AVÂNTÁ avânt tranz. 1) A face să se avânte. 2) A împinge cu energie înainte (pe cineva sau ceva). /a + vânt
A SE AVÂNTÁ mă avânt intranz. 1) A se repezi înainte (spre cineva sau ceva) cu avânt. 2) A-și lua avânt; a se angaja cu îndrăzneală într-o acțiune; a se lansa. ~ în lucru. /a + vânt
avântà v. 1. a da avânt, a împinge cu putere: se duce s’avânte armata cea crăiască AL.; 2. a asvârli iute și departe; 3. a-și lua sborul, a se repezi: cu o mică ceată de voinici s’avântă BOL.
2) avînt și -éz, a v. tr. (d. vînt orĭ lat. adventare, deosebit de adventare, a sosi. V. zvînt). Răped, arunc: a avînta barca pe valurĭ. V. refl. Mă răped, mă arunc: a te avînta la luptă, în luptă.
AVÎNTA vb. 1. a se arunca, a se azvîrli, a se precipita, a se repezi, a sări, a se zvîrli, (pop.) a se chiti, (Transilv.) a se aiepta. (Se ~ pe cal.) 2. a se lansa. (Se ~ într-o acțiune.)

avânta dex

Intrare: avânta
avânta verb grupa I conjugarea I