AUZÍ, aúd,
vb. IV.
1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊
Expr. Să te-audă Dumnezeu! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (
Refl. pas.) Să se audă musca (zburând)! = să fie tăcere deplină!
2. Tranz. (La
imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun!
3. Intranz. și
tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦
Intranz. (La
prez. ind. pers. 1)
a) (ca răspuns la o chemare) Poftim? ce dorești?;
b) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice?
4. Tranz. și
intranz. A afla (o veste, o știre etc.) ◊
Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊
Expr. (
Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦
Refl. (La
pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [
Pr.: a-u-. –
Prez. ind. și: (
pop.) aúz] –
Lat. audire.