autovehicul definitie

10 definiții pentru autovehicul

autovehicul sn [At: IOANOVICI, TEHN. 11 / P: a-u~ / Pl: ~e / E: auto2- + vehicul] Vehicul cu tracțiune mecanică proprie.
AUTOVEHÍCUL, autovehicule, s. n. Vehicul terestru, autopropulsat, suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.
AUTOVEHÍCUL, autovehicule, s. n. Vehicul autopropulsat suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.
AUTOVEHÍCUL, autovehicule, s. n. Vehicul pus în mișcare de o forță alimentată de un izvor propriu de energie. Există autovehicule terestre, aeriene, de apă și amfibii.
AUTOVEHÍCUL, autovehicule, s. n. Vehicul autopropulsat suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – După fr. autovéhicule.
autovehícul (a-u-) s. n., pl. autovehícule
autovehícul s. n. (sil. a-u-), pl. autovehícule
AUTOVEHÍCUL s.n. Vehicul cu tracțiune mecanică proprie. [Pron. a-u-, pl. -le. / cf. fr. autovéhicule].
AUTOVEHÍCUL s. n. vehicul cu tracțiune mecanică proprie. (< fr. autovéhicule)
AUTOVEHÍCUL ~e n. Vehicul autopropulsat folosit pentru transportul de pasageri sau de materiale. /<fr. autovéhicule

autovehicul dex

Intrare: autovehicul
autovehicul substantiv neutru
  • silabisire: a-u-