autotransportór sn [At: DN3 / P: a-u~ / Pl: ~oare / E: auto2- + transportor] Autovehicul blindat, de luptă, folosit pentru transportul infanteriei.

AUTOTRANSPORTÓR, autotransportoare, s. n. Autovehicul militar blindat pentru transportul de trupe. [Pr.: a-u-] – Auto2- + transportor.

AUTOTRANSPORTÓR, autotransportoare, s. n. Autovehicul militar blindat pentru transportul de trupe. [Pr.: a-u-] – Auto2 + transportor.

!autotransportór (a-u-to-tran-spor-/-trans-por-) s. n., pl. autotransportoáre

autotransportór s. n. (sil. a-u-to-trans-); pl. autotransportoáre

AUTOTRANSPORTÓR s.n. Autovehicul blindat de luptă, neînarmat, folosit în transportul infanteriei. [Pl. -oare. / < auto2- + transportor].

AUTOTRANSPORTÓR, -OÁRE I. s. m. f. cel care lucrează pe o mașină de transportat materiale. II. s. n. autovehicul blindat de luptă, neînarmat, folosit în transportul trupelor. (< auto2 + transportor)

autotransportór, -oáre s. m. f. Persoană care lucrează pe o mașină de transportat materiale ◊ „Maria e fruntașă în muncă, autotransportoare.” Sc. 12 XII 61 p. 1 (din auto2- + transportor; cf. it. autotransportatore; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 236; DN3, DEX-S)