autorizație definitie

14 definiții pentru autorizație

autorizație sf [At: HAMANGIU, C. C. 687 / V: ~iune / P: a-u~ / Pl: ~ii / E: fr autorisation] 1 Autorizare (2). 2 (Ccr) Act scris prin care se atestă autorizarea (2). (Ccr) Document scris prin care se acordă un drept sau o împuternicire cuiva.
AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (Concr.) Document eliberat în acest scop. [Pr: a-u-] – Din fr. autorisation.
AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (Concr.) Document oficial prin care se dovedește un drept sau o împuternicire a cuiva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorisation.
AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune, de obicei oficială, de a face ceva; împuternicire. Autorizație de pescuit. Autorizație de intrare. ▭ Colonizarea altor specii de pești decît cele existente într-un fond de pescuit se va putea face numai pe baza autorizației ministerului. B. O. 1953, 40. ♦ Document scris prin care se dovedește un drept, o împuternicire a cuiva. – Pronunțat: a-u-.
AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune (oficială) de a face ceva; împuternicire. ♦ (Concr.) Document prin care se dovedește un drept sau o împuternicire a cuiva. [Pr.: a-u-] – După fr. autorisation.
autorizáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autorizáția (-ți-a), g.-d. art. autorizáției; pl. autorizáții, art. autorizáțiile (-ți-i-)
autorizáție s. f. (sil. a-u-, -ți-e), art. autorizáția (sil. -ți-a), g.-d. art. autorizáției; pl. autorizáții, art. autorizáțiile (sil. -ți-i-)
AUTORIZÁȚIE s. 1. permis, (rar) licență, (înv. și reg.) slobozenie, (înv.) pitac. (~ pentru practicarea unei meserii.) 2. împuternicire, (înv.) ispravă. (I-a dat ~ să-l reprezinte.) 3. îngăduință, permisiune, voie. (~ de a face ceva.)
AUTORIZÁȚIE s.f. Permisiune (dată de o autoritate); împuternicire. ♦ (Concr.) Document care dovedește o împuternicire, un drept al cuiva. [Pron. a-u-, gen. -iei, var. autorizațiune s.f. / cf. fr. autorisation, it. autorizzazione].
AUTORIZÁȚIE s. f. permisiune (dată de o autoritate); împuternicire. ◊ înscris care dovedește o împuternicire. (< fr. autorisation)
AUTORIZÁȚIE ~i f. 1) Permisiune dată de un organ al administrației de stat pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act; împuternicire. 2) Document prin care cineva este împuternicit că realizeze acest drept. [G.-D. autorizației] /<fr. autorisation, it. autorizzazione
autorizați(un)e f. 1. permisiune dată de o autoritate; 2. consimțământul dat cuiva.
*autorizațiúne f. (fr. autorisation). Acțiunea de a autoriza. – Și -áție și -áre.
AUTORIZAȚIE s. 1. permis, (rar) licență, (înv. și reg.) slobozenie, (înv.) pitac. (~ pentru practicarea unei meserii.) 2. împuternicire, (înv.) ispravă. (I-a dat ~ să-l reprezinte.) 3. îngăduință, permisiune, voie. (~ de a face ceva.)

autorizație dex

Intrare: autorizație
autorizație substantiv feminin
  • silabisire: a-u-, -ți-e