automobil definitie

28 definiții pentru automobil

automobíl, ~ă [At: DA / P: a-u~ / A: (înv) -mobil / V: (înv) ot- / Pl: ~i, ~e / E: fr automobile] 1. sn Vehicul cu roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, electricitate sau aer comprimat Si: auto3 (1). 2 a (D. vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu.
AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto3. ◊ Automobil-capcană = automobil cu material exploziv la bord, folosit în atentate teroriste. 2. Adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.
AUTOMOBÍL, -Ă, automobili, -e, s. n., adj. 1. S. n. Vehicul cu patru (rar, trei, șase) roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă, cu aburi, cu electricitate sau aer comprimat; auto2. 2. Adj. (Despre vehicule) care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – Din fr. automobile.
AUTOMOBÍL2, -Ă, automobili, -e, adj. (Despre vehicule) Care merge singur, care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. – Accentuat și: (nerecomandabil) automóbil.
AUTOMOBÍL1, automobile, s. n. Autovehicul cu roți, mai mic decît autobusul, folosit pentru transportul unui număr mic de persoane. Automobilul ajunsese numai la vreo cincizeci de pași și copilul nu se clintea din loc, in ciuda avertismentelor nervoase ale trompetei. REBREANU, R. II 32. De una sînt bune automobilele: te duci cu ele și n-ai nevoie de șine, nici de hrana dobitoacelor, ca la trăsură. SP. POPESCU, M. G. 64. – Accentuat și: (nerecomandabil) automóbil.
AUTOMOBÍL1, automobile, s. n. Autovehicul cu caroseria închisă sau deschisă, suspendat pe roți pneumatice, folosit la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – După fr. automobile.
AUTOMOBÍL2, -Ă, automobili, -e, adj. (Despre vehicule) Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu. [Pr.: a-u-] – După fr. automobile.
automobíl1 (a-u-) adj. m., pl. automobíli; f. automobílă, pl. automobíle
automobíl2 (a-u-) s. n., pl. automobíle
*automobíl-capcánă (a-u-) s. n., pl. automobíle-capcánă
automobíl adj. (sil. a-u-) → mobil (adj.)
automobíl s. n. (sil. a-u-), pl. automobíle
AUTOMOBÍL s. mașină, (fam.) auto.
AUTOMOBÍL, -Ă adj. Care se mișcă prin el însuși. // s.n. Vehicul cu roți care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu; (spec.) autovehicul mic, folosit de obicei pentru transportul unui număr redus de persoane. [Pron. a-u-. / < fr., it. automobile, germ. Automobil].
AUTOMOBÍL, -Ă I. adj. care se mișcă prin el însuși. II. s. n. vehicul pe roți care se poate deplasa prin mijloace de propulsie proprie. (< fr., it. automobile, germ. Automobil)
AUTOMOBÍL1 ~ă (~i, ~e) Care se mișcă prin el însuși. /<fr. automobile, germ. Automobil
AUTOMOBÍL2 ~e n. Vehicul cu motor propriu, folosit pentru transportul de pasageri și de încărcături. /<fr. automobile, germ. Automobil
automobil n. („care se mișcă de la sine”), trăsură ce umblă foarte repede cu ajutorul unui motor (de abur, electricitate, petrol, aer comprimat, gaz, etc.): Parizul inaugură în 1899 primele automobile.
*automóbil, -ă adj. (cuv. ibrid, d. auto- și mobil; fr. automobile. Cuv. corect ar fi fost automat). Care se mișcă fără caĭ (adică printr’un motor cu abur, electricitate ș. a.) vorbind de vehicule: o trăsură automobilă. S. n., pl. e. Trăsură automobilă. – Se zice des și răŭ și -íl și otomobil. Prima încercare a unuĭ automobil cu abur fu a luĭ Cugnot, la 1769. La 1831 s’aŭ pus în funcțiune în Anglia omnibuse cu abur. La 1875 Bollée făcu un automobil cu care merse, în 1878, de la Paris la Viena. La 23 Octobre 1883, Belmont șĭ-a brevetat la Paris un automobil de lemn cu o mașină de bronz cu toate caracterele motoruluĭ actual, în special ale carburatoruluĭ. El a lucrat 15 anĭ la invențiunea luĭ perfecționînd-o, dar a murit sărac. Primu care a pus în practică motoru cu benzină fu Daimler în Cannstatt (Bavaria) și, aproape în acelașĭ timp, Benz, în Mannheim, în anu 1886. Motoru luĭ Daimler fu perfecționat în Francia. Alt inventator fu și Siegfried Markus, mort la 1899 la Viena. Sînt și automobile cu spirt și cu electricitate.
AUTOMOBIL s. mașină, (fam.) auto.
AUTOMOBIL. Subst. Automobil, auto (fam.), autovehicul, vehicul, mașină. Autoturism, turism; berlină (înv.); cupeu (înv.); limuzină; autosport; taximetru, taxi; furgonetă; autosanitară, ambulanță, salvare. Autobuz; troleibuz, firobuz, troleu; autobrec; microbuz; minicar; omnibuz; electrobuz; autocar. Autocamion, camion; autocamionetă, camionetă; autobasculantă, autocamion (camion) basculant; autobetonieră; autocisternă; autodubă, dubă; autofurgon; autofurgonetă; autotransportor; transportor; autoturn; autoutilitară; bibliobuz; electrocar. Autoamfibiu, amfibiu. Autoblindat. Autoșeniletă. Automobilism. Autotransport, transport auto, camionaj. Automobilist; șofer; conducător auto; camionagiu, camionar. Garaj, depou, autobază. Autogară; stație de taximetre. Getax. Autohaltă. Motel. Autostradă, autodrum (rar). Raliu. Carting. Autoservice. Adj. Automobilistic. Vb. A sta la volan, a șofa, a conduce un autovehicul. V. călătorie, mișcare.
automobíl-caravánă s. f. Automobil adaptat pentru a servi ca locuință, rulotă de camping etc. ◊ „Poliția franceză a descoperit într-un automobil-caravană un adevărat depozit de arme și muniții [...]” I.B. 13 VI 86 p. 4 (din automobil + caravană)
automobílcapcánă s. n. Automobil abandonat în locuri publice pentru a declanșa explozii datorită bombelor plasate la bord ◊ „În semn de protest împotriva exploziei de luni dimineața a unui automobilcapcană care a provocat moartea a 16 persoane și rănirea altor 100, în sectorul de vest al Beirutului a avut loc marți o grevă generală.” Sc. 7 XII 83 p. 7. ◊ „Un automobil-capcană a explodat în apropierea clădirii consulatului Turciei din Melbourne [...]” I.B. 24 XI 86 p. 8. ◊ „Automobil-capcană la Beirut” R.l. 28 I 90 p. 4; v. și Pri. 22/96 p. 47 (din automobil + capcană; cf. fr. automobile-piegée)[1]
șalúpă-automobíl s. f. Șalupă care îndeplinește rolul de automobil (în Deltă) ◊ „Vor exista [în Deltă] șalupe, remorchere, bacuri-dormitoare elegante și confortabile, șalupe-automobile și bărci cu motor.” Cont. 28 VI 63 p. 7 (din șalupă + automobil)
AUTOMOBÍL, Ă (<fr {i}; {s} auto + mobilis „mișcător”) s. n., adj. 1. S. n. Autovehicul cu caroserie închisă sau deschisă, cu suspensie elastică pe cel puțin patru roți pneumatice, folosit la transportul de persoane, de animale sau de materiale. A. a apărut în a doua jumătate a sec. 18, după inventarea motorului cu abur. În 1769, inginerul francez N.J. Cognot a construit primul a. cu abur, iar în 1880, inventatorul D. Văsescu construiește primul a. românesc cu abur. În 1885 și 1886, G. Daimler și C. f. Benz realizează primul a. cu motor cu ardere internă. Primul a. cu formă aerodinamică a fost construit de inginerul român A. Persu (1926). ♦ A. de competiție = vehicul motorizat, cu caroserie închisă sau deschisă, cu trei, patru sau mai multe roți, provenit din producția de serie sau construit special în vederea participării la întreceri sportive sau stabilirii de recorduri. Pot fi: pentru curse pe circuit închis; pentru raliuri, maratonuri sau autocrosuri; pentru stabilirea de recorduri de viteză sau de anduranță. A. de formulă = vehicul motorizat, cu caroserie deschisă, un singur loc și patru roți, destinat curselor de viteză pe piste în circuit închis, care nu provine din producția de serie, dar în construcția căruia se pot utiliza unele componente de serie. Ex.: Formula 1, Formula 3000, Formula Ford, Formula liberă. ♦ A. blindat = mașină de luptă, blindată și înarmată, montată pe un șasiu de a. (1), destinată cercetării, siguranței și legăturii; autoblindat. 2. Adj. Care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu.
AUTOMOBIL CLUB ROMÂN (A.C.R.), asociație a automobiliștilor din România, înființată în București în 1904 sub denumirea „Asociația Automobil Club Român”, la inițiativa lui G.V. Bibescu, pentru dezvoltarea sportului și turismului cu automobilul; reorganizată în 1967 sub denumirea actuală. Este membră a Federației Internaționale a Automobilului, din 1912, și a Alianței Internaționale de Turism, din 1979.
AUTO- „însuși, singur, de la sine, spontan, automat, prin mijloace proprii, automobil”. ◊ gr. autos „el însuși” > fr. auto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. auto-. □ ~alogamie (v. alo-, v. -gamie), s. f., prezența în cadrul aceleiași specii a unor indivizi parțial autogami și parțial alogami; ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., 1. Scriere literară aparținînd genului epic, în care autorul își povestește viața. 2. Biografia unei persoane, scrisă de ea însăși; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., biologie a organismelor individuale; sin. idiobiologie; ~blast (v. -blast), s. n., microorganism sau germen solitar; ~carp (v. -carp), adj., s. n., (fruct) rezultat prin autofecundare; ~carpie (v. -carpie), s. f., autogamie urmată de formarea fructului; ~cartograf (v. carto-, v. -graf) s. n., aparat pentru obținerea de planuri și hărți prin restituția automată a fotogramelor; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Care se bucură de autocefalie. 2. Care se conduce singur; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., independență a unei biserici ortodoxe naționale; ~cheratoplastie (v. cherato-, v. -plastie), s. f., operație plastică, de refacere a corneei distruse, cu material prelevat de la aceeași persoană; ~cinetic (v. -cinetic), adj., care este capabil să se miște fără a primi impuls din afară; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de topire a unui țesut organic prin fermenți proprii; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) care răspîndesc semințele prin deschiderea bruscă a fructelor; ~corie (v. -corie2), s. f., împrăștiere a sporilor, semințelor și fructelor prin mijloace proprii; ~crat (v. -crat), adj., s. m. și f. (conducător) cu puteri absolute; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt, în care întreaga putere a statului este concentrată în mîna unei singure persoane; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu de realizare a reproducerilor colorate prin imprimarea succesivă a mai multor culori peste o autotipie alb-negru; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom obișnuit de care se prind cromozomii sateliți în timpul procesului meiotic; ~dem (v. -dem), s. n., populație formată din indivizi care se reproduc prin autofertilizare; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc diferite zone ale suprafeței aceleiași celule; ~dinamic (v. -dinamic), adj., care este mișcat de propria sa forță; ~drom (v. -drom), s. n., teren special amenajat, destinat curselor de automobile; ~ecolalie (v. eco-1, v. -lalie), s. f., simptom al unor boli mintale, care constă în repetarea stereotipă a propriilor cuvinte; ~erastie (v. -erastie), s. f., dragoste excesivă față de propria-i persoană, devenită obiectul instinctual sexual deviat; sin. narcisism; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor la excitațiile interne; ~fag (v. -fag), adj., care prezintă autofagie; ~fagie (v. -fagie), s. f., consumare a propriilor țesuturi ale unui organism supus inaniției; ~fen (v. -fen), adj., (despre un caracter genetic) controlat de o singură genă care se manifestă autonom în cursul transplantelor; ~fil (v. -fil1), adj., autogam*; ~filie (v. -filie1), s. f., autoapreciere exagerată patologic; ~filogenie (v. filo-1, v. -geme1), s. f., dezvoltare a unor frunze din lamina altor organe foliare; ~fit (v. -fit), s. m., făt teratologic care poate trăi în viața extrauterină; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe care se nutresc, prin fotosinteză, direct din materia organică; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre plante) care își produce singur substanțele nutritive; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a fi singur; ~fonie (v. -fonie1), s.f, rezonanță obsedantă a propriei voci; ~fonomanie (v. fono-2, v. -manie), s. f., tendință patologică spre sinucidere; ~fundoscop (v. -fundo-, v. -scop), s. n., oftalmoscop pentru examinarea fundului de ochi propriu; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care fecundația se realizează cu polen din staminele florii în care se află și pistilul; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fecundație a florilor unei plante prin polenul produs în aceeași floare; 2. Tip de autofecundare la protozoare, constînd în unirea a două nuclee formate în aceeași celulă; ~gen (v. -gen1), adj., 1. Creat sau existent prin sine însuși. 2. A cărui dezvoltare este produsă de factori interni. 3. (Despre sudură) Care utilizează energia termică produsă de arderea acetilenei în oxigen; ~geneză (v. -geneză) s. f., 1. Reproducere prin polen propriu. 2. Teorie conform căreia dezvoltarea în natura vie se datorează exclusiv factorilor interni ereditari, negîndu-se acțiunea mediului ambiant. 3. Teorie potrivit căreia din materia organică poate lua naștere, în mod spontan, un organism viu evoluat; sin. generație spontanee; ~genie (v. -genie1), s. f., capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce; ~genotipic (v. geno-1, v. -tipic), adj., care provine din același genotip; sin. izogenetic; ~gnoză (v. -gnoză), s. f., cunoaștere de sine însuși; ~gonie (v. -gonie), s. f., autogeneză* (1, 2, 3); ~graf (v. -graf), adj., s. n., 1. adj. și s. n., (Text, document) scris de autorul însuși. 2. s. n., Aparat folosit în fotogrammetrie la măsurarea corpurilor cu ajutorul fotogramelor terestre; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Procedeu prin care se reproduc pe o piatră litografică sau pe o hîrtie specială un text, un desen etc. 2. Produs tipografic obținut prin acest procedeu; ~gramă (v. -gramă), s. f., telegramă trimisă automobiliștilor în deplasare și afișată la stațiile de benzină; ~hematoterapie (v. hemato-, v. -terapie), s. f., tratament care constă în injectarea de sînge provenit dintr-o venă a aceluiași bolnav; sin. autohemoterapie; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., distrugere a globulelor roșii de către propriul ser al bolnavului; ~hemoterapie (v. -hemo-, v. -terapie), s. f., autohemato- terapie*; ~historadiografie (v. histo-, v. radio-, v. -grafie), s. f., histoautoradiografie*; ~homogamie (v. homo-, v. -gamie), s. f., autopolenizare excepțională; ~hton (v. -hton), adj., 1. Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent; sin. indigen, aborigen. 2. Care este limitat la un areal restrîns. 3. Relativ la cărbunii care s-au format pe locul de origine a plantelor din care aceștia provin. 4. Referitor la formațiile geologice care nu au suferit mișcări tectonice de translație; ~htonie (v. -htonie), s. f., caracter autohton; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a eului propriu; ~leucocitoterapie (v. leuco-, v. cito-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a leucocitelor provenind de la aceeași persoană; ~lit(v. -lit1), s. n., rocă magmatică înglobată în altă rocă, cu care a provenit din aceeași magmă inițială; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere tipografică a lucrărilor executate direct pe piatra litografică, pe o placă de metal sau pe hîrtie de transport; ~liză (v. -liză), s. f., proces de distrugere a celulelor și țesuturilor organice sub acțiunea enzimelor proprii; sin. autocitoliză, autopepsie, autoproteoliză; ~log (v. -log), adj., s. n., 1. s. n., Produs sau component care provine de la același organism. 2. adj., Ceea ce apare în mod natural într-un anumit sector organic sau care este prezent în mod normal în țesuturile sau umorile corpului. 3. (Despre un neoplasm) Provenit din celule care apar în mod normal în organul respectiv; ~mixie (v. -mixie1), s. f., proces de autofecundare, la care copulează doi gameți sau două nuclee de același sex; ~mizofobie (v. mizo-, v. -fobie), s. f., teamă patologică de mirosuri neplăcute, care ar putea proveni de la propria persoană; ~mobil (v. -mobil), adj., care se mișcă prin el însuși sau care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu; ~morf (v. -morf), adj., privind mineralele rocilor limitate de formele cristaline proprii speciei lor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare organică morfologică și. funcțională, condiționată de factori interni; ~nastie (v. -nastie), s. f., curbură de creștere inegală a organelor vegetale datorită unor cauze interne; ~nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s. f., operație chirurgicală de excludere funcțională totală a rinichiului tuberculos; ~nictitropic (v. nicti-, v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care în mod spontan își ia poziția obișnuită din timpul nopții; ~nom (v. -nom1), adj., care se bucură de autonomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., 1. Drept al unui stat de a se administra singur. 2. Faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voință. 3. Distanță maximă pînă la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul etc. fără a se mai alimenta cu combustibil pe parcurs; ~partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s. f., partenogeneză sub acțiunea unui stimul fizic sau chimic; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre organisme) care trăiește permanent în stratul superior al apelor mării; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., autoliză*; ~plasmoterapie (v. plasmo-, v. -terapie), s. f., utilizare a plasmei sanguine în scop terapeutic; ~plast (v. -plast), s. n., granulă de clorofilă; ~plastic (v. -plastic), adj., referitor la reacțiile sau la adaptările orientate spre modificarea organismului propriu; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurigicală de refacere a unui țesut organic distrus cu material prelevat ce la același individ; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces de dezvoltare în care unele celule ale embrionului se diferențiază morfologic și biologic într-o anumită direcție; sin. autodiferențiere; ~pneumocefalie (v. pneumo-, v. -cefalie), s. f., formație tumorală intracraniană plină cu aer sau cu gaz; ~podiu (v. -podiu), s. n., zona distală a membrelor toracale sau pelviene; ~poliploid (v. poliplo-, v. -id), s. m., hibrid poliploid care prezintă mai mult de două garnituri cromozomale; ~potamic (v. -potamic), adj., (despre organisme) care prosperă în ape curgătoare; ~proteoliză (v. proteo-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~radiografie (v. radio- v. -grafie), s. f., metodă modernă de cercetare, bazată pe studiul imaginii obținute pe o peliculă radiografică a unui organ sau țesut ccnținînd o substantă radioactivă; ~scoliotropic (v. scolio-, v. tropic), adj., care prezintă autotropism; la care organele vegetale cresc și se dezvoltă în linie curbă; ~scopie (v. -scopie), s. f., percepție halucinatorie, care constă în faptul că bolnavul are impresia că se vede pe sine însuși; ~seroterapie (v. sero-, v. -terapie), s. f., metodă de tratament cu ser scos din sîngele bolnavului; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., proces de împerechere a cromozomilor cu aceeași origine, în meioză; ~spor (v. -spor), s. m., aplanospor forma în celula parentală și asemănător cu aceasta; ~terapie (v. -terapie), s. f., vindecare a unei boli pe cale naturală; ~tetraploid (v. tetraplo-, v. -id), s. m., hibrid tetraploid care prezintă genomuri asemănătoare; ~tip (v. -tip), s. n., tip de taxon stabilit de autorul însuși; ~tipie (v. -tipie) s. f., procedeu fotochimic de executare a unui clișeu zincografic cu ajutorul unor puncte sau linii de diferite mărimi; ~tipografie (v. tipo-, v. -grafie), s. f., tipar înalt, ale cărui clișee se prepară prin corodarea unei plăci de metal pe care imaginile au fost executate direct; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. (La unele animale) Pierdere reflexă și spontană, în caz de primejdie, a unei părți a corpului (coadă, apendice, picior etc.) care, ulterior, se poate regenera. 2. Capacitate a unor vegetale de a pierde și apoi de a reface anumite părți ale organismului; ~trof (v. -trof), adj., care este capabil să-și producă singur substanțele organice necesare, pornind de la elemente minerale; ~trofie (v. -trofie), s. f., capacitate a plantelor cu clorofilă de a-și sintetiza singure substanțele nutritive; sin. autotrofiei*; ~uroterapie (v. uro-1, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a urinii recent emise și sterilizate provenind de la același bolnav; ~vaccinoterapie (v. vaccino-, v. -terapie), s. f., utilizare a autovaccinurilor în scop terapeutic; ~zit (v. -zit), s. m., făt dezvoltat care se poate hrăni singur în caz de monștri dubli, deosebit de cel parazit; ~zom (v. -zom), s. m., Cromozom comun celor două sexe, prezent în celulele somatice și care, împreună cu alozomul, formează genomul.
AUTOMOBIL baralic, beralie, buralie, coșciug, iagalie, insectă, merțan, ochios, varză.

automobil dex

Intrare: automobil
automobil adjectiv substantiv neutru
  • silabisire: a-u-
Intrare: automobil-capcană
automobil-capcană substantiv neutru