autointitula definitie

8 definiții pentru autointitula

autointitulá vr [At: DN3 / P: a-u-to-in- / Pzi: ~léz / E: auto1- + intitula] A-și atribui sieși un nume, un titlu.
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto1- + intitula.
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto1- + intitula.
*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză
autointitulá vb. (sil. a-u-to-in-) → intitula
AUTOINTITULÁ vb. I. refl. A se intitula, a se denumi singur. [auto1- + intitula].
AUTOINTITULÁ vb. refl. a-și atribui un nume, un titlu. (< auto1- + intitula)
autointitulá vb. refl. I A se denumi singur (pe nedrept) ◊ „Așa se înfățișează aceste așa-zise «drame de tip nou», care se autointitulează «de avangardă».” Sc. 7 I 62 p. 3. ◊ „«Dosarul Moro» a fost dat publicității la Roma, la cererea forțelor politice. Acesta este un document însumând 50 de file dactilografiate găsit de poliție la una din bazele de la Milano ale organizațiilor teroriste autointitulate «Brigăzile roșii».” Sc. 20 X 78 p. 6; v. și R.l. 4 VII 79 p. 6 (din auto1- + intitula; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 236; DN3, DEX-S)

autointitula dex

Intrare: autointitula
autointitula verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: a-u-to-in-