autofecundare definitie

12 definiții pentru autofecundare

autofecundáre sf [At: DA ms / P: a-u-to~ / Pl: ~dări / E: autofecunda] (Blg) Fecundare rezultată în urma unirii a două elemente sexuale provenite de la unul și același individ, la unele plante și specii inferioare de animale Si: (rar) autofecundat1, autofecundație.
AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare rezultată în urma unirii a două elemente sexuale provenite de la unul și același individ. [Pr.: a-u-] – Auto1- + fecundare (după fr. autofécondation).
AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare rezultată în urma unirii a două elemente sexuale provenite de la unul și același individ. [Pr.: a-u-] – Auto1- + fecundare (după fr. autofécondation).
AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare prin sine însuși.
AUTOFECUNDÁRE, autofecundări, s. f. (La unele plante și specii inferioare de animale) Fecundare prin sine însuși. – Din auto1- + fecundare (după fr. autofécondation).
autofecundáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autofecundắrii; pl. autofecundắri
autofecundáre s. f. (sil. a-u-) → fecundare
AUTOFECUNDÁRE s. (BIOL.) autofecundație, autogamie. (~ este frecventă la plante.)
AUTOFECUNDÁRE s.f. Acțiunea de fecundare prin sine însuși, care are loc la unele viețuitoare inferioare. [Cf. fr. autofécondation].
AUTOFECUNDÁRE s. f. fuziune a doi gameți de sex diferit, generați de același individ; autofecundație. (după fr. autofécondation)
AUTOFECUNDÁRE ~ări f. Fecundare prin sine însăși care are loc la unele viețuitoare inferioare. /auto- + fecundare
AUTOFECUNDARE s. (BIOL.) autogamie. (~ este frecventă la plante.)

autofecundare dex

Intrare: autofecundare
autofecundare substantiv feminin
  • silabisire: a-u-