autodenunța definitie

8 definiții pentru autodenunța

autodenunțá vr [At: CONTEMP., Seria II, 1949, nr. 162, 2/3/ P: a-u~ / Pzi: ~nunț / E: auto1- + denunț] A se denunța pe sine însuși.
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto1- + denunța.
AUTODENUNȚÁ, autodenúnț, vb. I. Refl. A se denunța singur. [Pr.: a-u-] – Auto1- + denunța.
*autodenunțá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodenúnță
autodenunțá vb. (sil. a-u-) → denunța
AUTODENUNȚÁ vb. I. refl. A se denunța singur. [Cf. it. autodenunziare].
AUTODENUNȚÁ vb. refl. a se denunța singur. (< auto1- + denunța)
autodenunțá vb. refl. I A aduce la cunoștința unei autorități o infracțiune săvârșită de propria persoană ◊ „Deși izbutește să se autodenunțe înainte de a muri, măcelul nu este oprit.” Cont. 19 IV 63 p. 5. ◊ „În plin război, la 13 mai 1943, în București, un anume B.C.I. de profesie actor se autodenunță ca «autorul a trei asasinate» și «vechi membru al unei organizații germane de spionaj». Cercetările întreprinse de Siguranță nu confirmă însă spusele ciudatului personaj; interogatoriile și torturile nu-l pot determina să-și schimbe cu o iotă depoziția. B.C.I. își menține ferm (și foarte argumentat) autoacuzația [...]” R.lit. 23 II 78 p. 10 (din auto1- + denunța; cf. it. autodenunziare; FC I 213; DN3)

autodenunța dex

Intrare: autodenunța
autodenunța verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: a-u-