autodefiní vr [At: DN³ / P: a-u~ / Pzi: ~nesc / E: auto¹- + defini] A se defini pe sine însuși.

AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se defini prin el însuși. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + defini.

autodefiní vb. (sil. a-u-) → defini

AUTODEFINÍ vb. a se autocaracteriza.

AUTODEFINÍ vb. IV. refl. A se defini, a se caracteriza singur. [Et. incertă].

AUTODEFINÍ vb. refl. a se defini singur. (< auto¹- + defini)

AUTODEFINI vb. a se autocaracteriza, a se caracteriza, a se defini. (Se ~ veridic.)

autodefiní vb. refl. IV A se caracteriza singur ◊ „Cel care se autodefinește: «Ești tot numai răspântii și drumuri fără-ntors» (Împăcare), proiectează o acută dezbatere filozofică pe fundalul unei naturi încrâncenate, spasmodice, halucinante.” Cont. 16 IV 65 p. 1. ◊ „Acum și-a schimbat maniera. De această dată încastrează chitare, clarinete, violoncele și alte instrumente muzicale – rupte, sparte sau arse – în... blocuri de beton. «Seamănă cu niște epave eșuate într-o mare de lavă», își autodefinește «artistul» opera.” Sc. 20 II 75 p. 4; v. și Cont. 14 XII 79 p. 4 (din auto1- + defini; DN3, DEX-S)