AUTOCRÍTICĂ s. f. Metodă de bază în acțiunea de educare a membrilor partidului de tip nou și a oamenilor muncii, constînd în privirea critică a pro- priei activități, în dezvăluirea și recunoașterea în mod deschis și cinstit a propriilor lipsuri și greșeli, în descoperirea cauzelor care le-au provocat și a mijloacelor de lichidare a lor. Cred, tovarăși, că avem- nevoie de autocritică așa cum avem nevoie de aer, de apă. Cred că fără ea, fără autocritică, partidul nostru n-ar putea să meargă înainte, n-ar putea să dea la iveală racilele noastre, n-ar putea să lichideze lipsurile noastre. STALIN, O. XI 32. Leninismul învață partidele comuniste să folosească cu curaj critica și autocritica – semn al forței și maturității lor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 601. Drumul către o știință nouă este de neconceput fără o critică și autocritică adîncă și principială, fără discutarea tuturor problemelor legate de creația științifică, de orientarea filozofică în știință. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 342, 5/3.