15 definiții pentru autocritic C4 83
autocrític, ~ă [At: D. ZAMFIRESCU, R. 246 / P: a-u~ / Pl: ~ici, -ice / E: auto1- + critic] 1 sf Critică a propriei persoane. 2. sf Metodă de educare comunistă și de îmbunătățire a activității constând în critica propriei activități sau a propriei comportări, în recunoașterea sinceră a greșelilor și lipsurilor, arătând cauzele și modalitățile de îndreptare. 3-4 a De autocritică (1-2). 5-6 a Privitor la autocritică (1-2). 7 a Stabilit prin autocritică (2). 8 a Pătruns de spirit autocritic (2). autocriticá vr [At: DN3 / P: a-u~ / Pzi: autocritic / E: auto1- + criticaJ A se critica pe sine însuși. AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce,
s. f.,
adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și a comportării proprii.
2. Adj. Bazat pe autocritică; de autocritică. [
Pr.: a-u-] –
Auto1- +
critic (sensul 1 după
rus. samokritika).
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce,
s. f.,
adj. 1. S. f. Analiză critică a activității și comportării proprii, care constituie o metodă de bază în acțiunea de îmbunătățire a muncii și de educare comunistă a oamenilor muncii.
2. Adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. [
Pr.: a-u-] –
Auto1- +
critic(ă) (sensul
1 după
rus. samokritika).
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -e,
adj. Făcut sau stabilit pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. Agitatorii trebuie să biciuiască lipsurile în muncă, să cultive cu îndrăzneală spiritul critic și autocritic și îndeosebi critica de jos. CONTEMPORANUL, S. II, 1953,
nr. 345, 2/6.
AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -e,
adj. Făcut pe bază de autocritică, pătruns de spiritul autocriticii; de autocritică. – Din
auto1- +
critic. autocrític (a-u-to-cri-)
adj. m.,
pl. autocrítici;
f. autocrítică,
pl. autocrítice
autocrític adj. (sil. a-u-to-cri-) → critic autocriticá vb. → critica AUTOCRÍTIC, -Ă adj. Bazat pe autocritică, pătruns de spiritul autocriticii. [Cf. fr. autocritique].
AUTOCRITICÁ vb. I. refl. A se critica pe sine însuși. [Cf. fr. s’autocritiquer].
AUTOCRÍTIC, -Ă I.
adj. bazat pe autocritică. II.
s. f. analiză critică a propriei activități. (< fr. autocritique, după rus. samokritika)
AUTOCRITICÁ vb. refl. a se critica pe sine însuși. (< fr. sáutocritiquer)
AUTOCRÍTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de autocritică; propriu autocriticii. În spirit ~. /auto + critic *autocrític, -ă adj. (auto- și critic). De autocritică. S. f., pl. ĭ și e. Critică pe care țĭ-o facĭ singur.
Autocritic C4 83 dex online | sinonim
Autocritic C4 83 definitie