autoconducere definitie

8 definiții pentru autoconducere

autocondúcere sf [At: DN3 / P: a-u~ / Pl: ~ri / E: autoconduce] Conducere a unei colectivități, a unei întreprinderi, a unei subdiviziuni teritoriale de către colectivitatea respectivă sau de către reprezentanții săi Si: (rar) autocondus1.
AUTOCONDÚCERE s. f. Conducere a activității sociale, economice etc. de către colectivitatea respectivă însăși sau de către reprezentanții ei. [Pr.: a-u-] – Auto1 + conducere.
AUTOCONDÚCERE s. f. Conducere a activității sociale, economice etc. de către colectivitatea respectivă însăși sau de către reprezentanții ei. [Pr.: a-u-] – Auto1- + conducere.
autocondúcere (a-u-) s. f., g.-d. art. autocondúcerii
autocondúcere s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autocondúcerii; pl. autocondúceri
AUTOCONDÚCERE s.f. Conducere a activității sociale, economice etc. de către însăși colectivitatea respectivă sau de către reprezentanții ei. [< auto1- + conducere].
AUTOCONDÚCERE s. f. conducere a activității sociale, economice etc. de către însăși colectivitatea respectivă sau prin reprezentanții ei. (după engl. self-government)
autocondúcere s. f. Conducere a activității economice, sociale etc. de către comunitatea respectivă ◊ „Gospodarii unităților teritorial-administrative din județul Ilfov au în vedere, așadar, atât cerințele imediate, cât și cele de perspectivă, autoconducerea și autofinanțarea dovedindu-se [...] drept căi sigure care duc la propășirea tuturor localităților patriei, a întregii populații.” R.l. 5 IV 79 p. 5; v. și Sc. 5 IX 79 p. 1 (din auto1- + conducere, probabil după model străin; cf. fr. autogestion; DMC 1960; DP; DEX, DN3)

autoconducere dex

Intrare: autoconducere
autoconducere substantiv feminin
  • silabisire: a-u-