autoaccidentat definitie

11 definiții pentru autoaccidentat

autoaccidentá vr [At: DN3 / P: a-u-to-a- / Pzi: ~téz / E: auto1- + accidenta] A se accidenta.
autoaccidentát1 sn [At: MDA ms / P: a-u-to-a- / Pl: ~uri / E: autoaccidenta] (Rar) Autoaccidentare.
autoaccidentat2, ~ă smf, a [At: DEX-S / P: a-u-to-a~ / Pl: ~ați, ~e / E: autoaccidenta] 1-2 (Persoană) care s-a autoaccidentat.
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto1- + accidenta.
AUTOACCIDENTÁT, -Ă, autoaccidentați, -te, adj. Care s-a accidentat singur, involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – V. autoaccidenta.
AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto1- + accidenta.
AUTOACCIDENTÁT, -Ă, autoaccidentați, -te, adj. Care s-a accidentat singur, involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – V. autoaccidenta.
autoaccidentá vb. (sil. a-u-to-ac-) → accidenta
AUTOACCIDENTÁ vb. I. refl. A se accidenta singur. [Pron. a-u-to-ac-. / auto1- + accidenta].
AUTOACCIDENTÁ vb. refl. a se accidenta involuntar. (< auto1- + accidenta)
autoaccidentát, -ă adj., s. ◊ „Medicii brașoveni [...] au avut de lucru în zilele care au sărbătorit noul an cu un soi de accidentați, mai bine-zis autoaccidentați din proprie ignoranță și inițiativă nesăbuită.” R.l. 10 I 84 p. 2. ◊ „Autoaccidentatul [...]” R.l. 14 II 84 p. 2 (din autoaccidenta)

autoaccidentat dex

Intrare: autoaccidenta
autoaccidenta verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: a-u-to-ac-
Intrare: autoaccidentat
autoaccidentat