autoînsămânțare definitie

7 definiții pentru autoînsămânțare

autoînsămânțáre sf [At: DN3 / P: a-u~ / Pl: ~țări / E: autoînsămânța] Însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor Și:(rar) autoînsămânțat1.
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor, mai ales din flora spontană, prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto1- + însămânțare.
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE, autoînsămânțări, s. f. (Bot.) Însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor. [Pr.: a-u-] – Auto1- + însămânțare.
autoînsămânțáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânțắrii
autoînsămânțáre s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autoînsămânțării
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s.f. Însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor. [< auto1- + însămânțare].
AUTOÎNSĂMÂNȚÁRE s. f. însămânțare naturală a plantelor prin scuturarea semințelor. (< auto1- + însămânțare)

autoînsămânțare dex

Intrare: autoînsămânțare
autoînsămânțare substantiv feminin
  • silabisire: a-u-