autoîncântare definitie

11 definiții pentru autoîncântare

autoîncântáre sf [At: DN3 / P: a-u~ / Pl: ~tări / E: auto1- + încântare] Automulțumire.
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto1- + încântare.
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. [Pr.: a-u-] – Auto1- + încântare.
AUTOÎNCÎNTÁRE s. f. (Des folosit în cuvîntări sau în scrieri de educare politică a maselor) Încintare de sine însuși în urma unor succese, reale sau aparente, care duce adesea la lipsă de vigilență, de atitudine autocritică, la stagnare și regres; automulțumire.
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. Automulțumire. – Din auto1- + încântare.
autoîncântáre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântắrii
autoîncântáre s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autoîncântării
AUTOÎNCÂNTÁRE s. automulțumire (Sentiment de ~.)
AUTOÎNCÂNTÁRE s.f. Automulțumire. [< auto1- + încântare].
AUTOÎNCÂNTÁRE s. f. automulțumire. (< auto1- + încântare)
AUTOÎNCÎNTARE s. automulțumire. (Sentiment de ~.)

autoîncântare dex

Intrare: autoîncântare
autoîncântare substantiv feminin
  • silabisire: a-u-