aurel definitie

2 intrări

24 definiții pentru aurel

aurél, -eá [At: HEM 2123 / P: a-u~ / Pl: ~ei, ~e / E: aur + -el] 1-12 (Șhp) sn Aur (1, 4, 25-27, 34). 13-17 a Auriu (1-5). 18 Soi de strugure alb cu boabe mărunte. 19 Vin din aurel (18).
AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.
AURÉL, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Rar) Auriu. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -el.
AURÉL1 s. m. (Întrebuințat în literatura populară, pentru rimă) Diminutiv al lui aur. 1. Aur (1). Porumb alb cu gușa verde... C-ochi în cap de pietre scumpe, Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Este-un mîndru stejărel, Cu frunza de aurel, Cu coaja de argințel. POP. 2. Broderie cu fir de aur. Șede Neagoe călare P-un cal galben grîngurel (= ca un grangur). Șaua-noată-n aurel. MARIAN, O. II 141. ♦ Culoare de aur. Te-oi zugrăvi și pe tine, M-oi zugrăvi și pe mine... Pe tine cu aurel, Care-n țară-i puținei, Iar pe mine cu negreală, Care-i destulă în țară. POP. -Pronunțat: a-u-.
AURÉL2, -ÍCĂ, aurei, -ele, adj. (Poetic) Auriu. Nemuritoare carte cu litere-aurele. BOLINTINEANU, O. 212. ◊ (Despre păr) Perișoru-i aurel, Ca mătasa subțirel. ALECSANDRI, P. I 92. (Substantivat) Aurică, drăgulică! Nici ai grijă, nici ai frică... Cît îi fi tu lîngă mine. ALECSANDRI, P. P. 24. – Pronunțat: a-u-.
AURÉL1 s. m. Diminutiv al lui aur. [Pr.: a-u-]
AURÉL2, -ÍCĂ, aurei, -le, adj. Auriu. [Pr.: a-u-] – Din aur + suf. -el.
aurél (a-u-) (rar) adj. m., pl. auréi; f. aurícă, pl. auréle
aurél adj. m. (sil. a-u-), pl. auréi; f. sg. aurícă, pl. auréle
AURÉL adj. v. auriu.
aurél s.n. (pop.) 1. aur (în poezia populară) 2. varietate de strugure alb-gălbui cu boabe mărunte
aurel a. (poetic) de aur, auriu: perișoru-i aurel AL. ║ m. varietate de struguri albi-galbeni cu boabe mărunțele.
aurél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (d. aur). P.P. Auriŭ: măr aurel.
aurel adj. v. AURIU.
AVRĂMESCU, Aurel (1903-1985, n. Radna, jud. Arad), inginer român. Acad. (1963), prof. univ. la București. Lucrări în domeniul electromagnetismului, construcției aparatelor electrice, informaticii documentare („Introducere în documentarea științifică”, „Efectul pelicular tranzitoriu”). Colecționar de artă.
BARANGA, Aurel (1913-1979, n. București), dramaturg și publicist român. Versuri avangardiste („Poeme cu orbi”), un volum de proză reportericească („Ninge peste Ucraina”), drame și farse satirice, inspirate din actualitate („Opinia publică”, „Viața unei femei”). Mici fabule în versuri.
BĂEȘU, Aurel (1896-1928, n. Fălticeni), pictor român. Portrete, peisaje, scene din viața satelor moldovenești, într-o cromatică discretă și luminoasă („Savin din Dorna”, „Țărancă pe gînduri”).
BĂRGLĂZAN, Aurel (1905-1960, n. sat Porumbacu de Sus, jud. Sibiu), inginer electromecanic român. M. coresp. al Acad. (1955), prof. univ. la Timișoara. Lucrări în domeniul mașinilor hidraulice (hidrodinamica turbomașinilor, fenomenul de cavitație).
BELEȘ, Aurel (1891-1976, n. București), inginer constructor român. Acad. (1963), prof. univ. la București. Proiecte și lucrări în domeniul construcțiilor, mecanicii și al seismologiei inginerești.
BUSUIOC, Aurel (n. 1928, sat Cobîlca, Basarabia), scriitor român. Lirică confesivă sau sentimentală („În alb și negru”), romane de observație etico-morală („Singur în fața dragostei”), cu accente ironic-romantice („Unchiul din Paris”). Literatură pentru copii, piese de teatru, traduceri.
CANDREA I. Aurel (1872-1950, n. București), lingvist și filolog român. Prof. univ. la București. Autor, împreună cu O. Densusianu al „Dicționarului etimologic al limbii române. Elementele latine” și, cu Gh. Adamescu, al „Dicționarului enciclopedic ilustrat <Cartea Românească>”. Studii de dialectologie, de lexicologie, de limbă veche română („Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI-XVII traduse din slavonește”) și de folclor.
CIUPE, Aurel (1900-1988, n. Lugoj), pictor român. Prof. univ. la Cluj. Temperament liric și colorist prin excelență. Peisaje, naturi statice și portrete compoziționale („Apus de soare”, „Natură statică cu măști”).
DECEI, Aurel (1905-1976, n. Gura Râului, jud. Sibiu), istoric și orientalist român. Specialist în istoria Evului Mediu românesc („Relații româno-orientale”, „Istoria Imperiului Otoman”).
AUREL < lat. Aurelius. 1. – act.; -ia f. 2. Aurelian, după numele împăratului roman, n. modern; Avrelian, forma veche, la cronicari (Costin).

aurel dex

Intrare: aurel
aurel adjectiv
  • silabisire: a-u-
Intrare: Aurel
Aurel