augúr [At: BĂLCESCU, ap. CDDE / P: au- / Pl: ~i sm, ~e sn / E: lat augur] (Ant) 1 sm Preot care prevestea viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor. 2 (Pex) Persoană care anunță un eveniment sau prevestește viitorul. 3 sn Prevestire făcută de augur (1-2). 4 sn Auspiciu (1). 5 sn (Îe) A fi de bun (sau de rău) ~ A fi un semn bun (sau rău). 6 sn (îae) A exista premise ca ceva să aibă un final favorabil (sau nefavorabil).

AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) s. n. (În Antichitatea romană) 1. S. m. Preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor ori după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S. n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Din fr. augure.

AUGÚR, (1) auguri, s. m., (2) augure, s. n. (În antichitatea romană) 1. S. m. Preot căruia i se atribuia facultatea de a prevesti viitorul sau de a interpreta voința zeilor după zborul și cântecul păsărilor sau după măruntaiele animalelor sacrificate. 2. S. n. Prevestire făcută de auguri (1); auspiciu. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că există premise ca un lucru să (se) sfârșească în mod favorabil (sau nefavorabil). – Din fr. augure.

AUGÚR2, auguri, s. m. (în antichitatea romană) Preot care pretindea că poate prevesti viitorul după zborul, cîntecul și aspectul măruntaielor păsărilor. După sămănat Aleargă pînă-n Roma să-ntrebe el augurii Că da-vor zeii oare bun rod sămănăturii? COȘBUC, P. II 191. – Pronunțat: au-gur.

AUGÚR1 s. n. (În antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri2. ◊ (Azi rar, numai în expr. ilustrînd o concepție bazată pe superstiții) A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a prevesti a bine (sau a rău), a însemna că un lucru se va sfîrși în mod favorabil (sau nefavorabil). – Pronunțat: au-gur.

AUGÚR2, auguri, s. m. (În antichitatea romană) Preot care pretindea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor. [Pr.: au-] – Fr. augure (lat. lit. augur).

AUGÚR1 s. n. (În antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri2. ◊ Expr. A fi de bun (sau de rău) augur = a fi semn bun (sau rău), a însemna că un lucru se va sfârși în mod favorabil (sau nefavorabil). [Pr.: au-] – Fr. augure (lat. lit. augurium).

augúr1 (preot) (au-) s. m., pl. augúri

!augúr2 (prevestire) (au-) s. n.

augúr (preot) s. m. (sil. au-), pl. augúri

augúr / augúriu (prevestire) s. n. (sil. au-), pl. augúre / augúrii

AUGÚR s. auspiciu. (~ la romani.)

AUGÚR s. v. piază, prevestire, semn.

AUGÚR s.m. (Ant.; la romani) Preot despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul sau măruntaiele păsărilor. [Pron. au-gur. / < lat. augur].

AUGÚR s.n. (Ant.) Prevestire făcută de auguri. ◊ A fi de bun augur = a fi semn bun. ♦ Prezicere, prevestire. [Pron. au-gur, var. auguriu s.n. / < lat. augurium, cf. fr. augure].

AUGÚR I. s. m. preot roman despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul și măruntaiele păsărilor. II. s. n. prevestire făcută de un augur (I). ♦ a fi de bun (sau de rău) ~ = a fi semn bun (sau rău), favorabil (sau nefavorabil). (< lat. augur)

AUGÚR ~e n. 1) Prevestire a viitorului. 2) Semn căruia i se atribuia rolul de a prevesti ceva. ◊ A fi de bun (sau rău) ~ a fi semn bun (sau rău). [Var. auguriu] /<lat. augurium, fr. augure

augur m. 1. preot roman care căuta să cunoască viitorul după sborul și strigătul păsărilor; 2. prevestire, piază: de bun augur.

*au- și aŭgúriŭ n. (lat. augurium). Prezicere, semn pin care ghiceștĭ viitoru: Pasăre de bun (de răŭ) aŭguriŭ. Maĭ puțin bine aŭgur, pl. urĭ. V. ogur.

*aŭgúr saŭ áŭgur m. (lat. áugur, -úris). Preut roman care ghicea viitoru după strigătu păsărilor.

*aŭgúr s. n. V. aŭguriŭ.

AUGUR s. auspiciu. (~ la romani.)

augur s. v. PIAZĂ. PREVESTIRE. SEMN.