auditiv definitie

14 definiții pentru auditiv

auditív, ~ă a [At: GHEREA, CR. III, 234 / Pl: ~i, ~e / E: fr auditif] 1-5 De auz (1-2, 7-9). 6-10 Al auzului (1-2, 7-9). 11-15 Care aparține auzului (1-2, 7-9). 16-20 Referitor la auz (1-2, 7-9). 21-25 Caracteristic auzului (1-2, 7-9). 26 (Îs) Tip ~ Persoană care percepe lumea exterioară mai ales prin sunete.
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care aparține auzului, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditif, it. auditive.
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care ține de auz, privitor la auz, în legătură cu auzul. Nervi auditivi. Senzație auditivă. – Pronunțat: a-u-.
AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care ține de auz, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Fr. auditif.
auditív (a-u-) adj. m., pl. auditívi; f. auditívă, pl. auditíve
auditív adj. m. (sil. a-u-), pl. auditívi; f. sg. auditívă, pl. auditíve
AUDITÍV, -Ă adj. Referitor la auz. [< fr. auditif].
AUDITÍV, -Ă adj. referitor la auz. (< fr. auditif)
AUDITÍV ~ă (~i, ~e) Care ține de auz; propriu auzului. Canal ~. /<fr. auditif
auditiv a. ce ține de auz: nervul auditiv, care transmite creierului sunetele.
*auditív, -ă adj. (d. lat. auditus, auzit, cu sufixu -iv; fr. auditif). Al auzuluĭ, acustic: nervu auditiv.
prag auditiv, valoare minimă la care vibrația* unui corp poate fi percepută ca sunet* (resp. 16 Hz*, 1/16 secundă). P. diferențial este minimum-ul diferenței perceptibile dintre două valori ale stimulatorilor auditivi. V. auz.
AUDITÍV, -Ă adj. (< fr. auditif): în sintagma fonetică auditivă (v.).

auditiv dex

Intrare: auditiv
auditiv adjectiv
  • silabisire: a-u-