átriu² sn [At: DN³ / P: ~tri-u / Pl: ~ii / E: fr atrium, lat atrium] (Atm) Auricul.

átriu¹ sn vz atrium

átrium sn [At: ODOBESCU, S. I, 389 / P: ~tri-um / V: -iu¹ / Pl: n / E: lat atrium] 1 (Aht) Curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane. 2 (Aht) Partea din mijloc a unei bazilici. 3 (Glg) Culoar care înconjoară un con vulcanic secundar îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi.

ÁTRIU, atrii, s. n. (Anat.) Auricul. [Pr.: -tri-u. – Var.: átrium s. n.] – Din fr. atrium, lat. atrium.

ÁTRIUM² s. n. v. atriu.

ÁTRIUM¹, atriumuri, s. n. 1. Curte interioară a caselor romane, de obicei înconjurată de un portic acoperit. 2. (Rar) Spațiu deschis, înconjurat adesea de coloane, la intrarea unei bazilici. [Pr.: -tri-um] – Din lat. atrium.

ÁTRIU s. n. (Anat.) Auricul. [Pr.: -tri-u] – Din fr. atrium, lat. atrium.

ÁTRIUM s. n. 1. Curte interioară a caselor romane, de obicei înconjurată de un portic acoperit. 2. (Rar) Spațiu deschis, înconjurat adesea de coloane, la intrarea unei bazilici. [Pr.: -tri-um] – Din lat. atrium.

ÁTRIUM s. n. 1. (La romani) Curte interioară a caselor, înconjurată de un portic acoperit. 2. (Astăzi, rar) Partea din mijloc a unei biserici.

ÁTRIUM s. n. 1. Curte interioară a caselor romane, înconjurată de un portic acoperit. 2. (Rar) Partea din mijloc a unei biserici. – Lat. lit. atrium.

!átriu/átrium (a-tri-u/-tri-um) s. n., art. átriul/átriumul; pl. átrii/átriumuri

átrium/átriu (arhit., anat., geol.) s. n. (sil. -tri-u(m)), pl. átriumuri/átrii

ÁTRIU s. v. auricul.

ÁTRIU s.n. v. atrium.

ÁTRIUM s.n. 1. Curtea interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane antice. 2. Partea din mijloc a unei bazilici. 3. (Anat.; în forma de atriu) Cele două despărțituri superioare ale inimii. 4. (Geol.) Culoar care înconjură un con vulcanic secundar îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi. [Pron. -tri-um, pl. -muri, var. atriu s.n. / < lat., fr. atrium, it. atrio].

ÁTRIUM/ÁTRIU s. n. 1. curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane. 2. spațiu deschis, înconjurat uneori de coloane, la intrarea într-o bazilică. 3. (anat.) auricul. 4. spațiu gastric la spongieri, care comunică cu exteriorul prin oscul. 5. culoar care înconjură un con vulcanic secundar, îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi. (< lat., fr. atrium)

atriu n. vestibul sau tindă (în vechile case romane).

*átriŭ n. (lat. atrium). Vestibulu (tinda) saŭ și curtea interioară la Romanĭ.

ATRIU s. (ANAT.) auricul. (~ este o despărțitură a inimii.)