Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

20 defini╚Ťii pentru atribu╚Ťie

atribu╚Ťie sf [At: (a. 1839) URICARIUL V, 152/2 / V: (├«nv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr attribution] 1 Competen╚Ť─â presupus─â de o func╚Ťie. 2 Drept conferit unei func╚Ťii. 3 Responsabilit─â╚Ťi care sunt de resortul unei func╚Ťii. 4 Autoritate care se exercit─â ├«ntr- anumit─â sfer─â de activitate. 5 (Frm; imp) Atribuire (9).
atribu╚Ťi├║ne sf vz atribu╚Ťie
ATRIB├Ü╚ÜIE, atribu╚Ťii, s. f. Sfer─â de autoritate, de competen╚Ť─â, de activitate a cuiva; ├«ns─ârcinare, obliga╚Ťie, sarcin─â dat─â cuiva spre ├«ndeplinire. [Var.: atribu╚Ťiune s. f.] ÔÇô Din fr. attribution, lat. attributio, -onis.
ATRIBU╚ÜI├ÜNE s. f. v. atribu╚Ťie.
ATRIB├Ü╚ÜIE, atribu╚Ťii, s. f. Sfer─â de autoritate, de competen╚Ť─â, de activitate a cuiva; ├«ns─ârcinare, munc─â dat─â cuiva spre ├«ndeplinire. [Var.: atribu╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. attribution, lat. attributio, -onis.
ATRIBU╚ÜI├ÜNE s. f. v. atribu╚Ťie.
ATRIB├Ü╚ÜIE, atribu╚Ťii, s. f. Sfer─â de competin╚Ť─â, de autoritate sau de activitate; obliga╚Ťie, ├«ns─ârcinare, munc─â dat─â spre ├«ndeplinire. Se creeaz─â conflicte de atribu╚Ťii ├«ntre autorit─â╚Ťi. BART, E. 297. ÔÇô Pronun╚Ťat: -╚Ťi-e. ÔÇô Variant─â: atribu╚Ťi├║ne s. f.
ATRIBU╚ÜI├ÜNE s. f. v. atribu╚Ťie.
ATRIB├Ü╚ÜIE, atribu╚Ťii, s. f. Sfer─â de autoritate, de competen╚Ť─â, de activitate; ├«ns─ârcinare, munc─â dat─â spre ├«ndeplinire. [Var.: atribu╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Fr. attribution (lat. lit. attributio, -onis).
ATRIBU╚ÜI├ÜNE s. f. v. atribu╚Ťie.
atrib├║╚Ťie (a-tri-, -╚Ťi-e) s. f., art. atrib├║╚Ťia (-╚Ťi-a), g.-d. art. atrib├║╚Ťiei; pl. atrib├║╚Ťii, art. atrib├║╚Ťiile (-╚Ťi-i-)
atrib├║╚Ťie s. f. (sil. -tri-, -╚Ťi-e), art. atrib├║╚Ťia (sil. -╚Ťi-a), g.-d. art. atrib├║╚Ťiei; pl. atrib├║╚Ťii, art. atrib├║╚Ťiile (sil. -╚Ťi-i-)
ATRIBÚȚIE s. îndatorire, rol, sarcină. (Ce ~ ai în această comisie?)
ATRIB├Ü╚ÜIE s.f. Competen╚Ť─â, autoritate care se exercit─â ├«ntr-o anumit─â sfer─â de activitate; sarcin─â, obliga╚Ťie, ├«ns─ârcinare. [Gen. -iei, var. atribu╚Ťiune s.f. / cf. fr. attribution, lat. attributio].
ATRIBU╚ÜI├ÜNE s.f. v. atribu╚Ťie.
ATRIB├Ü╚ÜIE s. f. competen╚Ť─â, autoritate care se exercit─â ├«ntr-o anumit─â sfer─â de activitate. (< fr. attribution, lat. attributio)
ATRIB├Ü╚ÜIE ~i f. Sfer─â de activitate sau de competen╚Ť─â a cuiva sau a ceva. ~a instan╚Ťei de judecat─â. [G.-D. atribu╚Ťiei; Sil. a-tri-bu-╚Ťi-e] /<fr. atribution, lat. attributio, ~onis
atribu╚Ťi(un)e f. 1. fapta de a atribui; 2. dreptul de a examina, de a judeca: adunarea ├«╚Öi exercit─â atribu╚Ťiunile; 3. ├«ntinderea unei puteri, competen╚Ť─â.
*atribu╚Ťi├║ne f. (lat. attrib├║tio, -├│nis). Ac╚Ťiunea de a atribui. Lucrare care e de competen╚Ťa or─ş ├«n sarcina cu─şva: asta nu e ├«n atribu╚Ťiunile mele. Parte de administra╚Ťiune asignat─â unu─ş func╚Ťionar: atribu╚Ťiunile unu─ş primar. ÔÇô ╚śi -├║╚Ťie.
ATRIBUȚIE s. îndatorire, rol, sarcină. (Ce ~ ai în această comisie?)

Atribu╚Ťie dex online | sinonim

Atribu╚Ťie definitie

Intrare: atribu╚Ťie
atribu╚Ťie substantiv feminin
  • silabisire: -tri-, -╚Ťi-e
atribu╚Ťiune