atracție definitie

17 definiții pentru atracție

atracție sf [At: NEGRUZZI, S. II, 262/8 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr attraction, lat attractio, -onis] 1 (Fiz) Forță care tinde să apropie corpurile între care se exercită. 2 (Îs) ~ universală Lege după care toate corpurile din univers se atrag unele pe altele cu o forță direct proporțională cu masa lor și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele. 3 (Îs) ~ magnetică (sau electrică) Putere a unui magnet sau a unui corp electrizat de a atrage alte corpuri. 4 (Îs) ~ capilară Capilaritate. 5 (Chm; îs) ~ moleculară Forță de coeziune pe care o au în sine moleculele unui corp. 6 Putere de a atrage ceva după sine. 7 Simpatie puternică pe care o ființă o simte pentru alta sau pentru ceva. 8 Imbold de a se apropia de cineva sau ceva. 9 Farmec. 10 Ispită pe care cineva o exercită asupra altcuiva. 11 Ceea ce farmecă, ademenește. 12 Ceea ce distrează. 13 (Îs) Număr de ~ Număr din programul unui varieteu, cu mare succes de public.
ATRÁCȚIE, atracții, s. f. 1. Forță (gravitațională, electrică, magnetică etc.) care tinde să apropie corpurile între care se exercită. 2. Înclinație puternică pe care o ființă o simte pentru alta sau pentru ceva, imbold de a te apropia de cineva ori de ceva. ♦ Farmec sau ispită pe care cineva ori ceva le exercită asupra cuiva. ♦ Ceea ce atrage, farmecă, ademenește, distrează. – Din fr. attraction, lat. attractio, -onis.
ATRÁCȚIE, atracții, s. f. 1. Forță (gravitațională, electrică, magnetică etc.) care tinde să apropie corpurile între care se exercită. 2. Înclinare puternică pe care o ființă o simte pentru alta sau pentru ceva, imbold de a te apropia de cineva sau de ceva. ♦ Farmec sau ispită pe care cineva sau ceva le exercită asupra cuiva. ♦ Ceea ce atrage, farmecă, ademenește, distrează. – Din fr. attraction, lat. attractio, -onis.
ATRÁCȚIE, (3) atracții, s. f. 1. Înclinare puternică spre cineva sau ceva, năzuință, imbold de a te apropia de cineva sau de ceva. Atracție pentru muzică. ♦ Farmec, ademenire exercitată asupra cuiva. Circul exercită o mare atracție asupra copiilor. ◊ Expr. Centru (sau punct) de atracție = centru (sau punct) care deșteaptă interes, care atrage, către care se tinde. Un număr tot mai mare de gospodării colective au devenit astfel centre de atracție pentru țărănimea muncitoare, modele vii de ceea ce înseamnă marea gospodărie socialistă în agricultură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2669. 2. Fenomen fizic constînd din tendința de apropiere a corpurilor unul de altul. Atracție magnetică. ▭ [Tînărul care se instruiește] să înțeleagă a stelelor rotire Ș-atracția ce trebui să aibă între ele. NEGRUZZI, S. II 262. ◊ Atracție universală = lege după care toate corpurile din natură se atrag unele pe altele (direct proporțional cu masa lor și invers proporțional cu pătratul distanței dintre ele). Atracție moleculară = forța de coeziune pe care o au între ele moleculele unui corp. Atracție gramaticală = modificare a unei forme gramaticale (caz, număr, persoană, mod, timp) sub influența unui cuvînt din apropiere. În fraza «ele ating cele mai variate idei, a căror legătură cu subiectul nu sînt imediat de recunoscut» al doilea verb s-a pus in mod greșit la plural, din cauza atracției gramaticale exercitate de cuvîntul precedent «idei». 3. (Concretizat, mai ales la pl.) Ceea ce atrage atenția, captivează; distracție, amuzament. Atracțiile din parcul copiilor. ♦ Numere de program la circ, la varieteu etc. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: atracțiúne s. f.
ATRÁCȚIE, atracții, s. f. 1. Înclinare puternică spre cineva sau ceva, imbold de a te apropia de cineva sau de ceva. ♦ Farmec, ademenire exercitată asupra cuiva. 2. Forța care tinde să apropie corpurile între care se exercită. 3. Ceea ce atrage atenția, captivează, distrează. [Var.: atracțiúne s. f.] – Fr. attraction (lat. lit. attractio, -onis).
atrácție (a-trac-ți-e) s. f., art. atrácția (-ți-a), g.-d. art. atrácției; pl. atrácții, art. atrácțiile (-ți-i-)
atrácție s. f. (sil. -trac-ți-e), art. atrácția (sil. -ți-a), g.-d. art. atrácției; pl. atrácții, art. atrácțiile (sil. -ți-i-)
ATRÁCȚIE s. 1. atracție universală v. gravitație, (impr.) gravitate. 2. v. tentație. 3. farmec, (rar) prestigiu, (fig.) miraj. (~ unui vis fericit.) 4. aplecare, aplicație, aptitudine, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru...)
Atracție ≠ aversiune, repulsie, respingere
ATRÁCȚIE s.f. 1. Înclinație puternică spre cineva sau ceva. ♦ Farmec. 2. (Fiz.) Tendință de apropiere a corpurilor. 3. (La pl.) Distracție, petrecere, amuzament. ◊ Număr de atracție = număr din programul unui varieteu, al unui circ etc. [Gen. -iei, var. atracțiune s.f. / cf. fr. attraction, it. attrazione, lat. attractio].
ATRÁCȚIE s. f. 1. înclinație puternică spre cineva sau ceva. ◊ farmec. 2. tendință de apropiere a două elemente lingvistice. ◊ (fiz.) forță care tinde să apropie corpurile. ♦ ~ universală = proprietate a tuturor corpurilor din univers de a se atrage reciproc; gravitație. 3. (pl.) distracție, petrecere, amuzament. ♦ număr de ~ = număr din programul unui varieteu, al unui circ. (< fr. attraction, lat. attractio)
ATRÁCȚIE ~i f. 1) fiz. Proprietate a corpurilor de a se atrage reciproc. Forță de ~ magnetică.~ universală proprietate a tuturor corpurilor din univers de a se atrage reciproc; gravitație. 2) Afecțiune (puternică și durabilă) pentru o anumită activitate sau pentru o persoană; interes nestăvilit față de cineva sau de ceva. ~ pentru pictură. [G.-D. atracției; Sil. a-trac-ți-e] /<fr. attraction, lat. attractio, ~onis
atracțiune f. 1. atragere; 2. putere atractivă; atracțiune universală, puterea corpurilor cerești de a se atrage reciproc (lege descoperită de Newton).
*atracțiúne f. (lat. attráctio, -ónis. V. tracțiune). Fiz. Puterea în virtutea căreĭa corpurile și părțile aceluĭașĭ corp se atrag reciproc. – Și atrácție. – Toate corpurile naturiĭ se atrag mutual în raport direct cu volumu și invers cu pătratu distanțelor; asta e atracțiunea planetară, o mare lege pe care Newton a demonstrat-o și care e cel maĭ frumos titlu de glorie al săŭ. Pintr’însa a explicat mișcarea planetelor, întoarcerea cometelor, fluxu și refluxu măriĭ, turtirea polilor ș. a. Dacă aceste corpurĭ nu cad unele peste altele, cauza e că-s dotate’n acelașĭ timp cu o forță de impulsiune care neutralizează puterea atractivă; mișcarea circulară e rezultatu combinațiuniĭ acestor doŭă forțe. Se numește forță de coeziune saŭ atracțiune moleculară aceĭa care se exercită între părțile aceluĭașĭ corp pin contactu imediat.
ATRACȚIE s. 1. (FIZ.) atracție universală = gravitație, (impr.) gravitate. 2. ademenire, ispită, seducere, seducție, tentație, (înv.) blaznă, iscușenie, năpastă, săblaznă, scandală, (fig. rar) nadă. (N-a rezistat ~.) 3. farmec, (rar) prestigiu, (fig.) miraj. (~ unui vis fericit.) 4. aplecare, aplicație, aptitudine, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru...)
ATRÁCȚIE s. f. (cf. fr. attraction, it. attrazione, lat. attractio): tendință de apropiere a două elemente lingvistice. ◊ ~ paronímică: a. între două cuvinte care se aseamănă fonetic (așa cum se aseamănă între ele paronimele), cu modificarea formei unuia dintre ele. Astfel, v. rom. (a) lăcuí („a locui”) a fost „atras” de cuvântul loc și modificat ia locuí; mai vechiul mănușă a fost atras de cuvântul mână și modificat în mânușă, iar digitație a fost modificat sub influența lui deget în degetație etc. (v. etimologie populară). ◊ ~ gramaticálă: modificarea unei forme gramaticale în raport cu categoriile caracteristice (caz, număr, persoană, mod, timp), sub influența unui cuvânt din apropiere. Un exemplu de a. gramaticală îl constituie prin excelență acordul (dintre atribut și substantivul determinat, dintre predicat și subiect, dintre elementul predicativ suplimentar adjectiv sau participiu și subiectul sau obiectul direct al propoziției). Există chiar un tip de acord: acordul prin a. în cadrul acordului predicatului cu subiectul (v. acord).
atracție, abatere de la regula acordului, și anume acordul gramatical al unui cuvânt, prin atracție, cu un cuvânt vecin cu care nu are, de fapt, nici o relație gramaticală (A): „În ceea ce privesc [în loc de privește] aceste probleme...” „Ce sunt [în loc de este] cu aceste cărți...” Prin echivocul greșit (și totuși frecvent), a. are afinități de structură cu figurile ambiguității, în speță cu silepsa. A. este corelatul negativ al figurii numită silepsă. A se compara pleonasm și corelatul său negativ perisologie.

atracție dex

Intrare: atracție
atracție substantiv feminin
  • silabisire: -trac-ți-e