atlas definitie

3 intrări

40 definiții pentru atlas

atlás1 sn vz atlaz
atlás2 sn [At: DA / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr atlas] 1 Lucrare de cartografie care conține hărți geografice, cu explicații și date în legătură cu regiunile respective. 2 (Îs) ~ lingvistic Lucrare care reprezintă pe hărți răspândirea teritorială a diferitelor fapte de limbă. 3 (Pex) Culegere de stampe sau desene folosită ca material ilustrativ într-un domeniu științific. 4 (Îs) ~ cultural Emisiune de radio sau televiziune care cuprinde informații culturale.
atlás3 sn [At: DN3 / Pl: ~e / E: fr atlas] Prima vertebră cervicală, care se articulează cu occipitalul și cu axisul.
atláz sn [At: (a. 1572) Mss, ap. HEM 2066 / V: aci-, agi-, -as1 / Pl: ~uri, și / E: tc atlaz] 1 Țesătură de mătase lucioasă numai pe o parte. 2 Țesătură pentru căptușeli și fețe de plapumă, mai groasă decât satinul, cu o singură față lucioasă.
ATLAS2 s. n. v. atlaz.
ATLÁS1, atlase, s. n. I. (Anat.) Prima vertebră cervicală, care se articulează cu occipitalul și cu axisul. II. Colecție de hărți geografice, sistematizate după anumite criterii. ♦ Colecție de imagini, hărți, grafice etc., folosită ca material documentar ilustrativ într-un domeniu științific. Atlas lingvistic. ♦ (În sintagma) Atlas cultural = emisiune de radio sau televiziune care cuprinde noutăți culturale, informații culturale etc. [Pl. și: (II) atlasuri] – Din fr. atlas.
ATLÁZ, (2) atlazuri, s. n. 1. Țesătură pentru căptușeli și fețe de plapumă, mai groasă decât satinul, lucioasă pe o singură față. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: atlas s. n.] – Din tc. atlas.
ATLÁS2 s. n. v. atlaz.
ATLAS1, atlase, s. n. I. (Anat.) Prima vertebră cervicală, care se articulează cu occipitalul și cu axisul. II. Colecție de hărți geografice, sistematizate după anumite criterii. ♦ Colecție de imagini, hărți, grafice etc., folosită ca material documentar ilustrativ într-un domeniu științific. Atlas lingvistic. ♦ (În sintagma) Atlas cultural = emisiune de radio sau televiziune care cuprinde noutăți culturale, informații culturale etc. [Pl. și: (II) atlasuri] – Din fr. atlas.
ATLÁZ, atlazuri, s. n. Țesătură pentru căptușeli și fețe de plapumă, mai groasă decât satinul, lucioasă pe o singură față. [Var.: atlás s. n.] – Din tc. atlas.
ATLÁS1 s. n. v. atlaz.
ÁTLAS2 s. n. Prima vertebră cervicală, care se articulează cu osul posterior al craniului.
ATLÁS3, atlasuri, s. n. (Uneori determinat prin «geografic») Lucrare care cuprinde colecții de hărți geografice, sistematizate după anumite criterii. Atlasul Europei. ◊ Lucrare cuprinzînd o colecție de imagini, desene, hărți, grafice, tabele etc., folosite ca material documentar-ilustrativ într-un domeniu științific. Atlas istoric. Atlas astronomic. Atlas lingvistic.
ATLÁZ, atlazuri, s. n. Țesătură de mătase cu un sistem de împletire a firelor care-i dă un luciu și un desen special, pe o singură față. Un sînge purpuriu văpsi pielea lui lucie ca atlazul. NEGRUZZI, S. I 42. Cu scurteica de atlaz Face multora-n necaz. TEODORESCU, P. P. 314. ◊ Fig. Luna plutește bălaie... Pe-un nor de atlaz. MACEDONSKI, O. I 15. – Variantă: atlas (G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 103, BĂLCESCU, O. I 17) s. n.
ATLÁS1 s. n. v. atlaz.
ÁTLAS2 s. n. Prima vertebră cervicală, care se articulează cu osul posterior al craniului. – Fr. atlas (< gr.).
ATLÁS3, atlasuri, s. n. Lucrare care cuprinde colecții de hărți geografice, sistematizate după anumite criterii. ♦ Lucrare care cuprinde o colecție de imagini, hărți, grafice etc., folosită ca material documentar ilustrativ într-un domeniu științific. Atlas lingvistic. – Fr. atlas.
ATLÁZ, atlazuri, s. n. Țesătură de mătase cu un sistem de împletire a firelor care îi dă un luciu și un desen special, pe o singură față. [Var.: atlás s. n.] – Tc. atlaz.
*átlas (personaj mitologic) (A-tlas) s. propriu m.
atlás (vertebră, colecție de hărți) (a-tlas) s. n., pl. atláse
atláz (țesătură) (a-tlaz) s. n., (sorturi) pl. atlázuri
atlás (vertebră, colecție de hărți) s. n. (sil. -tlas), pl. atláse
atláz (țesătură) s. n. (sil. -tlaz), (sorturi) pl. atlázuri
ATLÁS2 s.n. Prima vertebră a gâtului. [< fr. atlas, cf. Atlas – personaj mitologic care sprijinea cerul pe umeri].
ATLÁS1 s.n. 1. Lucrare de cartografie care conține hărți geografice (însoțite uneori de explicații și date în legătură cu regiunile respective). ◊ Atlas lingvistic = lucrare care prezintă pe hărți răspândirea teritorială a diferitelor fapte de limbă. 2. Lucrare care conține o colecție de desene, stampe etc. [Pl. -se, -suri. / < fr. atlas].
ATLÁS1 s. n. culegere de hărți, planșe, planuri, grafice, stampe etc. ◊ ~ lingvistic = lucrare care prezintă pe hărți răspândirea teritorială a unor fapte de limbă. (< fr. atlas)
ATLÁS2 s. n. prima vertebră a gâtului. (< fr. atlas)
atláz (atlázuri), s. n. – Satin. – Var. atlas, aclaz. – Mr. atlaze. Tc. atlaz, din arab. atlas (Șeineanu, II, 28, Lokotsch 131); cf. ngr. ἀτλάζι, bg. atlaz. Apare din sec. XVI.
ATLÁS ~e n. 1) anat. Prima vertebră a gâtului. 2) Lucrare conținând hărți geografice ale unei țări, ale unui continent etc. ◊ ~ lingvistic colecție de hărți în care se reprezintă răspândirea teritorială a diferitelor fapte de limbă. [Sil. a-tlas] /<fr. atlas
ATLÁZ ~uri n. Țesătură cu o față lucioasă, folosită la căptușirea hainelor groase. /<turc. atlas
Atlas m. 1. Mit. Titan prefăcut în munte și osândit a sprijini cerul pe umerii săi; 2. lanț de munți la N. Africei (de unde Oceanul Atlantic).
atlas n. colecțiune de hărți geografice (care purta figura titanului Atlas).
atlaz n. stofă de mătase fină si lucie: anteriu de atlaz vișiniu FIL. [Turc. ATLAZ].
atláz n., pl. urĭ (turc. atlaz, d. ar. atlas; ngr. atlázi, bg. sîrb. atlaz). Satin. – În est vulg. aclaz.
Atlas, unul dintre titani, fiul lui Iapetus și al Clymenei și frate cu Epimetheus și cu Prometheus. A avut numeroase fete cu Pleione, fiica lui Oceanus (v. Atlantides), și cu Hesperis (v. Hesperides). Atlas a participat la lupta dintre giganți – prima generație de divinități monstruoase, violente – și olimpieni. Învins de către aceștia din urmă, el a fost pedepsit de Zeus, fiind osîndit să poarte veșnic pe umerii săi bolta cerească. Conform unei alte tradiții, Atlas ar fi fost împietrit de către Perseus, fiind transformat într-o stîncă la vederea chipului Meduzei (v. și Perseus).
ATLAS, El ~, ansamblu montan în N Africii, întins de la Oc. Atlantic la M. Mediterană (G. Sirta Mică), în direcția SV-NE, pe c. 2.000 km. Este format din două lanțuri principale de munți: lanțul septentrional, care începe de la str. Gibraltar cu M-ții Rif și se desfășoară apoi de-a lungul țărmului M. Mediterane prin A. Mic (Tell) pînă la Capul Ras ben-Seka, și lanțul meridional, care se înalță pe litoralul Oc. Atlantic în fața Arh. Canare, constituit din trei grupe paralele: A. Înalt (El-Atlas El-Kebir) cu alt. max. de 4.165 m (vf. Djebel Toubkal), alcătuit din roci cristaline în V și calcare în E; A. Mijlociu (El-Atlas El-Moutaouāssit) aflat la N de A. Înalt și Antiatlasul, la S de acesta. A. Înalt se continuă către V cu A. Saharian, care închide, împreună cu cu A. Mic, din N pod. „Chott-urilor”, cu alt. cuprinse între 400 și 1.200 m, populat de numeroase lacuri. Treapta mai coborîtă a munților A. o constituie mesetele marocană și algeriană.
ATLAS (în mitologia greacă), titan osîndit de Zeus să sprijine veșnic pe umerii săi bolta cerească.
ATLÁS2 (< fr. {i}; {s} gr. Atlas) s. n. (ANAT.) Prima vertebră cervicală, de formă circulară, care se articulează prin intermediul fațetei superioare cu osul occipital, air prin intermediul fațetei inferioare cu axisul, suportînd astfel întreaga greutate a capului.
ATLÁS1 (< fr.; {s} gr. Atlas) s. n. Culegere de hărți, grafice, planșe, desene asupra unui subiect dar, sistematizată după diferite criterii, cu scopul de a da un ansamblu coerent (a. geografic, geologic, ceresc, istoric, folcloric, lingvistic). Primul a. geografic a fost întocmit în doua jumătate a sec. 16 de către G. Kremer (Mercator); primul a. geografic românesc a fost întocmit de Gh. Asachi în 1838.
ATLAS LINGVISTIC s. n. + adj. (cf. fr. atlas linguistique): corpus(colecție)de hărți lingvistice prezentate fie în ordinea alfabetică a cuvintelor-titlu, fie în ordinea întrebărilor din chestionarul folosit la culegerea materialului, fie pe sfere semantice etc. A.l. poate fi publicat într-unul sau în mai multe volume. El poate cuprinde: o introducere (expunere de principii), transcrierea fonetică utilizată, hărți introductive, hărți propriu-zise, material necartografiat (sub formă de liste) și hărți interpretative (analitice și sintetice). După natura materialului înfățișat, a.l. sunt de mai multe feluri: fonetice, fonologice, lexicale și morfologice. După întinderea domeniului explorat ele sunt: regionale (cum este Noul atlas lingvistic român – NALR), naționale (cum este Atlasul lingvistic român – ALR), zonale (cum este Atlasul lingvistic mediteranean – ALM) și continentale (cum este Atlasul lingvistic ai Europei – ALE). De obicei, a.l. regionale elaborate în prezent sunt și atlase etnografice, datorită datelor de acest gen pe care le cuprind. În general, a.l. au un caracter onomasiologic, în sensul că hărțile prezintă termenii folosiți pentru denumirea anumitor noțiuni; câteva hărți din aceste a.l. sunt hărți semasiologice (prezintă sensurile unor cuvinte și expresii, mai ales arhaice). În mod obișnuit, anchetatorii sunt și autori ai a.l. Sunt recunoscute ca modele ale genului următoarele a.l.: Atlas linguistique de la France (ALF) („Atlas lingvistic al Franței”) de Jules Gilliéron și Edmond Edmont (1902-1910) pe baza anchetei dialectale efectuate între 1897-1901 de Edmont în 639 de localități, cu un chestionar de 1400 de cuvinte și fraze; Sprachatlas von Nord- und Mitteldeutschland („Atlas lingvistic al Germaniei de Nord și de Centru”), primele 6 hărți, de G. Wenker (1881), pe baza unui chestionar de 40 de fraze-test, în 4.000 de localități anchetate. Primul a.l. românesc (fonetic) este Lingvistischer Atlas des dacorumänischen Sprachgebietes („Atlas lingvistic al graiurilor dacoromâne”), Leipzig, 1909, de Gustav Weigand, realizat prin anchete pe teren, întreprinse între 1896 și 1909, cu un chestionar de 114 cuvinte, care a permis atunci înregistrarea celor mai importante particularități de pronunțare ale graiurilor românești. Au urmat apoi Atlasul lingvistic român (ALR), publicat de Muzeul limbii române din Cluj, Partea I (ALR I) de Sever Pop, Vol. I, Cluj, 1938 și Vol. II, Sibiu – Leipzig, 1942, iar Partea a II-a (ALR II) de Emil Petrovici, Vol. I, Sibiu – Leipzig, 1940; Micul atlas lingvistic român (ALRM), publicat de Muzeul limbii române din Cluj, Partea I (ALRM I), Vol. I de Sever Pop, Cluj – Brașov, 1938, iar Partea a II-a (ALRM II), Vol. I de Emil Petrovici, Sibiu – Leipzig, 1940; Atlasul lingvistic român, Serie nouă (ALR, s. n.) întocmit de Institutul de lingvistică al Filialei din Cluj a Academiei Române, sub redacția lui Emil Petrovici, Vol. I și II, 1956, și Vol. III, 1962; Micul atlas lingvistic român, Serie nouă (ALRM, s. n.) întocmit de Institutul de lingvistică al Filialei din Cluj a Academiei Române, 1956, sub redacția lui Emil Petrovici; Atlasul lingvistic român, Partea II (ALR II). Serie nouă, Voi. IV, București, EA, 1965 și Vol. V, București, EA, 1966, ambele sub redacția lui Emil Petrovici; Micul atlas lingvistic român, Partea II (ALRM II), Serie nouă, Vol. II și III, București, EA, 1967, sub redacția lui Emil Petrovici; Noul atlas lingvistic român pe regiuni. I. Oltenia, de Teofil Teaha, Ionică Ion și Valeriu Rusu, sub redacția lui Boris Cazacu, București, 1967; Atlasul lingvistic român, Serie nouă, Partea II, Vol. VI, sub redacția lui Emil Petrovici, București, 1969; Atlasul lingvistic pe regiuni. Maramureș, Institutul de lingvistică al Filialei Cluj a Academiei Române, de Petru Neiescu, Grigore Rusu, Ionel Stan, București, 1969; Noul atlas lingvistic pe regiuni. Oltenia. II, de Teofil Teaha, Ionică Ion și Valeriu Rusu, Centrul de cercetări fonetice și dialectale al Academiei Române, București, EA, 1970; Atlasul lingvistic român Serie nouă; Verbul, Institutul de lingvistică din Cluj al Filialei Academiei Române, Vol. VII, Cluj-Napoca, EA, 1972.; Noul atlas lingvistic pe regiuni. Oltenia. III, de Teofil Teaha, Ionică Ion și Valeriu Rusu, sub redacția lui Boris Cazacu, Centrul de cercetări fonetice și dialectale al Academiei Române; București, EA, 1974; Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Banat I, sub redacția lui Petru Neiescu, Institutul de lingvistică din Cluj, Cluj-Napoca, EA, 1980; Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Banat. Date despre localități și informatori, de Eugen Beltechi, Ioan Faiciuc și Nicolae Mocanu, sub conducerea lui Petru Neiescu, Cluj-Napoca, 1980; Noul atlas lingvistic român pe regiuni, Oltenia IV, de Teofil Teaha, Ion Ionică și Valeriu Rusu, București, EA, 1980; Micul atlas lingvistic român, Partea II (ALRM II), Serie nouă, Vol. IV, Institutul de lingvistică din Cluj. Redactor principal: Ioan Pătruț. Redactori: Doina Grecu, Ion Marin și Rodica Orza, București, EA, 1981; Noul atlas lingvistic pe regiuni. Oltenia. V., de Teofil Teaha, Ion Ionică și Valeriu Rusu, București, EA, 1984; Noul atlas lingvistic al României. Moldova și Bucovina. Vol. I, de Vasile Arvinte, Stelian Dumistrăcel, Ion A. Florea, Ion Nuță și Adrian Turculeț, București, EA, 1987; Noul atlas lingvistic al României. Moldova și Bucovina. Date despre localități și informatori, de Vasile Arvinte, Stelian Dumistrăcel, Ion A. Florea, Ion Nuță și Adrian Turculeț, București, EA, 1987; Atlasul lingvistic român. Transilvania. Date despre localități și informatori, de Grigore Rusu, Viorel Bidian și Dumitru Loșonți, București, EA, 1992; Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Moldova și Bucovina. Texte dialectale, Vol. I, Partea I. Culese de Stelian Dumistrăcel și publicate de Doina Hreapcă și Ion-Horia Bârleanu, Iași, EA, 1993; Atlasul lingvistic român pe regiuni. Transilvania (I), de Grigore Rusu, Viorel Bidian și Dumitru Loșonți, București, EA, 1993.

atlas dex

Intrare: atlaz
atlaz substantiv neutru
  • silabisire: a-tlaz
atlas 2 pl. -uri substantiv neutru
  • silabisire: a-tlas
Intrare: atlas
atlas 2 pl. -uri substantiv neutru
  • silabisire: a-tlas
atlas 1 pl. -e substantiv neutru
  • silabisire: a-tlas
Intrare: Atlas
Atlas