atlant definitie

11 definiții pentru atlant

atlánt2 sn [At: DA ms / V: – / Pl: ~e / E: it atlante] (Îvr) 1-2 Atlas2 (1-2).
atlánt1 smf [At: DN3 / Pl: ~nți / E: fr atlante] 1 (Rar) Statuie reprezentând un bărbat sau o femeie într-o atitudine de efort care susține antablamentul unui edificiu sau alte elemente arhitectonice Si: cariatidă, telcimon. 2 Locuitor legendar al Atlantidei.
ATLÁNT, atlanți, s. m. 1. Statuie reprezentând un bărbat puternic, folosită ca element de susținere în locul unei coloane sau ca pilastru. 2. Locuitor legendar al Atlantidei. – Din fr. atlante.
ATLÁNT, atlanți, s. m. 1. Statuie reprezentând un bărbat într-o atitudine de efort, folosită ca element de susținere în locul unei coloane sau ca pilastru. 2. Locuitor legendar sau fantastic al Atlantidei. – Din fr. atlante.
ATLÁNT, atlanți, s. m. Statuie reprezentând un bărbat într-o atitudine de efort, destinată să susțină ca o coloană antablamentul unui edificiu sau alte elemente de arhitectură. – Fr. atlante.
atlánt (a-tlant) s. m., pl. atlánți
atlánt s. m. (sil. -tlant), pl. atlánți
ATLÁNT s.m. Statuie reprezentând un bărbat într-o atitudine de efort, care susține antablamentul unui edificiu sau alte elemente de arhitectură; telamon. [< it., fr. atlante].
ATLÁNT s. m. 1. statuie, bărbat într-o atitudine de efort, ca suport pentru balcoane și bovindouri; telamon. 2. locuitor al legendarei Atlantida. (< fr., it. atlante)
ATLÁNT ~ți m. Statuie reprezentând un bărbat, folosită ca element de susținere în locul unei coloane. /<fr. atlante
*atlánt n., pl. e, ca diamant, și atlánte n., pl. tot e, ca nume (după numele titanuluĭ mitologic Atlante [lat. Atlas, gen. Atlantis], prefăcut în munte și condamnat să țină ceru și pămîntu pe umerĭ). Carte în care-s hărțĭ geografice orĭ tábule anatomice, tecnice ș. a. Anat. Prima vertebră pe care se sprijină capu. S. n. și m. Arh. Coloană, suport în formă de bărbat. (V. cariatidă). – Fals atlás și atláz, pl. e și urĭ.

atlant dex

Intrare: atlant
atlant substantiv masculin
  • silabisire: -tlant