atavísm sn [At: BRĂESCU, M. B. 11 / Pl: ~e / E: fr atavisme] Apariția, la un descendent vegetal sau animal, a unor caractere care nu sunt proprii tipului respectiv, dar aparțin ascendenților îndepărtați.

ATAVÍSM, (2) atavisme, s. n. 1. Apariție la un descendent animal sau vegetal a unor particularități (fizice sau psihice) proprii ascendenților îndepărtați și care nu s-au manifestat în generațiile intermediare. 2. Particularitate proprie atavismului (1). – Din fr. atavisme.

ATAVÍSM s. n. Apariție la un descendent animal sau vegetal a unor particularități (fizice sau psihice) proprii ascendenților îndepărtați. – Din fr. atavisme.

ATAVÍSM s. n. Ivire, la unele exemplare din regnul vegetal sau (mai ales) animal, a unor particularități (de ordin fizic sau psihic) neobișnuite, dar proprii strămoșilor îndepărtați. Un exemplu de atavism la oameni este dezvoltarea, in unele cazuri rare, a apendicelui codal.

ATAVÍSM s. n. Ivire, la unele exemplare din regnul vegetal sau animal, a unor particularități (fizice sau psihice) neobișnuite, dar proprii strămoșilor îndepărtați. – Fr. atavisme.

!atavísm s. n., (particularități) pl. atavísme

atavísm s. n.

ATAVÍSM s. (BIOL.) reversie.

ATAVÍSM s.n. Apariție la unele vietăți (mai ales din regnul animal) a unor caractere neobișnuite, pe care le-a avut un strămoș îndepărtat. [Pl. -me. / < fr. atavisme, cf. lat. atavus – strămoș].

ATAVÍSM s. n. 1. reapariție (la unele animale sau plante) a unor caractere ancestrale latente. 2. ansamblu de caractere ereditare. (< fr. atavisme)

ATAVÍSM n. Apariție la unele vietăți a unor caractere neobișnuite pe care le-a posedat un strămoș îndepărtat. /<fr. atavisme

atavism n. tendința ființelor de a reproduce, după mai multe generațiuni, în organismul lor unele caractere ale străbunilor.

*atavízm n. (d. lat. átavus, strămoș, cu sufixu -izm). Asemănare cu strămoșiĭ (maĭ ales morală).