atârna definitie

16 definiții pentru atârna

atârna [At: P. MAIOR, IST. 255/32 / Pzi: atârn / E: a2 + -târn] 1 vi A cădea liber în jos, fiind suspendat, prins de ceva. 2 vi (Fig) A nădăjdui în ceva. 3 vi (Nob; d. vreme) A fi gata să plouă. 4 vt A pune un obiect astfel încât să atârne (1). 5 vt (Îrg; îe) A-i ~ cuiva belciugul (sau reg, cinghelu, ori, rar, iabașaua) de nas A supune pe cineva. 6 vt (Îe) A-i ~ cuiva lingura (sau lingurile) de gât A nu da cuiva (carea întârziat) de mâncare. 7 vt (Nob) A spânzura un condamnat. 8 vr A se agăța (cu mâinile de ceva). 9 vr (Fig) A se ruga stăruitor de cineva. 10 vr A se apleca sub propria greutate. 11 vr A se apleca sub o povară. 12 vt (Rar) A apăsa pe cineva spre pământ. 13 vi (Nob) A fi beat. 14 vi A Rage greu la cântar. 15 vi (Fig) A fi de mare preț. 16 vri A șovăi între două alternative. 17 vi (îe) A ~ de azi până mâine A fi nehotărât. 18 vi (Îae) A fi leneș. 19 vi A depinde de... 20 vi (Îe) A ~ la (sau de) mâna (ori voia, mila etc.) altuia A fi la cheremul altuia. 21 vt A face pe cineva să depindă de ceva. 22 vi A proveni de undeva.
ATÂRNÁ, atấrn, vb. I I. 1. Intranz. A sta suspendat, a cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). 2. Tranz. A agăța, a suspenda de un cârlig, de un cui etc., lăsând să cadă liber în jos. 3. Refl. A se agăța de cineva sau de ceva. II. Intranz. 1. A se apleca spre pământ sub o povară sau din lipsă de putere. Crengile atârnă de rod. 2. A avea o anumită greutate (relativ mare); a cântări (mult). III. Intranz. A depinde de cineva sau de ceva. – A3 + târn.
ATÂRNÁ, atấrn, vb. I. I. 1. Intranz. A sta suspendat, a cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). 2. Tranz. A agăța, a suspenda de un cârlig, de un cui etc., lăsând să cadă liber în jos. 3. Refl. A se agăța de cineva sau ceva. II. Intranz. 1. A se apleca spre pământ sub o povară sau din lipsă de putere. Crengile atârnă de rod. 2. A avea o anumită greutate (relativ mare); a cântări (mult). III. Intranz. A depinde de cineva sau de ceva. – A3 + târn.
ATÎRNÁ, atî́rn, vb. I. I. 1. Intranz. A cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). Lumina se cufunda și se pierdea fără urmă în scoarțele bătrînești, pălite, care atîrnau pe pereți. DUMITRIU, B. F. 36. Din ramură în ramură, cînd atîrnat cu mîinile, cînd cu picioarele... încleștate, ajunse pînă în vîrf. ISPIRESCU, L. 212. De inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca. CREANGĂ, P. 106. Brațul ei atîrnă leneș peste marginea de pat. EMINESCU, O. I 79. Purta un benișel de felendreș... a căruia mînice atîrnau dinapoi. NEGRUZZI, S. I 145. ◊ (Pleonastic) [Buza] cea dedesubt atîrna în jos, de-i acoperea pîntecele. CREANGĂ, P. 244. ◊ Fig. Era cerul vînăt și era lumina zilei fumurie. Atîrna ploaia. PAS, L. I 261. Vremea atîrnă... Soarele luptă, Norii țin piept. TOMA, C. V. 302. La răsărit pe cer atîrna o uriașă perdea de flăcări. REBREANU, R. II 105. 2. Tranz. A agăța, a anina, a suspenda, făcînd să cadă liber în jos. își atirnă tolba cu săgețile la spate. ISPIRESCU, L. 74. În tine [codrule] cînd intrai, Numai o creangă tăiai, Armele de-mi atîrnai. ALECSANDRI, P. P. 263. Atîrnă pe coapsa stîngă o sabie încovoiată. NEGRUZZI, S. I 23. De arme se descingea, Sus prin crăci mi le-atîrna, Apoi tovarăși chema Și la masă mi-i poftea. ANT. LIT. POP. I 461. ◊ Fig. (Neobișnuit) Era tîrziu și somnul începuse a-mi atîrna greu pleoapele peste ochi. HOGAȘ, DR. 255. ◊ Expr. A-i atîrna (cuiva) lingurile de gît v. lingură. ♦ (Neobișnuit) A spînzura (un condamnat). Cu moarte să se omoare, în furci să-l atîrne. ISPIRESCU, L. 121. 3. Refl. A se agăța de cineva sau de ceva, a se prinde (cu mîinile). Copilul se atîrnă de gîtul tatălui. ◊ Fig. Din încrețirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc S-atîrnă sufleiu-mi de ochii Cei plini de lacrimi și noroc. EMINESCU, O. I 117. II. Intranz. 1. A se apleca spre pămînt sub o povară sau din lipsă de putere (nemaiputînd sta drept). Crengile încărcate cu fructe atîrnau la pămînt. 2. A trage greu (la cîntar), a cîntări (mult), a avea o greutate (relativ) mare; fig. a valora, a prețui. Am 60 kg; dar mai atîrnă și îmbrăcămintea ceva. ▭ Puindu-le în cumpănă, i se păru că atîrnă mai mult vorbele femeii. ISPIRESCU, U. 28. III. Intranz. A fi dependent de cineva, a fi sub ascultarea sau stăpînirea cuiva. Ce este mai plăcut decît a nu atîrna de nime. ALECSANDRI, T. 572. ♦ A depinde de ceva, a fi condiționat de ceva. De la asta atîrnă soarta ta de față și viitoare. NEGRUZZI, S. I 230. ♦ (Impersonal) [Hainele] m-ar interesa întrucîtva. Atîrnă și de preț. SADOVEANU, P. M. 163.
ATÂRNÁ, atấrn, vb. I. I. 1. Intranz. A cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). 2. Tranz. A agăța, a suspenda, făcând să cadă liber în jos. 3. Refl. A se agăța de cineva sau de ceva; a se prinde. II. Intranz. 1. A se apleca spre pământ sub o povară sau din lipsă de putere. Crengile atârnă la pământ. 2. A avea o greutate (relativ) mare; a cântări (mult). III. Intranz. A depinde de cineva sau de ceva. – Din a3 + târn.
atârná (a ~) vb., ind. prez. 3 atấrnă
atârná vb., ind. prez. 1 sg. atârn, 3 sg. și pl. atârnă
ATÂRNÁ vb. 1. v. agăța. 2. a se agăța, a se apuca, a se prinde, a se ține, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgârța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. a spânzura, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 4. a cădea, a curge, a spânzura. (Părul îi ~ pe spate.) 5. v. apleca. 6. a depinde, (înv.) a spânzura. (Totul ~ de el.)
ATÂRNÁ vb. v. avea, cântări, codi, ezita, pregeta, proveni, rezulta, spânzura, șovăi.
atîrná (atî́rn, atîrnát), vb.1. (Tranz.) A agăța, a suspenda de ceva. – 2. (Intranz.) A sta suspendat, a cădea liber în jos. – 3. A se apleca într-o parte, a se înclina. – 4. A se apleca spre pămînt cu toată greutatea (dar fără a se desprinde de un punct fix determinat). – 5. A depinde de cineva sau ceva. – 6. A șovăi, a oscila. Origine incertă. Este posibil să fie vorba de lat. tornāre, în compunere cu ad; dar evoluția fonetică ar implica mari greutăți. Totuși, accepția etimonului, aceea de „a întoarce” sau „a devia”, ar explica într-un mod satisfăcător evoluția semantică, ceea ce nu este cazul pentru celelalte ipoteze prezentate. Pe de altă parte, sensul der. atîrnătoare nu poate fi pus în legătură în niciun fel cu vreunul din sensurile actuale ale lui a atîrna, și se explică numai pe baza unui sens derivat de la tornare, ca rom. înturna, fr. détourner. După Cihac, II, 476, din mag. átérni „a întinde peste ceva”. DAR pleacă de la tîrn „mărăciniș”, ipoteză riscantă datorită debilității punctului de contact presupus între cele două noțiuni (atîrna ar fi un cuvînt păstoresc, care s-a referit mai întîi la lîna care rămînea agățată în mărăciniș). Giuglea, Dacor., III, 1090, pleacă de la un lat. *adtrutinare, ipoteză la fel de fantezistă ca cea a lui Diculescu, Elementele, 492, bazată pe *atîrna, der de la gr. *ἀρτάνω și acesta din urmă de la ἀρτάω. În sfîrșit, Scriban se gîndește la o posibilă legătură cu tîrnă „coș de nuiele”. Der. atîrnat, s. m. (bîrna de la armătura acoperișului); atîrnătoare, s. f. (țarc în care se închid oile pentru a le separa de miei, sau pentru ca să doarmă); atîrnător, adj. (care atîrnă; agățat; care depinde de ceva); atîrnătură, s. f. (atîrnare, suspensie; zdreanță); neatîrnare, s. f. (independență); neatîrnat, adj. (independent); tîrnaț, s. n. (Trans., balcon, terasă); care pare o formație regresivă pe baza pl. atîrnați; totuși, Cihac, II, 533 și Scriban o explică prin mag. tornác, care pare mai curînd împrumutat din rom.
A ATÂRNÁ atârn 1. intranz. 1) A sta suspendat fiind prins sau agățat de ceva. 2) A se apleca spre pământ (din cauza unei greutăți sau a lipsei de putere). 3) A fi în stare de dependență (față de ceva sau de cineva). 2. tranz. A prinde în/sau de ceva, lăsând să cadă liber în jos; a anina; a agăța; a suspenda; a spânzura. /a + târn
atârnà v. 1. a agăța de sus în jos: îmi atârnai hainele de o cracă; 2. fig. a depinde: norocul, știi, atârnă de un fir de ață AL. [Poate dela târna de merinde ce se poartă pe umeri].
atî́rn, a v. tr. (d. tîrnă). Spînzur, agăț, anin: a atîrna coșnița de copac. V. intr. Îs spînzurat: fructele atîrnă de ramurĭ. Fig. Depind: asta n’atîrnă de mine. V. refl. Mă agăț: m’am atîrnat de ramurĭ.
atîrna vb. v. AVEA. CÎNTĂRI. CODI. EZITA. PREGETA. PROVENI. REZULTA. SPÎNZURA. ȘOVĂI.
ATÎRNA vb. 1. a (se) agăța, a (se) prinde, a (se) spînzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgîrța, (prin Munt.)a (se) atăgîrța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se agăța, a se apuca, a se prinde, a se ține, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgîrța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. a spînzura, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 4. a cădea, a curge, a spînzura. (Părul îi ~ pe spate.) 5. a (se) apleca, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 6. a depinde, (înv.) a spînzura. (Totul ~ de el.)
atârna, atârn, v. t. (intl.) a aresta

atârna dex

Intrare: atârna
atârna verb grupa I conjugarea I