astenosféră sf [At: DER2 I / Pl: ~re / E: fr astenosphère] Parte constituentă a Terrei, între adâncimile de 70-700 km, cu viscozitate scăzută, materia fiind într-un stadiu de fuziune parțială, cu scădere accentuată a vitezei undelor seismice.

astenosféră s. f., pl. astenosfére

ASTENOSFÉRĂ s. f. partea superioară a „mantalei” Pământului, din magmă vâscoasă, situată imediat sub litosferă. (< fr. asthénosphère)

astenosféră s. f. (geol.) Pătură geologică pe care se deplasează scoarța terestră ◊ „Plăcile litosferice sunt mobile, alunecând pe pătura subiacentă, denumită astenosferă, din cauza diferențelor de temperatură din interiorul globului care generează curenți de reechilibrare termică.” Cont. 8 VI 79 p. 5 (din fr. asthénosphère; PR 1959)

ASTENOSFÉRĂ (< fr. {i}) s. f. Parte constituentă a a Terrei, situată sub litosferă între adîncimile 70-150 km și 600-700 km, cu vîscozitate relativ scăzută deoarece materia există într-un stadiu de fuziune parțială. A. este caracterizată de scăderea accentuată a vitezei undelor seismice (7,6 km/s-4 km/s).

ASTENO- „oboseală, slăbire, debilitate”. ◊ gr. asthenos „fără forță, slăbit” > fr. asthéno-, germ. id., engl. id., it. asteno- > rom. asteno-. □ ~bioză (v. -bioză), s. f., fază de activitate redusă care intervine temporar în viața unor specii de insecte; ~corie (v. -corie1), s. f., oboseală pupilară; ~logie (v. -logie1), s. f., studiu științific al debilității; ~manie (v. -manie), s. f., obsesie patologică a asteniei; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat geologic puțin rezistent, de tensiune nulă, situat la o adîncime de cca 100 km; ~spermie (v. -spermie), s. f., reducere a vitalității spermatozoizilor.