astâmpărá [At: (a. 1756) URICARIUL XXI, 166 / V: (reg) -tim- / Pzi: astâmpăr / E: ml *ex-temperare] 1 vt (Înv; d. apă sau aer foarte fierbinte sau foarte rece) A face suportabil Si: a tempera. 2 vt (D. pasiuni, sentimente) A potoli. 3-4 vtr (D. pasiuni, sentimente) A nu (se) manifesta Si: a (se) abține. 5 vi A nu se mai mișca. 6-7 vtr (D. oameni) A (se) liniști. 8 vr (Pex; d. evenimente agitate) A se domoli.

ASTÂMPĂRÁ, astâmpăr, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma; a (se) cuminți. 2. A scădea sau a face să scadă (în intensitate), a înceta sau a face să înceteze. [Var: (pop.) stâmpărá vb. I] – Lat. *ex-temperare.

STÂMPĂRÁ vb. I v. astâmpăra.

ASTÂMPĂRÁ, astấmpăr, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma; a (se) cuminți. 2. A scădea sau a face să scadă (în intensitate), a înceta sau a face să înceteze. [Var.: (pop.) stâmpărá, vb. I.] – Din lat. *ex-temperare.

STÂMPĂRÁ vb. I v. astâmpăra.

ASTÎMPĂRÁ, astîmpăr, vb. I. 1. Refl. A se liniști, a se potoli, a se cuminți; a nu mai necăji pe cineva, a-l lăsa în pace. Spuneți Șuțuleștilor să se astîmpere! a trimis vorbă Cuza. PAS, L. I 107. Doamne, Davide, cum nu te mai astîmperi! De ce-ai scos băietul din casă pe vremea asta? CREANGĂ, A. 24. De nu te-i astîmpăra, strig foc! ALECSANDRI, T. 203. 2. Refl. A se calma, a se ogoi. Andrei Șchiopul.., se astîmpărase sub șandramaua morii, în chilia lui. SADOVEANU, N. F. 118. Ducîndu-se oaspeții nuntași pe acasă și astîmpărîndu-se toate, s-au dus tinerii la somnul cel de cununie. SBIERA, P. 21. Se boceau de nu se mai puteau astîmpăra. ISPIRESCU, L. 329. 3. Tranz. A domoli. Soarele zăpușește firea... aerul joacă, fierbe și mei un pic de adiere nu astîmpăra arsura. DELAVRANCEA, S. 221. De ce-ți astîmperi pasul? COȘBUC, P. I 168. ♦ (Învechit și regional; cu privire la lichide prea calde sau prea reci) A tempera, a stîmpăra. (Refl. pas.) Să se astîmpere [apa cea fierbinte] cu altă apă rece. DRĂGHICI, la TDRG. ♦ (Cu privire la o necesitate fiziologică sau psihică) A face să înceteze, a tempera, a potoli. Să mai stăm cu rîsul și să astîmpărăm altora plînsul! PAS, L. I 138. M-am dus pînă la șipot, ca să-mi astîmpăr arșița. SADOVEANU, N. F. 119. Pe furiș să cat la ea, Să-mi astîmpăr dragostea. PĂUN-PINCIO, P. 55. ♦ (Cu privire la o națiune, un popor, o mulțime) A reduce la inacțiune, a face inofensiv, a supune. Chinurile și ucisurile de care vorbești n-au astîmpărat poporul. SADOVEANU, N. F. 108.

STÎMPĂRÁ, stî́mpăr, vb. I. (Învechit și popular) 1. Tranz. (Cu privire la senzații fiziologice) A potoli, a domoli, a liniști; a astîmpăra. Desfăcui desagii și mă pusei în cale să-mi stîmpăr și eu foamea. HOGAȘ, M. N. 59. Tu ai hrană de prisosit și nu vezi pre cela că nu are cu ce să-și stîmpere foamea? ARHIVA, R. I 150. Au venit la un izvor... să-și stîmpere setea. ȚICHINDEAL, F. 31. 2. Tranz. (Cu privire la sentimente, porniri etc.) A liniști, a alina, a potoli. Își puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini să-și stîmpere amarul și să-și răcorească inima. VLAHUȚĂ, O. A. 103. Vai, draga mamei cea mai scumpă, unde ești tu acuma? Hai să te mai văd o dată, lasă-mă înlăuntru, să-mi mai stîmpăr sufletul! RETEGANUL, P. IV 6. Cînd a fost de sărutat, Ea m-a pus la frămîntat; Cînd a fost să-mi stîmpăr dorul, Ea m-a pus să arz cuptorul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ◊ Refl. (Despre sentimente, porniri) Cu toată indulgența auditoriului, trupa de amatori făcu un mare fiasco, și publicul – fără a-și răci dorința de a avea un teatru național – simți stîmpărîndu-i-se entuziasmul. NEGRUZZI, S. I 341. (Despre persoane) Măi bădiță Gherasim, Eu, de drag, te-aș băga-n sîn... Și te-aș da inimii mele... Doar inima te-ar mînca, Doar de drag m-aș stîmpăra! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 8. ♦ (Rar) A renunța la..., a se dezbăra de... Ce? Nu-ți mai stîmperi obiceiul Și nu te-ai săturat de sfat? COȘBUC, P. II 233. 3. Refl. A se liniști, a sta locului; a se astîmpăra. (Poetic) Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. Dar voi ce vă legănați? Sau vreți cuibul să-mi stricați, De-aici să mă depărtați?... Brazii nu s-au stîmpărat, Eu cuibul că l-am luat Și departe l-am mutat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ♦ Tranz. (Cu complementul «praf» sau un echivalent al acestuia) A face să se depună, să se așeze (fiind udat). Ploaia n-o doresc de altă, decît ca să le stîmpere colbul de pe ulițe. NEGRUZZI, S. I 297. 4. Tranz. A face să nu mai fie fierbinte, să nu mai ardă, să nu mai dogorească; a răci, a răcori. Stîmpără trei cărbuni. ȘEZ. IV 32.

ASTÂMPĂRÁ, astấmpăr, vb. I. 1. Refl. A se liniști, a se potoli, a se cuminți. ♦ A se calma. 2. Tranz. A face să înceteze; a domoli. [Var.: stâmpărá, vb. I.] – Lat. *ex-temperare.

astâmpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 astấmpără; conj. prez. 3 să astấmpere

astâmpărá vb., ind. prez. 1 sg. astâmpăr, 2 sg. astâmperi; 3 sg. și pl. astâmpără; conj. prez. 3 sg. și pl. astâmpere

ASTÂMPĂRÁ vb. 1. v. potoli. 2. v. cuminți.

STÂMPĂRÁ vb. v. astâmpăra, calma, domoli, liniști, potoli, tempera.

A se astâmpăra ≠ a se agita

astîmpărá (astî́mpăr, astîmpărát), vb. – 1. A liniști, a potoli. – 2. A împăca, a calma. – Var. stîmpăra. Lat. extempĕrāre (Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Pușcariu 152; REW 3082; DAR; Rosetti, I, 163); în rom. îi corespund der. de la forma simplă lat. (cf. totuși fr. attremper). Der. astîmpăr, s. n. (liniște, odihnă, pace); astîmpărător, adj. (liniștitor, calmant); neastîmpăr, s. n. (neliniște, agitație); neastîmpărat, adj. (agitat, zvăpăiat).

A ASTÂMPĂRÁ astâmpăr tranz. A face să se astâmpere. /<lat. ex-temperare

A SE ASTÂMPĂRÁ mă astâmpăr intranz. 1) A avea astâmpăr; a ajunge în stare de liniște; a se domoli; a se potoli; a se alina; a se calma. 2) A deveni cuminte; a se face ascultător; a se cuminți. 3) (despre fenomene ale naturii, manifestări ale oamenilor etc.) A scădea în intensitate. Vântul s-a astâmpărat. /<lat. ex-temperare

astâmpărà v. a potoli, a domoli. [Lat. EXTEMPERARE].

2) astîmpăr, a -á v. tr. (lat. extémpero, -temperáre. – Se conj. ca stîmpăr). Liniștesc, potolesc, domolesc: astîmpăr valurile, poporu, durerea. V. refl. Mă liniștesc, șed bine: astîmpără-te (cuv. adresat des copiilor).

stî́mpăr a -á v. tr. (lat. *ex-témpero, -temperare, it. temperare, pv. trempar, fr. tremper, sp. templar, pg. temperar. – Stimpăr, -peri, -pără; să stîmpăr, -peri, -pere. V. astîmpăr, temperez). Temperez, răcoresc: ploaĭa a stîmpărat aeru (fig. iron. poliția l-a stîmpărat cu cîte-va bice. Astîmpăr, potolesc, liniștesc: ploaĭa a stîmpărat colbu. Vechĭ. A stîmpăra armele, a le descărca.

ASTÎMPĂRA vb. 1. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) tempera, (pop.) a (se) molcomi, a (se) stîmpăra, (înv. și reg.) a (se) prinde, (înv.) a (se) așeza, (fig.) a (se) stinge. (Și-a ~ setea.) 2. a (se) cuminți, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) slăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Te rog să te ~!)

stâmpărá, stâmpăr, (astâmpăra), vb. tranz., refl. – 1. A lungi (o tărie) cu apă. 2. A alina, a liniști, a domoli. – Cf. astâmpăra (MDA).