astâmpăr definitie

2 intrări

37 definiții pentru astâmpăr

astấmpăr sms [At: POP, ap. HEM 1899 / E: astâmpăra] 1 (înv) Odihnă. 2 (Îe) A nu (mai) avea ~ A fi în mișcare continuă. 3 (Îae) A fi neliniștit. 4 (Îe) A nu-și (mai) găsi (sau afla) – A nu avea liniște. 5 (Îe) A nu da (cuiva) ~ A nu da (cuiva) pace. 6 (Îlav) Fără – Neobosit. 7 (Îal) Întruna.
astâmpărá [At: (a. 1756) URICARIUL XXI, 166 / V: (reg) -tim- / Pzi: astâmpăr / E: ml *ex-temperare] 1 vt (Înv; d. apă sau aer foarte fierbinte sau foarte rece) A face suportabil Si: a tempera. 2 vt (D. pasiuni, sentimente) A potoli. 3-4 vtr (D. pasiuni, sentimente) A nu (se) manifesta Si: a (se) abține. 5 vi A nu se mai mișca. 6-7 vtr (D. oameni) A (se) liniști. 8 vr (Pex; d. evenimente agitate) A se domoli.
ASTẤMPĂR s. n. Odihnă, liniște, tihnă, pace. ◊ Fără astâmpăr = a) loc. adv. necontenit, întruna; b) loc. adj. neastâmpărat. [Var.: (pop.) stâmpăr s. n.] – Din astâmpăra (derivat regresiv).
ASTÂMPĂRÁ, astâmpăr, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma; a (se) cuminți. 2. A scădea sau a face să scadă (în intensitate), a înceta sau a face să înceteze. [Var: (pop.) stâmpărá vb. I] – Lat. *ex-temperare.
STẤMPĂR s. n. v. astâmpăr.
STÂMPĂRÁ vb. I v. astâmpăra.
ASTẤMPĂR s. n. sg. Odihnă, liniște, tihnă, pace. ◊ Fără astâmpăr = a) loc. adv. necontenit, întruna; b) loc. adj. neastâmpărat. [Var.: (pop.) stấmpăr s. n.] – Din astâmpăra (derivat regresiv).
ASTÂMPĂRÁ, astấmpăr, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma; a (se) cuminți. 2. A scădea sau a face să scadă (în intensitate), a înceta sau a face să înceteze. [Var.: (pop.) stâmpărá, vb. I.] – Din lat. *ex-temperare.
STẤMPĂR s. n. v. astâmpăr.
STÂMPĂRÁ vb. I v. astâmpăra.
ASTÎ́MPĂR s. n. sg. (De obicei în construcții negative cu verbele «a avea», «a afla», «a găsi») Odihnă, pace, liniște. Nu-și mai găsea astîmpăr în scaun. SADOVEANU, N. F. 18. [Mînzul] se făcuse un cîrlănaș zburdalnic, de n-avea astîmpăr. ISPIRESCU, L. 161. Am o casă mică... Ziua cîntă, Noaptea cîntă, N-are nicidecum astîmpăr (Ceasornicul). GOROVEI, C. 70. ◊ Fără astîmpăr = a) (loc. adv.) fără încetare, fără odihnă, într-una. Copilul se mișcă fără astîmpăr; b) (loc. adj.) neastîmpărat, în mișcare continuă. Cîteodată parcă-i o căpriță fără astîmpăr și fără hodină. SADOVEANU, O. VII 56. Zaharia Duhu înălță privirea la zborul și goana fără astîmpăr a altor gîze. C. PETRESCU, R. DR. 26. ◊ Expr. (Rar) A nu da (cuiva) astîmpăr = a nu lăsa (pe cineva) în pace. Dragostea mea cătră maică-mea nu-mi dă nici un astîmpăr. SBIERA, P. 25.
ASTÎMPĂRÁ, astîmpăr, vb. I. 1. Refl. A se liniști, a se potoli, a se cuminți; a nu mai necăji pe cineva, a-l lăsa în pace. Spuneți Șuțuleștilor să se astîmpere! a trimis vorbă Cuza. PAS, L. I 107. Doamne, Davide, cum nu te mai astîmperi! De ce-ai scos băietul din casă pe vremea asta? CREANGĂ, A. 24. De nu te-i astîmpăra, strig foc! ALECSANDRI, T. 203. 2. Refl. A se calma, a se ogoi. Andrei Șchiopul.., se astîmpărase sub șandramaua morii, în chilia lui. SADOVEANU, N. F. 118. Ducîndu-se oaspeții nuntași pe acasă și astîmpărîndu-se toate, s-au dus tinerii la somnul cel de cununie. SBIERA, P. 21. Se boceau de nu se mai puteau astîmpăra. ISPIRESCU, L. 329. 3. Tranz. A domoli. Soarele zăpușește firea... aerul joacă, fierbe și mei un pic de adiere nu astîmpăra arsura. DELAVRANCEA, S. 221. De ce-ți astîmperi pasul? COȘBUC, P. I 168. ♦ (Învechit și regional; cu privire la lichide prea calde sau prea reci) A tempera, a stîmpăra. (Refl. pas.) Să se astîmpere [apa cea fierbinte] cu altă apă rece. DRĂGHICI, la TDRG. ♦ (Cu privire la o necesitate fiziologică sau psihică) A face să înceteze, a tempera, a potoli. Să mai stăm cu rîsul și să astîmpărăm altora plînsul! PAS, L. I 138. M-am dus pînă la șipot, ca să-mi astîmpăr arșița. SADOVEANU, N. F. 119. Pe furiș să cat la ea, Să-mi astîmpăr dragostea. PĂUN-PINCIO, P. 55. ♦ (Cu privire la o națiune, un popor, o mulțime) A reduce la inacțiune, a face inofensiv, a supune. Chinurile și ucisurile de care vorbești n-au astîmpărat poporul. SADOVEANU, N. F. 108.
STÎ́MPĂR s. n. (Învechit și popular) Astîmpăr; liniște, pace. Dară eu trăiesc cu dor Și n-am stîmpăr pînă mor. POP.
STÎMPĂRÁ, stî́mpăr, vb. I. (Învechit și popular) 1. Tranz. (Cu privire la senzații fiziologice) A potoli, a domoli, a liniști; a astîmpăra. Desfăcui desagii și mă pusei în cale să-mi stîmpăr și eu foamea. HOGAȘ, M. N. 59. Tu ai hrană de prisosit și nu vezi pre cela că nu are cu ce să-și stîmpere foamea? ARHIVA, R. I 150. Au venit la un izvor... să-și stîmpere setea. ȚICHINDEAL, F. 31. 2. Tranz. (Cu privire la sentimente, porniri etc.) A liniști, a alina, a potoli. Își puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini să-și stîmpere amarul și să-și răcorească inima. VLAHUȚĂ, O. A. 103. Vai, draga mamei cea mai scumpă, unde ești tu acuma? Hai să te mai văd o dată, lasă-mă înlăuntru, să-mi mai stîmpăr sufletul! RETEGANUL, P. IV 6. Cînd a fost de sărutat, Ea m-a pus la frămîntat; Cînd a fost să-mi stîmpăr dorul, Ea m-a pus să arz cuptorul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ◊ Refl. (Despre sentimente, porniri) Cu toată indulgența auditoriului, trupa de amatori făcu un mare fiasco, și publicul – fără a-și răci dorința de a avea un teatru național – simți stîmpărîndu-i-se entuziasmul. NEGRUZZI, S. I 341. (Despre persoane) Măi bădiță Gherasim, Eu, de drag, te-aș băga-n sîn... Și te-aș da inimii mele... Doar inima te-ar mînca, Doar de drag m-aș stîmpăra! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 8. ♦ (Rar) A renunța la..., a se dezbăra de... Ce? Nu-ți mai stîmperi obiceiul Și nu te-ai săturat de sfat? COȘBUC, P. II 233. 3. Refl. A se liniști, a sta locului; a se astîmpăra. (Poetic) Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. Dar voi ce vă legănați? Sau vreți cuibul să-mi stricați, De-aici să mă depărtați?... Brazii nu s-au stîmpărat, Eu cuibul că l-am luat Și departe l-am mutat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ♦ Tranz. (Cu complementul «praf» sau un echivalent al acestuia) A face să se depună, să se așeze (fiind udat). Ploaia n-o doresc de altă, decît ca să le stîmpere colbul de pe ulițe. NEGRUZZI, S. I 297. 4. Tranz. A face să nu mai fie fierbinte, să nu mai ardă, să nu mai dogorească; a răci, a răcori. Stîmpără trei cărbuni. ȘEZ. IV 32.
ASTẤMPĂR s. n. sg. Odihnă, liniște, pace. ◊ Fără astâmpăr = a) (loc. adv.) fără încetare, într-una; b) (loc. adj.) neastâmpărat. – Postverbal al lui astâmpăra.
ASTÂMPĂRÁ, astấmpăr, vb. I. 1. Refl. A se liniști, a se potoli, a se cuminți. ♦ A se calma. 2. Tranz. A face să înceteze; a domoli. [Var.: stâmpărá, vb. I.] – Lat. *ex-temperare.
astấmpăr s. n.
astâmpărá (a ~) vb., ind. prez. 3 astấmpără; conj. prez. 3 să astấmpere
astâmpăr s. n.
astâmpărá vb., ind. prez. 1 sg. astâmpăr, 2 sg. astâmperi; 3 sg. și pl. astâmpără; conj. prez. 3 sg. și pl. astâmpere
ASTÂMPĂR s. calm, liniște, odihnă, pace, repaus, tihnă, (înv. și pop.) tihneală, (înv. și reg.) paos, răzbun, (reg.) potol, stare, (înv.) așezare, așezământ, odihneală, păciuire, răsuflare, (fig.) destindere, senin, seninătate. (Sufletul nu-și mai afla ~.)
ASTÂMPĂRÁ vb. 1. v. potoli. 2. v. cuminți.
STÂMPĂRÁ vb. v. astâmpăra, calma, domoli, liniști, potoli, tempera.
Astâmpăr ≠ frământ, neastâmpăr, zbucium, frământare
A se astâmpăra ≠ a se agita
astîmpărá (astî́mpăr, astîmpărát), vb.1. A liniști, a potoli. – 2. A împăca, a calma. – Var. stîmpăra. Lat. extempĕrāre (Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Pușcariu 152; REW 3082; DAR; Rosetti, I, 163); în rom. îi corespund der. de la forma simplă lat. (cf. totuși fr. attremper). Der. astîmpăr, s. n. (liniște, odihnă, pace); astîmpărător, adj. (liniștitor, calmant); neastîmpăr, s. n. (neliniște, agitație); neastîmpărat, adj. (agitat, zvăpăiat).
ASTÂMPĂR n. (folosit de obicei în construcții negative cu verbele a avea, a găsi etc.) Liniște sufletească; odihnă; tihnă; pace. ◊ Fără ~ a) neastâmpărat; b) neîncetat; necontenit. Ai ~ fii cuminte. /v. a (se) astâmpăra
A ASTÂMPĂRÁ astâmpăr tranz. A face să se astâmpere. /<lat. ex-temperare
A SE ASTÂMPĂRÁ mă astâmpăr intranz. 1) A avea astâmpăr; a ajunge în stare de liniște; a se domoli; a se potoli; a se alina; a se calma. 2) A deveni cuminte; a se face ascultător; a se cuminți. 3) (despre fenomene ale naturii, manifestări ale oamenilor etc.) A scădea în intensitate. Vântul s-a astâmpărat. /<lat. ex-temperare
astâmpăr n. odihnă, pace: n’are astâmpăr.
astâmpărà v. a potoli, a domoli. [Lat. EXTEMPERARE].
1) astîmpăr n., pl. inuz. ere. Liniște. A nu avea astîmpăr, a nu fi liniștit. Fără astîmpăr, neîncetat: a umbla fără astîmpăr.
2) astîmpăr, a v. tr. (lat. extémpero, -temperáre. – Se conj. ca stîmpăr). Liniștesc, potolesc, domolesc: astîmpăr valurile, poporu, durerea. V. refl. Mă liniștesc, șed bine: astîmpără-te (cuv. adresat des copiilor).
stî́mpăr a -á v. tr. (lat. *ex-témpero, -temperare, it. temperare, pv. trempar, fr. tremper, sp. templar, pg. temperar. – Stimpăr, -peri, -pără; să stîmpăr, -peri, -pere. V. astîmpăr, temperez). Temperez, răcoresc: ploaĭa a stîmpărat aeru (fig. iron. poliția l-a stîmpărat cu cîte-va bice. Astîmpăr, potolesc, liniștesc: ploaĭa a stîmpărat colbu. Vechĭ. A stîmpăra armele, a le descărca.
ASTÎMPĂR s. calm, liniște, odihnă, pace, repaus, tihnă, (înv. și pop.) tihneală, (înv. și reg.) paos, răzbun, (reg.) potol, stare, (înv.) așezare, așezămînt, odihneală, păciuire, răsuflare, (fig.) destindere, senin, seninătate. (Sufletul nu-și mai află ~.)
ASTÎMPĂRA vb. 1. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) tempera, (pop.) a (se) molcomi, a (se) stîmpăra, (înv. și reg.) a (se) prinde, (înv.) a (se) așeza, (fig.) a (se) stinge. (Și-a ~ setea.) 2. a (se) cuminți, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) slăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Te rog să te ~!)
stâmpărá, stâmpăr, (astâmpăra), vb. tranz., refl. – 1. A lungi (o tărie) cu apă. 2. A alina, a liniști, a domoli. – Cf. astâmpăra (MDA).

astâmpăr dex

Intrare: astâmpăr
astâmpăr substantiv neutru
stâmpăr
Intrare: astâmpăra
astâmpăra verb grupa I conjugarea I
stâmpăra verb grupa I conjugarea I