aspéct sn [At: ALECSANDRI, P. IV, 103 / Pl: ~e și (îvr) ~uri / E: lat aspectus, fr aspect] 1 Fel de a se prezenta al unei ființe sau al unui lucru Si: înfățișare, aer, (înv) arătare. 2 (Îlpp) Sub ~ ul... Din punctul de vedere al... 3 (Îal) În raport cu... 4 Categorie gramaticală caracteristică anumitor limbi, care arată stadiul de realizare a acțiunii exprimate de verb. 5 (Ast) Diferitele poziții opuse ale Soarelui, planetelor și sateliților, așa cum apar de pe pământ.

ASPÉCT, aspecte, s. n. 1. Fel de a se prezenta al unei ființe sau al unui lucru; înfățișare. ◊ Loc. prep. Sub aspectul... = din punctul de vedere al..., sub raportul... 2. Categorie gramaticală caracteristică anumitor limbi, care arată stadiul de realizare a acțiunii exprimate de verb. – Din fr. aspect, lat. aspectus.

ASPÉCT, aspecte, s. n. 1. Fel de a se prezenta al unei ființe sau al unui lucru; înfățișare. ◊ Loc. prep. Sub aspectul... = din punctul de vedere..., sub raportul... 2. Categorie gramaticală caracteristică anumitor limbi, care arată stadiul de realizare a acțiunii exprimate de verb. – Din fr. aspect, lat. aspectus.

ASPÉCT, aspecte, s. n. 1. Fel de a se prezenta, de a se înfățișa al unei ființe sau al unui lucru; înfățișare. Masa a fost întinsă cu aspect de sărbătoare. SAHIA, N. 59. [M. Sadoveanu] știe să dea prin cuvinte – cît pot da cuvintele – aspectul pictural al lucrurilor. IBRĂILEANU, S. 20. Dunărea liniștită, largă are aspectul unui lac frumos, poleit de razele soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. II 116. Șiroaiele ploaiei... deteră capului său aspectul unui berbece plouat. EMINESCU, N. 34. ◊ Expr. Sub aspectul... = din punctul de vedere, sub raportul... 2. Categorie gramaticală caracteristică unor anumite limbi (rusă, engleză etc.) și care arată durata sau gradul de realizare a acțiunii unui verb (începerea acțiunii, terminarea acțiunii etc.). în limba rusă, din punctul de vedere al aspectului, verbele se împart în perfective și imperfective. – Pl. și: (1, învechit) aspecturi (ALECSANDRI, P. III 103).

ASPÉCT, aspecte, s. n. 1. Fel de a se prezenta al unei ființe sau al unui lucru; înfățișare. ◊ Expr. Sub aspectul... = din punctul de vedere..., sub raportul... 2. Categorie gramaticală caracteristică anumitor limbi, care arată durata sau stadiul de realizare a acțiunii unui verb. – Fr. aspect (lat. lit. aspectus).

aspéct s. n., pl. aspécte

aspéct s. n., pl. aspécte

ASPÉCT s. 1. fason, înfățișare. (Case cu ~ turcesc.) 2. v. configurație. 3. v. vedere. 4. v. fizionomie. 5. chip, imagine, ipostază, înfățișare, turnură. (Sub ce ~ se prezintă lucrurile?) 6. înfățișare, priveliște, (înv.) priveală, privire. (Un ~ demn de milă.) 7. înfățișare, latură. (~ul vesel al lucrurilor.) 8. v. înfățișare.

ASPÉCT s.n. 1. Înfățișare, formă exterioară sub care ni se înfățișează ceva. 2. Categorie gramaticală a unor limbi, cu ajutorul căreia se arată durata sau gradul de realizare a acțiunii verbului. [< fr. aspect, cf. lat. aspectus < aspicere – a privi].

ASPÉCT s. n. 1. înfățișare a unei ființe, a unui lucru. 2. categorie gramaticală caracteristică unor limbi, care arată gradul de realizare a acțiunii exprimate de verb. (< fr. aspect, lat. aspectus)

ASPÉCT ~e n. 1) Fel în care se prezintă cineva sau ceva; înfățișare. ◊ Sub ~ul din punctul de vedere...; sub raportul... Sub toate ~ele din toate punctele de vedere. 2) gram. Categorie gramaticală, caracteristică anumitor limbi, care arată durata de realizare a acțiunii exprimate de un verb. /<fr. aspect, lat. aspectus

aspect m. 1. formă exterioară, înfățișare; 2. fețe diferite sub cari se prezintă un lucru, o afacere.

*aspéct n., pl. e (lat. aspectus. V. pro-, re- și su-spect, spectru). Față, înfățișare. Fig. Modu de a se prezenta: această întreprindere se prezentă supt un aspect politic.

ASPECT s. 1. fason, înfățișare. (Case cu ~ turcesc.) 2. configurație, conformație, fizionomie, formă, înfățișare, profil, structură, (rar) făptură. (~ terenului, al văii.) 3. chip, făptură, înfățișare, vedere. (Frumos la ~.) 4. aer, chip, expresie, față, figură, fizionomie, înfățișare, mină, obraz, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbaș, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are un ~ mulțumit.) 5. chip, imagine, ipostază, înfățișare, turnură. (Sub ce ~ se prezintă lucrurile?) 6. înfățișare, priveliște, (înv.) priveală, privire. (Un ~ demn de milă.) 7. înfățișare, latură (~ vesel al lucrurilor.)

ASPÉCT s. n. (< fr. aspect, cf. lat. aspectus < aspicere „a privi”): categorie gramaticală caracteristică limbilor slave, cu ajutorul căreia se arată durata sau gradul de realizare a acțiunii unui verb (începutul, continuarea și sfârșitul acțiunii). Termen folosit în sintagma auxiliar de aspect (v. auxiliar). ◊ ~ duratív (imperfectív): a. care presupune o acțiune în curs de desfășurare. Astfel, a. exprimat de verbul rusesc citat’ („a citi” în general) este un a. imperfectiv (durativ), luat în raport cu a. exprimat de verbul rusesc procitat’ („a citi” de la început și până la sfârșit), care e un aspect perfectiv (momentan). ◊ ~ momentán (perfectív): a. care presupune o acțiune încheiată. Astfel, a. exprimat de verbul rusesc rasskazat’ („a povesti” de la început și până la sfârșit) este un a. perfectiv (momentan), luat în raport cu a. exprimat de verbul rusesc rasskazâvat’ („a povesti”, în general), care e un a. imperfectiv (durativ). Limba română nu cunoaște o categorie gramaticală propriu-zisă a a. Ea dispune, în schimb, de mijloace lexicale de exprimare a gradului de realizare a acțiunii verbului (începutul, continuarea sau sfârșitul acesteia): a începe, a continua, a sfârși, a termina etc. Fără a apela la afixe specializate, limba română poate sugera, prin conținutul lexical al unor verbe sau al unor forme temporale, fie o acțiune durativă (ca în cazul lui a dormi sau al imperfectului), fie o acțiune momentană (ca în cazul lui a se deștepta sau al perfectului).