asibilație sf [At: DN3 / V: (înv) -iune / Pl: ~ii / E: fr asibilation] Asibilare.

ASIBILÁȚIE, asibilații, s. f. (Fon.) Asibilare. – Din fr. assibilation.

ASIBILÁȚIE, asibilații, s. f. (Fon.) Asibilare. – Din fr. assibilation.

asibiláție (-ți-e) s. f., art. asibiláția (-ți-a), g.-d. art. asibiláției; pl. asibiláții, art. asibiláțiile (-ți-i-)

asibiláție s. f. (sil. -ți-e ), art. asibiláția (sil. -ți-a ), g.-d. art. asibiláției; pl. asibiláții, art. asibiláțiile (sil. -ți-i- )

ASIBILÁȚIE s. v. asibilare.

ASIBILÁȚIE s.f. Asibilare. [Gen. -iei, var. asibilațiune s.f. / < fr. assibilation].

ASIBILÁȚIE s. f. asibilare. (< fr. assibilation)

ASIBILÁȚIE s. f. (< fr. assibitation): v. asibiláre.