aserțiune definitie

14 definiții pentru aserțiune

aserțiúne sf [At: HASDEU, I. C. IX / Pl: ~ni / E: fr assertion] 1 (Fiz) Propoziție care are valoare de adevăr. 2 (Pgn) Afirmație.
ASERȚIÚNE, aserțiuni, s. f. (Log.) Enunț, afirmativ sau negativ, care este dat ca adevărat; p. gener. afirmație. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. assertion, lat. assertio, -onis.
ASERȚIÚNE, aserțiuni, s. f. (Fil.) Enunț care este dat ca adevărat; p. gener. afirmație. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. assertion, lat. assertio, -onis.
ASERȚIÚNE, aserțiuni, s. f. Afirmație. Nu vă voi oferi nici o aserțiune pe care să n-o justifice o notă În josul paginii. HASDEU, I. V. X. – Pronunțat: -ți-u-.
ASERȚIÚNE, aserțiuni, s. f. Afirmație. [Pr.: -ți-u-] – Fr. assertion (lat. lit. assertio, -onis).
aserțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. aserțiúnii; pl. aserțiúni
aserțiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. aserțiúnii; pl. aserțiúni
ASERȚIÚNE s. v. afirmație, cuvânt, declarație, mărturisire, relatare, spusă, vorbă, zisă.
ASERȚIÚNE s.f. Afirmație (care nu este însoțită de o probă); judecată care exprimă constatarea unei stări de fapt. [Pron. -ți-u-. / pl. -ni, gen. -nii. / cf. fr. assertion, it. asserzione, lat. assertio < asserere – a afirma].
ASERȚIUNE s. f. (log.) enunț, afirmativ sau negativ, dat ca adevărat; (p. ext.)
ASERȚIÚNE ~i f. Propunere înaintată și susținută de cineva ca fiind adevărată; afirmație. [G.-D. aserțiunii; Sil. -ți-u-] /<lat. assertio, ~onis, germ. Assertion
aserțiune f. afirmațiune pozitivă.
*aserțiúne f. (lat. assértio, -ónis. V. in-serțiune). Afirmațiune, lucru pe care-l susțiĭ ca adevărat.
aserțiune s. v. AFIRMAȚIE. CUVÎNT. DECLARAȚIE. MĂRTURISIRE. RELATARE. SPUSĂ. VORBĂ. ZISĂ.

aserțiune dex

Intrare: aserțiune
aserțiune substantiv feminin
  • silabisire: -ți-u-