asentimént sn [At: (a. 1865) URICARIUL X, 379/3 / Pl: ~e / E: fr assentiment] 1 Consimțire dată cuiva pentru a face ceva Si: consimțământ, (fam) învoire, (iuz) pozvolenie, pozvolire. 2 (Îe) A fi în ~ ul cuiva A proceda conform dorințelor cuiva.

ASENTIMÉNT, asentimente, s. n. Consimțământ, aprobare, încuviințare dată cuiva pentru a face ceva. ◊ Expr. A fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva; a avea aprobarea cuiva într-o acțiune. – Din fr. assentiment.

ASENTIMÉNT, asentimente, s. n. Consimțământ, aprobare, încuviințare dată cuiva pentru a face ceva. ◊ Expr. A fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva; a avea aprobarea cuiva într-o acțiune. – Din fr. assentiment.

ASENTIMÉNT s. n. (În legătură cu verbele «a avea», «a cere», «a da» etc.) Învoire cu felul de a vedea sau de a proceda al altuia. V. consimțămînt. A cerut asentimentul responsabilului de grupă. ◊ Loc. adv. Cu asentimentul cuiva = cu aprobarea, cu consimțămîntul cuiva. ◊ Expr. A fi în asentimentul cuiva = a gîndi, a proceda în conformitate cu dorința sau cu felul de a vedea al cuiva.

ASENTIMÉNT s. n. Consimțământ, aprobare. ◊ Expr. A fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva; a avea aprobarea cuiva într-o acțiune. – După fr. assentiment.

asentimént s. n., pl. asentiménte

asentimént s. n., pl. asentiménte

ASENTIMÉNT s. 1. v. încuviințare. 2. v. sufragiu.

ASENTIMÉNT s.n. Consimțământ voluntar la propunerea, la acțiunea cuiva; învoire, permisiune. ◊ A fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva. [Pl. -te. / cf. fr. assentiment].

ASENTIMÉNT s. n. consimțământ voluntar la propunerea, în acțiunea cuiva; permisiune. ♦ a fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva. (< fr. assentiment)

ASENTIMÉNT n. Act prin care cineva aderă în mod voluntar la o opinie, la o poziție sau acceptă o propunere; învoire; consimțământ. ◊ A-și da ~ul a consimți; a-și da consimțământul. A fi în ~ul cuiva a proceda în conformitate cu părerea sau cu dorința cuiva. /<fr. assentiment

asentiment n. consimțire de bună voie.

*asentimént n., pl. e (fr. assentiment. V. sentiment). Consentiment, aprobare: a-țĭ da asentimentu la o acțiune.

ASENTIMENT s. 1. acord, aprobare, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Nu se face nimic fără ~ lui.) 2. adeziune, sufragiu. (Actorul obține ~ publicului.)