asemuí [At: ZILOT, CRON., ap. HEM 1852 / Pzi: -esc / E: a3 + seamă + -ui] 1 vtr (Construit cu pp „cu”, rar cu dativul) A (se) asemăna. 2 vt (Înv) A compara. 4 vtr (Rar; construit cu pp „cu”, rar cu dativul) A fi la fel cu. 5 vt (Înv; pex) A confunda.

ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) asemăna. ♦ Tranz. A confunda. – A3 + seamă + suf. -ui.

ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) asemăna. ♦ Tranz. A confunda. – A3- + seamă + suf. -ui.

ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau, mai rar, la dativ) 1. A stabili o asemănare, a asemăna, a pune alături, a compara. Cînd îi auzisem intîi numele, cu mare mirare îl asemuisem cu urmașii lui Carol cel Mare. SADOVEANU, N. F. 154. De cîte ori priveam la ea, Cu dor mi-aduc aminte Sfiala ce mă cuprindea, Asemuind-o-n mintea mea Duminicii preasfinte. IOSIF, PATR. 10. [Poetul] nu află, în puternica sa închipuire, alte in agine mai potrivite spre a descrie pe acei nenorociți, decît a-i asemui cînd cu șire lungi de melancolici cocori, cînd cu stoluri zăpăcite de grauri. ODOBESCU, S. III 34. ◊ Refl. pas. Vînătorii proclamă că nimic pre pămînt nu se poate asemui cu plăcerile vînătoriei. ODOBESCU, S. III 100. 2. A lua pe cineva drept altul (cu care seamănă), a confunda. (Atestat în forma semui) S-a uitat la dumneata de parcă te-ar fi semuit... Da!... să știi că te asemuiește... Se uită mereu! ARDELEANU, D. 132,. - Variantă: semuí vb. IV.

ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. A stabili o asemănare; a asemăna, a compara. ♦ A lua pe cineva drept altul; a confunda. [Var.: semuí vb. IV] – Din a3 + seamă.

asemuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asemuiésc, imperf. 3 sg. asemuiá; conj. prez. 3 să asemuiáscă

asemuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asemuiésc, imperf. 3 sg. asemuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. asemuiáscă

ASEMUÍ vb. 1. v. semăna. 2. v. compara. 3. v. potrivi. 4. v. confunda.

A se asemui ≠ a (se) deosebi, a se destinge

A ASEMUÍ ~iésc tranz. 1) A face să se asemuie. 2) A identifica comițând o confuzie; a confunda. ~ pe cineva cu un cunoscut. /a + seamă + suf. ~ui

A SE ASEMÚI mă asémui intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) A se considera la fel (cu altul); a se asemăna. /a + seamă + suf. ~ui

asemuì v. a asimila, a compara: a-i asemui cu șire lungi de melancolici cocori OD. [Dela seamă cu sufixul ui (cf. prețui)].

asemăluĭésc și asemuĭésc, V. sămuĭesc.

asemuĭésc, asemăluĭésc, V. sămuĭesc.

sămuĭésc v. tr. (ung. számolni, a număra, a socoti, d. szám, socoteală, samă). Vechĭ. Socotesc, consider, număr, țin: sămuit pintre vitejĭ. Asimilez, fac asemenea: a sămui o biserică cu alta. Azĭ. Confund o persoană cu alta: l-a sămuit cu frate-su. – Și sămăluĭésc (ung. szdlálni) și (inf. de semăn, asemăn) asămuĭésc, asămăluĭésc. În vest semuĭesc, semăluĭesc și asemuĭesc, asemăluĭesc.

ASEMUI vb. 1. a aduce, a se apropia, a se asemăna, a semăna, (înv. și pop.) a se lovi, (reg.) a se cumpăni, (înv.) a arăduce, a se închipui, a se podobi, a răduce. (Se ~ cu sora lui.) 2. a (se) apropia, a (se) asemăna, a (se) compara, (înv. și reg.) a (se) asemălui, a (se) semălui, (prin Ban.) a (se) bărăbări. (Îl ~ pe... cu un vultur.) 3. a se asemăna, a se compara, a se potrivi, (pop.) a se lovi, (înv.) a se tocmi. (Socoteala de acasă nu se ~ cu cea din tîrg.) 4. a asemăna, a confunda, a semui. (L-a ~ cu altcineva.)