ascultător definitie

15 definiții pentru ascultător

ascultător, ~oare [At: COD. VOR. 154/9 / Pl: ~i, ~oare / E: asculta + -ător] 1 a Care ascultă (14). 2 a (Pex) Supus. 3 smf Persoană care ascultă (3) o povestire, audiază un concert etc. 4 a (Înv) Aflat sub administrația, puterea, jurisdicția cuiva. 5 sf (Înv; sst) Loc de unde poate cineva asculta (sau auzi) fără să fie văzut.
ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ascultă (3); supus, docil. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc. – Asculta + suf. -ător.
ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ascultă (3); supus, docil. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc. – Asculta + suf. -ător.
ASCULTĂTÓR2, -OÁRE, ascultători, -oare, s. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, care audiaza o cuvîntare, o conferință etc.; auditor. Cînd s-a terminat conferința, ascultătorii au aplaudat îndelung. ◊ (Poetic) Mii de brazi sînt ascultătorii, totdeauna atenți, ai acestui mare cîntec, neoprit, al apelor. BOGZA, C. O. 165.
ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj. Care se supune unui îndemn, unui sfat, unui ordin; supus. Tu să fii ascultătoare, să nu ieși din cuvîntul lui! ISPIRESCU, L. 53. Fata moșneagului... era frumoasă, harnică, ascultătoare. CREANGĂ, P. 283. ◊ Fig. Adesea, așezați într-o luntre de cedru, coborau pe ascultătoarele valuri ale fluviului. EMINESCU, N. 67.
ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se supune unui îndemn, unui sfat, unui ordin; supus. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, care audiază o muzică, o conferință etc. – Din asculta + suf. -(ă)tor.
ascultătór adj. m., s. m., pl. ascultătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ascultătoáre
ascultătór adj. m., s. m., pl. ascultătóri; f. sg. și pl. ascultătoáre
ASCULTĂTÓR adj., s. 1. adj. bun, cuminte, docil, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.) 2. s. auditor, (înv.) auzitor. (Erau în sală numeroși ~.) 3. s. pl. v. asistență.
Ascultător ≠ neascultător, obraznic
ASCULTĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care ascultă; docil. Copil ~. /a asculta + suf. ~ător
ASCULTĂTÓR2 ~i m. Persoană care ascultă (un concert, o conferință, un curs etc.); auditor. /a asculta + suf. ~ător
ascultător a. 1. cel ce ascultă; 2. supus, plecat.
ascultător, -oáre adj. Care ascultă, supus, plecat: copil ascultător. – La Dos. ascultoĭ, numaĭ sing., pl. tot așa.
ASCULTĂTOR adj., s. 1. adj. bun, cuminte, docil, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.) 2. s. auditor, (înv.) auzitor. (Erau în sală numeroși ~.) 3. s. pl. asistență, auditoriu, public. (~ii au aplaudat în picioare.)

ascultător dex

Intrare: ascultător (adj.)
ascultător adjectiv
Intrare: ascultător (s.m.)
ascultător substantiv masculin