ascéză sf [At: DEX2 / Pl: ~ze / E: fr ascèse] 1-3 Ascetism (1-3). 4 (Pex) Ansamblu de exerciții fizice și spirituale (considerate purificatoare) practicate de unii călugări.

ASCÉZĂ s. f. 1. Efortul unor călugări creștini, musulmani, budiști etc. de a atinge adevărata desăvârșire (morală), având ca mijloc ajutător pocăința și mortificarea. 2. P. ext. Mod de viață care exclude excesul sau compromisul. – Din fr. ascèse.

ASCÉZĂ s. f. Ascetism; p. ext. ansamblu de exerciții fizice și spirituale (considerate purificatoare) practicate de unii călugări. – Din fr. ascèse.

ascéză s. f., g.-d. art. ascézei

ascéză s. f., g.-d. art. ascézei

ASCÉZĂ s. ascetism, pustnicie, schimnicie, sihăstrie, (rar) schimnicit. (~ unui pustnic.)

ASCÉZĂ s.f. Stare de spirit a asceților; aspirație către cele mai înalte virtuți; viață austeră impusă benevol. [< fr. ascèse].

ASCÉZĂ s. f. 1. aplicare în practică a virtuților prin exercițiu de voință, privațiuni etc.; viață austeră și retrasă. 2. ascetism (1). (< fr. ascèse)

ASCÉZĂ ~e f. Viață austeră, impusă benevol. [G.-D. ascezei] /<fr. ascese

ASCEZĂ s. ascetism, pustnicie, schimnicie, sihăstrie, (rar) schimnicit. (~ unui pustnic.)