ascetism definitie

15 definiții pentru ascetism

ascetísm sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr ascétisme] 1 Doctrină etico-religioasă a renunțării la viața lumească și la orice plăceri pentru a se dedica în întregime rugăciunii și lui Dumnezeu Si: pustnicie, schimnicie, sihăstrie, (liv) asceză. 2 Viață de ascet (1) Si: pustnicie, schimnicie, sihăstrie, (liv) asceză. 3 Viață austeră și retrasă.
ASCETÍSM s. n. 1. Doctrină religioasă sau morală care preconizează asceza (2). 2. Mod de viață caracterizat prin asceză; fig. viață austeră și retrasă pe care o duce cineva. – Din fr. ascétisme.
ASCETÍSM s. n. 1. Concepție religioasă sau morală care preconizează un mod de viață extrem de auster, restrângerea la maximum a satisfacerii trebuințelor materiale etc.; asceză. 2. Mod de viață preconizat de ascetism (1); viață austeră și retrasă pe care o duce cineva. – Din fr. ascétisme.
ASCETÍSM s. n. Concepție mistico-religioasă care propagă renunțarea la plăceri și cere o viață severă, retrasă de societate; sihăstrie, schimnicie. Spiritul lui sănătos și popular se răzvrătește împotriva moralei absurde a ascetismului preconizat de catolicism. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 4/4.
ASCETÍSM s. n. Concepție mistico-religioasă care propagă o viață severă, retrasă de societate; sihăstrie; fig. viață aspră și retrasă pe care și-o impune cineva. – Fr. ascétisme (< gr.).
ascetísm s. n.
ascetísm s. n.
ASCETÍSM s. v. asceză.
ASCETÍSM s.n. Doctrină etică-religioasă care propovăduiește renunțarea la plăceri și impune o viață austeră și retrasă; viață de ascet, sihăstrie; (fig.) viață aspră și retrasă pe care și-o impune cineva. [Cf. fr. ascétisme, it. ascetismo].
ASCETÍSM s. n. 1. mod de viață prin austeritate; anahoretism, asceză. 2. doctrină etico-religioasă care propovăduiește ascetismul (1). (< fr. ascétisme)
ASCETÍSM n. 1) Doctrină religioasă care preconizează renunțarea la plăceri și reducerea la strictul necesar al satisfacerii necesităților materiale. 2) fig. Mod de viață austeră și retrasă pe care și-o impune cineva. /<fr. ascétisme
ascetism n. 1. vieață de ascet; 2. deprindere de a-și stăpâni orice poftă a simțurilor.
*ascetízm n. (d. ascet). Viață de ascet.
ASCETISM s. asceză, pustnicie, schimnicie, sihăstrie, (rar) schimnicit. (O viață de ~.)
ASCETISM. Subst. Ascetism, austeritate, rigorism, severitate; abstinență, abținere, răbdare, renunțare. Viață austeră, asceză; sihăstrie, sihăstrire, schimnicie, pustnicie, pustnicire (rar), monahie (rar), monahism; izolare, solitarism (livr.), solitudine (livr.). Cumpătare, reținere, moderație, sobrietate. Viață spartană, educație spartană, puritanism. Post, postire; ajun, post negru. Mucenicie, martiriu, martirizare, martiraj, mortificare, autoflagelare, autoflagelație, autobiciuire. Ascet (livr.), spartan, puritan, abstinent, schimnic (rar), anahoret, pustnic, sihastru, eremit, călugăr, monah. Adj. Ascetic, auster; cumpătat, reținut, moderat, sobru; puritan, spartan. Singuratic, singur, singurel (dim.); însingurat (rar), izolat, solitar, retras, sihastru, pustnicit (rar), anahoretic (rar), eremitic (rar), sihăstrit, pustnicesc (înv.), schimnicesc (rar). Vb. A trăi ca un ascet, a, duce viață de pustnic, a pustnici (rar), a duce viață de călugăr, a trăi în sihăstrie, a schimnici (rar), a sihăstri. A se abține, a răbda, a renunța; a suferi, a îndura; a se chinui, a se tortura, a se biciui, a se autoflagela. A posti, a ține post, a ajuna, a flămînzi, a se hrăni cu lăcuste (fig.). Adv. Călugărește. În sihăstrie, în singurătate. V. călugăr, severitate, singurătate, stăpînire de sine.

ascetism dex

Intrare: ascetism
ascetism substantiv neutru