ascendénță sf [At: HASDEU, I. C. 61 / V: (înv) -din- / Pl: ~țe / E: fr ascendance] 1 (Iuz) Ascensiune. 2 Linie de rudenie ascendentă (6). 3 (Pex; ccr) Familie din care se trage cineva. 4 (Nob) Ascendent (9).

ASCENDÉNȚĂ, ascendențe, s. f. Linie ascendentă de rudenie; raport de rudenie; familie din care se trage cineva, origine a cuiva. – Din fr. ascendance.

ASCENDÉNȚĂ, ascendențe, s. f. Linie ascendentă de rudenie; familie din care se trage cineva, origine a cuiva. – Din fr. ascendance.

ASCENDÉNȚĂ, ascendențe, s. f. Linie de rudenie ascendentă; origine, obîrșie.

ASCENDÉNȚĂ, ascendențe, s. f. Linie de rudenie ascendentă; origine, obârșie. – După fr. ascendance.

ascendénță (linie de rudenie) s. f., g.-d. art. ascendénței; pl. ascendénțe

ascendénță s. f., g.-d. art. ascendénței; pl. ascendénțe

ASCENDÉNȚĂ s. v. origine.

Ascendență ≠ descendență

ASCENDÉNȚĂ s.f. Linie de rudenie ascendentă; origine. [Cf. fr. ascendance, it. ascendenza].

ASCENDÉNȚĂ s. f. linie de rudenie ascendentă care urcă de la fiu la părinți. (< fr. ascendance)

ASCENDÉNȚĂ ~e f. Apartenență socială sau etnică; origine; obârșie; proveniență. [G.-D. ascendenței] /<fr. ascendance, it. ascendenza

*ascendénță f.., pl. e (d. ascendent). Generațiunile din aintea celeĭ actuale. Ascendent, autoritate, putere, influență asupra cuĭva.

ASCENDENȚĂ s. obîrșie, origine. (Are o ~ modestă.)