aruncătură definitie

14 definiții pentru aruncătură

aruncătúră sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: arunca + -ătură] 1 (înv) Risipire. 2 Distanța parcursă de un lucru aruncat. 3 (Spc; îs) – de piatră Distanța până la care aruncă cineva o piatră. 4 (Spc; îs) – de hăț Distanță până la care aruncă cineva un băț. 5-6 (îe) A fi la o ~ de băț A fi foarte aproape. 7 (Spc; îs) – de arc Distanța până la care cineva trage cu arcul. 8 (Pan; îs) – de ochi Privire. 9 (Înv) Țâșnire în sus a apei cu putere. 10 (Înv) Săritură cu avânt. 11 (Înv; îlav) La – în galop. 12 (Înv) Impozit. 13 (Îvr; îe) A face cuiva ~ ri A imputa. 14 (Trs; ccr; lpl) Lemne uscate (pentru ars în cuptor). 15 (Pop) Bubă. 16 (Pop) Lucru vrăjit aruncat în calea cuiva. 17 (Înv) Literă scrisă deasupra sau dedesubtul rândului, mai ales în iscălituri.
ARUNCĂTÚRĂ, aruncături, s. f. 1. Aruncare. ◊ Expr. Aruncătură de ochi = fel de a se uita; căutătură, ochire. Dintr-o aruncătură de ochi = deodată; numaidecât, imediat. 2. Distanță la care ajunge un obiect aruncat. ◊ Expr. O aruncătură de băț = (foarte) aproape. 3. (Rar) Săritură. – Arunca + suf. -ătură.
ARUNCĂTÚRĂ, aruncături, s. f. 1. Aruncare. ◊ Expr. Aruncătură de ochi = fel de a se uita; căutătură, ochire. Dintr-o aruncătură de ochi = deodată; numaidecât, imediat. 2. Distanță la care ajunge un obiect aruncat. ◊ Expr. O aruncătură de băț = (foarte) aproape. 3. (Rar) Săritură. – Arunca + suf. -ătură.
ARUNCĂTÚRĂ, aruncături, s. f. 1. Aruncare. ◊ Aruncătură de ochi = fel de a se uita; căutătură, ochire, privire. Moștenise de la Iordan tăcerea hursuză și aruncătura de ochi într-o parte. SADOVEANU, M. C. 7. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Depărtarea la care ajunge un obiect aruncat; p. ext. distanță mică. Casa mea se află la o aruncătură de băț de aci. 2. (Rar) Săritură. Șanțurile sărite dintr-o aruncătură. DELAVRANCEA, H. T. 166.
ARUNCĂTÚRĂ, aruncături, s. f. 1. Aruncare. ◊ Expr. Aruncătură de ochi = fel de a se uita; căutătură, ochire. Dintr-o aruncătură de ochi = deodată; numaidecât, imediat. ♦ Distanța la care ajunge un obiect aruncat. ◊ Expr. La o aruncătură de băț = (foarte) aproape. 2. (Rar) Săritură. Șanțurile sărite dintr-o aruncătură (DELAVRANCEA). – Din arunca + suf. -(ă)tură.
aruncătúră s. f., g.-d. art. aruncătúrii; pl. aruncătúri
aruncătúră s. f., g.-d. art. aruncătúrii; pl. aruncătúri
ARUNCĂTÚRĂ s. 1. azvârlitură, zvârlitură, (rar) zvârlet, (Transilv. și Maram.) țipătură. (La o ~ de băț.) 2. azvârlitură, izbitură, lovitură, zvârlitură. (~ calului nărăvaș.)
ARUNCĂTÚRĂ ~i f. 1) v. A ARUNCA. 2) Distanță la care ajunge un obiect aruncat. ◊ O ~ de băț foarte aproape. Dintr-o ~ de ochi dintr-o privire; dintr-o dată; repede. /a arunca + suf. ~ătură
aruncătură f. 1. lucrarea de a arunca: aruncătură de ochiu; 2. fig. Buc. mustrare; 3. literă scrisă d’asupra rândului (în scrierea cu slove); 4. pop. melancolie, ipocondrie: descântec de aruncătură.
aruncătúră f. Lucru aruncat. Modu de a arunca: strașnică aruncătură. Distanța străbătută de un lucru aruncat: o aruncătură de băț. Literă aruncată deasupra rînduluĭ în alfabetu cirilic. Farmece aruncate în care a călcat unu și s’a înbolnăvit, după cum crede prostimea. Aruncătură de ochĭ, uĭtătură (privire) aruncată răpede.
ARUNCĂTU s. 1. azvîrlitură, zvîrlitură, (rar) zvîrlet, (Transilv. și Maram.) țipătură. (La o ~ de băț.) 2. azvîrlitură, izbitură, lovitură, zvîrlitură. (~ calului nărăvaș.)
aruncătúră, aruncături, s.f. – (mag.) Aruncare; faptul de a arunca o vrajă asupra cuiva, cu ajutorul unor obiecte (aruncate în curte sau pe drum). – Din arunca + suf. -ătură (DEX, MDA).
la o aruncătură / azvârlitură de băț / piatră (de ceva) expr. aproape, nu departe (de ceva).

aruncătură dex

Intrare: aruncătură
aruncătură substantiv feminin