Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru articula

articul├í v [At: NEGRUZZI, S. I, 52 / Pzi: ~l├ęz / E: fr articuler, lat articulare] 1- 2 vtr A (se) lega prin articula╚Ťii. 3 vt A pronun╚Ťa un sunet, un cuv├ónt. 4 vt (Pex) A rosti un cuv├ónt, o propozi╚Ťie. 5 vt (Jur; iuz) A ar─âta ceva ├«n mod clar sau a demonstra baz├óndu-se pe un articol de lege. 6 vt A pune articolul unui substantiv sau unei alte p─âr╚Ťi de vorbire. 7 vt (Fam; ╚Ö├«e) A ~ o palm─â A plesni. 8 vt (Fam) A bate.
ARTICUL├ü, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronun╚Ťa, a rosti un sunet, un cuv├ónt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a ad─âuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articula╚Ťii. ÔÇô Din fr. articuler, lat. articulare.
ARTICUL├ü, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronun╚Ťa, a rosti un sunet, un cuv├ónt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a ad─âuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articula╚Ťii. ÔÇô Din fr. articuler, lat. articulare.
ARTICUL├ü, articulez, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la sunete sau la cuvinte) A emite, a rosti deslu╚Öit cu ajutorul organelor de vorbire. De-abia putu articula c├«teva cuvinte de mul╚Ťumire ╚Öi admira╚Ťie. REBREANU, R. I 179. Nu putea s─â afle ce vrea b─âtr├«nul, care nu era in stare s─â articuleze nici un cuv├«nt. BART, E. 338. 2. Refl. (Despre p─âr╚Ťile unui ├«ntreg) A se lega prin articula╚Ťii. M├«na se articuleaz─â la um─âr. 3. Tranz. A pune, a ad─âuga articol unui substantiv, unui adjectiv sau unui echivalent al lor. (Refl. pas.) Substantivul se articuleaz─â c├«nd este ├«nso╚Ťit de un determinativ.
ARTICUL├ü, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslu╚Öit un cuv├ónt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a ad─âuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articula╚Ťii. ÔÇô Fr. articuler (lat. lit. articulare).
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză
articulá vb., ind. prez. 3 sg. articuleáză
ARTICUL├ü vb. 1. v. pronun╚Ťa. 2. v. scoate. 3. a se ├«ncheia. (Locul unde se ~ un os.)
A articula Ôëá a b├óigui, a bodog─âni, a bolborosi, a b─âlm─âji, a ├«ndruga, a morm─âi
ARTICUL├ü vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A ad─âuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articula╚Ťie. [< fr. articuler, cf. lat. articulare].
ARTICUL├ü vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ÔŚŐ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a ata╚Öa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articula╚Ťie. (< fr. articuler, lat. articulare)
A ARTICUL├ü ~├ęz tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a pronun╚Ťa. 2) (substantive) A prevedea cu articol. /<fr. articuler, lat. articulare
A SE ARTICUL├ü se ~e├íz─â intranz. (despre sunete) A se uni prin articula╚Ťie. /<fr. articuler, lat. articulare
articul├á v. 1. a rosti l─âmurit: a articula sunetele; 2. fig. a afirma pozitiv: a articula un fapt; 3. a se uni prin articula╚Ťiuni.
*articul├ęz v. tr. (lat. art├şculo, -├íre). Unesc pin ├«nche─şetur─ş. Pun articul unu─ş cuv├«nt. Pronun╚Ť: nÔÇÖa articulat nic─ş un cuv├«nt ╚Öi a plecat.
ARTICULA vb. 1. a emite, a pronun╚Ťa, a rosti. (~ deslu╚Öit sunete, cuvinte.) 2. a gr─âi, a pronun╚Ťa, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, (prin Mold.) a ble╚Öti. (N-a ~ un cuv├«nt.) 3. a se ├«ncheia. (Locul unde se ~ un os.)

Articula dex online | sinonim

Articula definitie

Intrare: articula
articula verb grupa I conjugarea a II-a