ártă2 sf vz harță

ártă1 sf [At: (a. 1851) URICARIUL XIII, 341/22 / Pl: ~te / E: lat ars, artis] 1 Activitate care folosește mijloace de exprimare specifice pentru a produce valori estetice. 2 Totalitatea operelor cu valoare estetică dintr-o epocă, țară etc. 3 Îndeletnicire practicată cu rigoare și talent. 4 (Pgn) Măiestrie. 5 (Fam; îe) De amorul (sau de dragul) -tei Dezinteresat. 6 (Îlav) De – Artistic. 7 (În învățământul medieval; îs) -te liberale Discipline studiate în facultatea de filozofie (facultas artium), grupate în două cicluri -trivium (gramatica, retorica, logica) și quadrivium (aritmetica, geometria, astronomia, muzica). 8 (Înv; dfnz) Artă (3) în care se pune accent pe iscusința minții Vz profesii libere. 9 (Îs) - pură (sau – pentru -) Artă (1) din care deliberat lipsește intenția de a avea o influență de natură socială. 10 (În concepția proletcultistă; îs) – decadentă Artă considerată a avea un conținut imoral pentru că nu promova valorile culturii proletare. 11 (Îs) – cu tendință Artă (1) care promovează o anumită teză, tendință socială sau morală. 12 (Îs) – poetică Reguli, principii despre creația literară reflectate în opera unui scriitor sau a unui curent literar.

ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități. ◊ Loc. adj. De artă = artistic. ◊ Operă de artă = operă realizată prin activitate artistică creatoare. Om de artă = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă (1). Artă decorativă v. decorativ. Artă plastică v. plastic. Arte frumoase v. frumos. Artă populară = ansamblu de creații artistice (anonime) realizate de popor (literatură, muzică, obiecte de artă plastică etc.). Arte liberale = (în Evul Mediu) cele șapte discipline care constituiau învățământul scolastic. Artă poetică v. poetic (3). Artă pentru artă = formulă exprimând teza autonomiei absolute a artei față de societate. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere multă îndemânare și anumite cunoștințe. – Din fr. art, lat. ars, -tis.

ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități. ◊ Loc. adj. De artă = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere multă îndemânare și anumite cunoștințe. – Din fr. art, lat. ars, -tis.

ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Formă a conștiinței sociale care oglindește realitatea în imagini artistice și care, ca și știința, are o mare forță de cunoaștere și de transformare a vieții sociale. P.M.R. va acorda o atenție deosebită creării de condiții prielnice pentru dezvoltarea artei și culturii puse in serviciul poporului, și va arăta toată solicitudinea slujitorilor științei și ai artei. REZ. HOT. I 7. Arta realismului socialist este o puternică armă de educație comunistă a maselor. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 26, 3/1. Arta este ideologie, arta implică o poziție de clasă, implică un conținut. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 343, 3/1. ◊ Artă socialistă = artă legată de viața oamenilor muncii, pusă în serviciul cauzei socialismului. V. realism socialist. Arta socialistă trebuie nu numai să oglindea-că viața poporului, ci să și educe și să îndrumese poporul. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 14/3. Artă cu tendință (în opoziție cu artă pentru artă) = formulă (folosită îndeosebi de criticii literari progresiști din trecut) prin care se definește funcțiunea socială a artei; artă militantă. Constantin Dobrogeanu-Gherea a fost unul din partizanii artei cu tendință. ▭ Artă pentru artă sau artă pură = concepție metafizică idealistă, reacționară, care pretinde că arta ar avea un scop și o valoare «în sine» și că ar fi indiferentă față de clasele sociale. Artistul format in societatea burgheză s-a lăsat prins de formulele amăgitoare ale o artei-zonă neutră», a «artei pure», a «artei pentru artă». CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 8/1. Artă decadentă = artă cu conținut corupător, imoral, caracteristică în special pentru burghezie în perioada imperialismului. Arta decadentă își găsește expresia fie în formalism (impresionism, futurism, suprarealism etc.), fie in reprezentarea naturalistă a vieții. ▭ Operă de artă = rezultat al activității artistice creatoare. Om de artă (sau al artei) = persoană care desfășoară o activitate artistică sau se ocupă cu probleme de artă. Artă plastică = artă care operează cu forme și culori (sculptură, pictură etc.). Oamenii muncii sînt dornici să vadă arta plastică răspunzînd din ce în ce mai mult celor mai fierbinți năzuințe ale lor, mobilizîndu-i și întărindu-i în lupta pentru construirea socialismului și apărarea păcii. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 26, 3,3. Profesorul de desen prevede lui Dumitraș Ilie un viitor sigur în artele plastice. SADOVEANU, N. F. 175. Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură; (mai rar, în trecut, și) arhitectură, poezie, muzică, dans. Artă poetică = tratat care cuprinde regulile de urmat la alcătuirea operelor literare în trecut. Boileau este autorul unei «Arte poetice». ▭ Artă populară = creație artistică (de obicei anonimă) realizată de popor. Artiștii profesioniști cinstiți recurg la izvoarele artei populare ca la un mijloc hotărîtor de luptă împotriva formalismului care degradează arta, lipsind-o de idei, de specific național. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 353, 1 2. ◊ Expr. (Familiar) De dragul artei = în mod dezinteresat; gratis. 2. (De obicei urmat de determinări) Îndemînare într-o activitate oarecare (de cele mai multe ori practică); pricepere, meșteșug, măiestrie; îndeletnicire care cere îndemînare și respectarea unor anumite reguli. Imagi-națiunea, sufletul și mintea mea au putut aievea să-și însușească plăcerile și farmecul artei [vînătoriei], pe care tu, cel dintîi, o predai astăzi cititorilor romîni. ODOBESCU, S. III 13. ◊ Arta militară = ramură a științei militare (cuprinzînd tactica, arta operativă și strategia), care se ocupă cu studierea metodelor privitoare la ducerea operațiilor militare și a războiului în general. Arte grafice = tehnica reproducerii și a multiplicării sub formă de imprimate sau cărți a originalelor scrise sau desenate. Arte liberale = discipline care se studiau în învățămîntul evului mediu, fiind grupate în «trivium» (gramatica, retorica, logica) și «quadrivium» (aritmetica, geometria, astronomia și muzica). Artă culinară = pricepere, meșteșug în pregătirea mîncărilor. De mic, fiind copilul unui rob, bucătar vestit pe vremea lui, a învățat arta culinară de la tată-său. CARAGIALE, O. II 226.

ÁRTĂ, arte, s. f. 1. Formă a conștiinței sociale care oglindește realitatea în imagini estetice; totalitatea operelor care aparțin acestei forme a conștiinței sociale. ◊ Artă cu tendință = formulă (folosită îndeosebi de criticii literari progresiști din trecut) prin care se definește funcția socială a artei; artă militantă. Artă pentru artă sau artă pură = concepție idealistă care pretinde că arta ar avea un scop și o valoare „în sine” și că ar fi indiferentă față de clasele sociale. Artă decadentă = artă cu conținut corupător, imoral, caracteristică în special burgheziei imperialiste. Operă de artă = operă rezultată din activitatea artistică creatoare. Om de artă = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă. Artă plastică = artă care folosește forme și culori (sculptură, pictură etc.). Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură, (în trecut și) arhitectură, poezie, muzică și dans. (În trecut) Artă poetică = tratat care cuprindea regulile de urmat la alcătuirea operelor literare. Artă populară = creație artistică, de obicei anonimă, realizată de popor. ◊ Expr. De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere îndemânare și anumite cunoștințe. ◊ Arte liberale = discipline care se studiau în învățământul evului mediu. Artă militară = ramură a științei militare care se ocupă cu metodele privitoare la ducerea operațiilor militare. Arte grafice = tehnica reproducerii și a multiplicării sub formă de imprimate sau cărți a originalelor scrise sau desenate. Artă culinară = meșteșug în pregătirea mâncărurilor. – Fr. art (lat. lit. ars, -tis).

ártă s. f., g.-d. art. ártei; pl. árte

béle-árte (livr.) s. f. pl.

póp-art (angl.) s. n.

ártă s. f., pl. árte

ÁRTĂ s. 1. v. măiestrie. 2. artă abstractă v. abstracționism; artă aplicată v. artă decorativă; artă decorativă = ornamentică, artă aplicată; artă nonfigurativă = abstracționism. 3. artă regizorală v. regie; artă scenică v. scenografie; arte frumoase = belearte. 4. artă culinară v. gastronomie.

ÁRTĂ s.f. 1. Formă a conștiinței sociale care oglindește realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparțin acestei forme a conștiinței sociale; operă omenească în care se manifestă talent sau geniu. ◊ Operă de artă = operă rezultată din activitatea artistică creatoare. ♦ Arte liberale = denumire dată în evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei și teoriei muzicii. 2. Artă poetică = a) disciplină a criticii literare care studiază regulile de urmat la alcătuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei în versuri, poem care exprimă concepția, convingerile despre menirea artei și despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli și deprinderi învățate; îndemânare, pricepere, măiestrie, meșteșug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].

ÁRTĂ s. f. 1. formă a activității umane care oglindește realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparțin acestei forme. ♦ operă de ~ = operă rezultată din activitatea artistică creatoare. ◊ ~e liberale = denumire dată în învățământul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei și teoriei muzicii (quadrivium). 2. îndemânare deosebită, pricepere, măiestrie, abilitate. ♦ ~ militară = parte a științei militare care studiază teoria și practica pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă și a războiului. (< fr. art, lat. ars, artis)

ártă (árte), s. f. – 1. Activitate care are drept scop producerea unor valori estetice. – 2. Măiestrie, pricepere. It. arte, din lat. ars (sec. XIX). – Der. artist, s. m.; artistă, s. f.; artistic, adj.

ÁRTĂ ~e f. 1) Formă a activității umane care oglindește realitatea prin imagini expresive. ~ populară. ~ poetică. 2) Totalitate a operelor dintr-o epocă, dintr-o țară, care aparțin acestei activități. 3) Fiecare dintre modalitățile de exprimare a frumosului, a esteticului. ~ cinematografică. ~ teatrală. ~e plastice. 4) Totalitate de cunoștințe și de priceperi, necesare pentru activitatea într-un anumit domeniu. ~ oratorică. ◊ ~ militară ramură a științei militare care se ocupă cu teoria și tactica acțiunilor de luptă. [G.-D. artei] /<fr. art, lat. ars, artis

artă f. 1. modul de a face un lucru după oarecari regule; 2. măestrie, dibăcie; 3. pl. frumoasele arte, poezia, muzica și artele desenului (pictura, sculptura, arhitectura); arte liberale, în cari domină inteligența: istoria, filozofia, dreptul, medicina, etc., în opozițiune cu artele mecanice.

ártă f., pl. e (lat. ars, ártis). Exprimarea emoțiunilor superioare pin cuvinte, sunete, colorĭ saŭ forma (ceĭa ce, împreună cu literele și științele, constituĭe una din cele marĭ diviziunĭ ale activitățiĭ omeneștĭ): arta poeziiĭ, muziciĭ, picturiĭ, sculpturiĭ. Știință: arta medicineĭ. Măĭestrie, gust artistic: a lucra cu artă. Artele liberale, cele în care se lucrează cu inteligența. Artele mecanice, cele care depind de mînă. Artele frumoase, pictura și sculptura saŭ și muzica. V. belearte.

ARTĂ s. 1. dibăcie, iscusință, îndemînare, măiestrie, meșteșug, pricepere, știință, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 2. artă aplicată = ornamentică, artă decorativă; artă decorativă = ornamentică, artă aplicată. 3. artă regizorală = înscenare, montare, regie, punere în scenă, (rar) regizorat, (înv.) scenariu; artă scenică = scenografie; arte frumoase = belle-arte. 4. artă culinară = gastronomie.

BELLE-ARTE s. pl. arte frumoase (pl.).

ARTĂ. Subst. Artă, creație artistică. Artă cu tendință; artă pentru artă. Artă populară, creație populară; artizanat; folclor. Artă naivă. Artă cultă; Măiestrie artistică, geniu, talent, har, înzestrare. Literatură, beletristică, arta cuvîntului, litere; creație literară; proză; poezie; dramaturgie. Arte plastice, arte frumoase, bele-arte (rar). Artă monumentală; artă decorativă; decorație (rar), ornamentație. Pictură; pictură monumentală; pictură de șevalet; pictură ornamentală; pictură de ilustrație; desen, grafică, gravură, acvaforte; portretistică; peisagistică. Frescă; ulei; guașă; pastel; mozaic. Arhitectură. Sculptură. Muzică, artă muzicală. Artă dramatică, artă teatrală, dramaturgie, teatru, artă scenică. Coregrafie, artă coregrafică; dans; dans popular; dans de caracter; dans clasic (academic); balet. Cinematografie. Artă cinematografică. Artist, om de artă. Colecție; muzeu; pinacotecă; salon plastic, galerie de artă. Expoziție; vernisaj. Adj. Artistic; folcloric; folcloristic; literar; poetic; plastic; decorativ, pictural, ornamental; grafic; peisagistic; arhitectural; sculptural; muzical; dramatic; scenic, teatral; coregrafic; cinematografic. Adv. Artistic, artisticește (rar). V. actor, artist, autor, cinematografie, dans, dansuri populare, dramaturgie, literatură, monument, muzicant, pictură, poezie, teatru.

operă de artă muzicală v. compoziție (1).

ARS LONGA, VITA BREVIS (lat.) arta e lungă, viața e scurtă – Varianta latină a primului aforism hipocratic: „Ho bios brachys, e de techne macra” (O βιοζ βραχύζ ἤ δέ τέχυη μαϰρά)

ÁRTĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Formă a activității umane și a conștiinței, constînd în realizarea de structuri expresive capabile să genereze și să comunice emoții specifice complexe, la care participă, atît în actul creației cît și în acela al receptării, senzorialitatea, intuiția, afectivitatea și inteligența. De-a lungul istoriei sale, creația artistică, păstrîndu-și specificitatea de geneză, conține și transmite în limbaj propriu datele despre realitatea obiectivă sau subiectivă pe care artistul o traversează. Această apartenență la o dublă realitate conferă artei statutul de dimensiune constitutivă a umanului. Parte integrantă a culturii, a. îndeplinește un rol important în societate prin funcțiile cognitivă și educativă care-i sînt implicite. ♦ Operă de a. = operă realizată prin activitatea artistică creatoare. ♦ Om de a. = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă. Arte frumoase = denumire dată grupului de arte alcătuit din: pictură, sculptură, grafică (în trecut și arhitectură, poezie, muzică și dans). Arte plastice v. plastic. A. decorativă v. decorativ. A. populară = ansamblu de creații artistice, de obicei anonime, realizate de popor (literatură, muzică, dansuri, obiecte de artă plastică sau de artă decorativă). A. poetică v. poetic (3). A. pentru a. = formulă exprimînd teza autonomiei absolute a a. față de societate. În sec. 19, ca reflex al dezacordului dintre adepții tezei și mediul existent, a.p.a. era îndreptată împotriva didacticismului, academismului și influențelor mentalității filistine în artă. A. 1900 (a. nouă) = mișcare artistică generată de ideile estetice europene de la sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20. Corespunde următoarelor curente artistice: art nouveau în Franța, Jugendstil sau Secession în Germania și Austria; modern-style în Anglia, stil „Floreale” în Italia, stil „Coup de fouet” în Belgia, școala din Glasgow în Scoția, stil „Joventud” în Spania, „Tiffany style” în S.U.A. etc. Se definește ca o tentativă de integrare a artei în viața socială, astfel situîndu-se în curentul general al avangardei democratice. Trăsătura generală a mișcării este căutarea unei noi și moderne sinteze a artelor. La începutul sec. 20, a. 1900 marchează arhitectura, decorația, pictura, sculptura și artele grafice pe teritoriul României. Ecouri ale acestei mișcări se simt în opere lui Șt. Luchian, N. Vermont, Hollósy Simon, Th. Pallady, Kimon Loghi, D. Paciurea, Cecilia Cuțescu-Stork, Al. Ziffer, A. Popp, I. Theodorescu-Sion, N. Tonitza. În cadrul a. 1900 din România apar formele originale ale stilului neoromânesc din arhitectură, promovat de I. Mincu, P. Antonescu, Gh. Sterian, N. Ghika-Budești. Importantă este și școala Secession de arhitectură și decorație din Transilvania. A. cinetică = curent artistic internațional, răspîndit în al cincelea deceniu al sec. 20 prin opere semnate de V. Vasarely, B. Munari, J.R. Soto, J. Tinguely, N. Schöffer, P. Bury. Se caracterizează prin experimentarea unor mișcări în opera de artă, de la cele mecanice și luminoase la cele electromagnetice, supuse unor calcule și programe de tip științific. A. concretă = curent artistic european din cadrul mișcării abstracte moderne, caracterizat printr-o mare libertate compozițională. Principiile curentului sînt teotetizate de șeful grupului, Theo van Doesburg, în „Manifestul artei concrete” (1930). 2. Îndemînare într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere îndemînare și pricepere. ♦ Arte grafice = tehnica reproducerii și multiplicării, sub formă de imprimate sau de cărți, a originalelor scrise sau desenate de obicei în creion, cărbune, cretă sau peniță. Arte liberale = (în ev. med.) cele șapte discipline care constituiau învățămîntul scolastic, grupate în ciclurile trivium și quadrivium. A. militară = parte a științei militare care studiază teoria și practica pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă și a războiului.

ARTS AND CRAFTS [a:ts ənd kra:fts], societate artistică de arte și meserii organizată sub conducerea lui W. Crane, în 1888 la Londra, cu scopul de a promova originalitatea și valoarea în artele aplicate, opunîndu-se producției industriale de serie. Preocuparea pentru obiectul de uz curent s-a extins și asupra arhitecturii, avînd la bază concepția despre confortul fizic și spiritual al spațiului de locuit sub semnul valorii și al esteticului. Ea a influențat „stilul 1900” și stă la baza concepției artei ambientale a sec. 20.

COMMEDIA DELL’ARTE (loc. it.) Comedie convențională cu măști și personaje fixe, specifice teatrului italian din Renaștere. Scrisă pe subiecte comice, tragicomice sau pastorale după un scenariu-schemă, ce permitea improvizația cu trăsături de bufonadă. Personajele purtau măști tipice: slugile, Brighella, Serveta, Arlechinul, Pulcinella, Căpitanul Spaventa, Pantalone, Doctorul și cuplul de îndrăgostiți, singurii care apăreau cu chipul real. A exercitat o influență hotărîtoare asupra teatrului european, asupra creației lui Molière, Goldoni ș.a. și a dispărut la mijlocul sec. 18. Se mai numește commedia a soggeto sau a canovaccio.

ENCICLOPEDIE SAU DICȚIONAR RAȚIONAL AL ȘTIINȚELOR, ARTELOR ȘI MEȘTEȘUGARILOR (denumită pe scurt „Enciclopedia franceză”), vastă lucrare enciclopedică, monument al filozofiei iluministe, inițiată de D. Diderot și J. d’Alembert și editată în 35 vol. (1751-1780). La elaborarea ei au luat parte peste 150 de filozofi, savanți și specialiști în toate domeniile (Voltaire, Montesquieu, Rousseau, Helvétius, Condillac, Buffon, d’Holbach, Marmontel, Quesnay, Turgot), E. fiind oglinda progresului științei și gândirii timpului. Discursul preliminar elaborat de d’Alembert constituie un tablou sintetic al cunoașterii epocii iluministe.

HONOS ALIT ARTES (lat.) onoarea hrănește artele – Cicero, „Tusculanea disputationes”, I, 2, 4. Prețuirea este un puternic stimulent al creației.

IUS EST ARS BONI ET AEQUI (lat.) dreptul este arta binelui și a echității – Definiție dată dreptului în „Digestele” lui Iustinian.

LITERATURĂ ȘI ARTĂ, revistă săptămânală a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Apare la Chișinău din 1954. Redactor-șef: N. Dabija. Printre primele publicații care au adoptat, după 1989, alfabetul latin. Colaboratori: Gr. Vieru, Leonida Lari, A. Păunescu, M. Cimpoi, I. Ungureanu, Galina Furdui, D. Matcovski ș.a.

LITERATURĂ ȘI ARTĂ ROMÂNĂ, revistă lunară, apărută, cu intermitențe la București (1896-1910), sub direcția lui N. Petrașcu. A publicat literatură originală și eseuri. Colaboratori: G. Coșbuc, I.L. Caragiale, Șt.O. Iosif, D. Anghel, Duiliu Zamfirescu ș.a.

REVISTA ROMÂNĂ PENTRU ȘTIINȚE, LITERE ȘI ARTE, publicație lunară, apărută la București (apr. 1861-nov. 1863), sub conducerea lui Al. Odobescu. A publicat, alături de scrieri beletristice, studii de istorie și arheologie, medicină, economie, geologie, drept. Între colaboratori: V. Alecsandri, N. Filimon, Gr. Cobălcescu, Em. Bacaloglu, Gr. Ștefănescu, P.S. Aurelian.

de amorul artei expr. 1. de plăcere. 2. pe gratis, fără bani, de pomană.