arsenic definitie

2 intrări

22 definiții pentru arsenic

arsénic1 [At: DA ms / V: (înv) -ică sf / A: (înv) -nie / E: fr arsenic, lat arsenicum] 1 sn Arsen (1). 2 sn Arsen (2). 3 a (Îs) Acid ~ Acid al arsenului (1) pentavalent (H3 As 04 1/2 H20), în formă de cristale albe higroscopice, solubile în apă, care e folosit în sinteze de laborator.
arsénic2 sm vz arșinic
arșénic sm vz arșinic
ARSÉNIC s. n. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om; arsen (2). ◊ (Adjectival) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenului (1) cu acid azotic. – Din fr. arsenic, lat. arsenicum.
ARSÉNIC s. n. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om; arsen (2). ◊ (Adjectival) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenului (1) cu acid azotic. – Din fr. arsenic, lat. arsenicum.
ARSÉNIC1 adj. m. (Numai în expr.) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenicului2 cu oxigenul.
ARSÉNIC2 s. n. Metaloid cristalizat, sfărîmicios, de culoare cenușie, cu strălucire metalică, cu miros caracteristic de usturoi, ai cărui compuși sînt otrăvitori; în cantități foarte mici e folosit în medicină; (popular) șoricioaică.
ARSÉNIC s. n. Metaloid cristalizat, sfărâmicios, de culoare cenușie, cu miros de usturoi, ai cărui compuși sunt otrăvitori. ◊ (Adjectival, în expr.) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenicului cu oxigenul. – Fr. arsenic (lat. lit. arsenicum).
!arsénic1 adj. m., pl. arsénici
arsénic2 s. n.
arsénic adj. m., pl. arsénici
arsénic s. n.
ARSÉNIC s. (CHIM.) anhidridă arsenioasă, trioxid de arsen, (rar) arsen, șar, (pop.) săricica, șoricioaică, (Mold.) șoriceasă.
ARSÉNIC s.n. Arsen. [< fr. arsenic, lat. arsenicum].
ARSÉNIC adj.m. Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenicului cu oxigenul. [Cf. fr. arsénique].
ARSÉNIC2 adj. acid ~ = acid din combinarea arsenului cu acid azotic. (< fr. arsénique)
ARSÉNIC1 s. n. anhidridă arsenioasă; arsen (2). (< fr. arsenic, lat. arsenicum, gr. arsenikon)
ARSÉNIC adj.: Acid ~ acid rezultat din combinarea arsenului cu oxigenul. /<fr. arsenic, lat. arsenicum
arsenic n. 1. metaloid, de un cenușiu lucitor, care răspândește la căldură un miros tare de usturoiu; pulberea arsenicului devine otrăvitoare și servă la facerea hârtiei care omoară muște; 2. acid arsenic.
*arsénic n. (vgr. arsenikón, masculin, d. ársen, viguros). Chim. Metaloid tri- și pentavalent de doŭă felurĭ: cristalizat și amorf. Cel cristalizat e cenușiŭ, metalic, cu densitatea de 5,7 și sfărămicĭos. Se volatilizează fără să se topească la 450°. Supt maĭ multe atmosfere se topește. Cel amorf e negru și are o densitate de 4,71. Arde cu o flacără verde palidă și miroase a usturoĭ. Arsenicu pur nu e veninos, dar pin oxidare devine veninos și se uzitează la facerea hîrtiiĭ de ucis muștele. Compușiĭ luĭ sînt veninoșĭ. V. șoricĭoaĭcă.
*arsénic, -ă adj. Chim. Acid arsenic, acid arsenios maĭ oxigenat (AsO3).
ARSENIC s. (CHIM.) anhidridă arsenioasă, (rar) arsen, șar, (pop.) săricică, șoricioaică, (Mold.) șoriceasă.

arsenic dex

Intrare: arsenic
arsenic 2 s.n.sg. (numai) singular substantiv neutru
arsenic 1 adj.m. adjectiv masculin
Intrare: arșenic
arșenic